Un medic renumit din CLuj, implicat în scandalul decapitării unor cadavre

Un medic renumit din CLuj, implicat în scandalul decapitării unor cadavre

În scandalul decapitării mai multor cadavre aflate în frigiderele de Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus ca fostul şef al Insititutului de Medicină Legală Cluj, doctorul legist Costel Siserman va fi urmărit penal pentru infracţiunea de complicitate la profanare de cadavre.

 Pe lângă Siserman, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca au mai fost obligaţi de instanţa de judecată să înceapă urmărirea penală şi împotriva medicului legist, Mugur Pop şi a unui chirurg extrem de renumit de la Spitalul CFR, Valentin Muntean. Cei doi angajaţi de la Medicină Legală sunt acuzaţi că au aprobat efectuarea unui curs de chirurgie estetică, iar după ce cadavrele au fost profanate, acestea au fost aruncate în saci de cunoaie menajere şi depozitate într-un frigider. Judecătoria Cluj-Napoca a judecat o plângere împotriva actelor procurorilor clujeni care au dispus să nu înceapă urmărirea penală în acest caz, în condiţiile în care ancheta efectuată a fost una superficială. Dosarul a fost cercetat de comisarul Dan Diacenco, de la Poliţia Cluj, care, la rândul lui nu a audiat martorii importanţi care ar fi putut face lumină în acest caz care a afectat serios demnitatea umană. În actele de la dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca, se arată că poliţistul Diacenco a depus fotografii judiciare cu niște cadavre, altele decât cele care au fost decapitate. Ajutorul dat fostului director al IML Cluj, Coste Siserman, de către procurori şi poliţişti este unul evident. Deşi cadavrele decapitate au fost filmate de poliţişti, filmarea nu apare la dosar. În plus, cadavrele au fost mutilate, de către un asistent medical, cu veleităţi de autopsier, Arany Levente, acesta nu a fost audiat de către poliţişti şi procurori. Asistentul Arany Levente, se mai arată în actele de la dosar, nu este angajat ca şi autopsier al IML Cluj şi în consecinţă nu putea intra în sala de autopsii. Un alt mare semn de întrebare care a dus la verdictul Judecătoriei Cluj-Napoca se referă la faptul că organizatorul cursului de chirurgie estetică a solicitat către IML Cluj, punerea la dispoziţie doar a sălii de autopsie nu şi a cadavrelor cu pricina. De asemenea, niciunul dintre medicii care au participat la cursul de chirurgie nu au fost audiaţi de procurori sau de poliţişti.  ”Niciun participant la curs nu a fost audiat în cauză pentru a se stabili modul în care s-a desfăşurat aşa zisul curs, dacă acesta era pentru studenţi sau doar pentru anumite persoane private, cine a decapitat cadavrele, cine şi-a dat consimțământul în vederea preluarii cadavrelor de la IML Cluj, cine a manipulat cadavrele, cine a introdus cadavrele în spaţiul frigorific ambalate într-un sac de gunoi menajer, care sunt criteriile ştiinţifice pe care s-a bazat reconstituirea precipitată a cadavrelor după găsirea acestora, respectiv pe ce s-a bazat ataşarea unui cap la un anumit trunchi, în condiţiile în care în momentul găsirii cadavrelor ele nu mai aveau elemente de identificare, dacă prin manoperele practicate asupra cadavrelor s-a adus vreo atingere, o alterare a sentimentului de respect datorat morţilor şi amintirii acestora”, se mai arată într-un document de la dosar, potrivit site-urilor locale.

În februarie 2013, cinci cadavre ale unor persoane necunoscute au fost mutilate în urma unui curs de chirurgie plastică. Deşi legea interzice clar profanarea cadavrelor, barbarismul cu care au acţionat participanţii la curs a dus la demiterea directorului de atunci al IML Cluj, Costel Siserman. 

Ne puteți urmări și pe Google News