Un chirurg la la Spitalul Clinic Republican din Chişinău a ajuns ţinta insultelor şi ameninţărilor pe reţelele de socializare pentru că i-a reproşat unei paciente că nu cunoaşte limba română. Acesta a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce discută cu pacienta, iar înregistrarea a fost distribuită pe reţelele de socializare.
„Mă jigniţi când îmi răspundeți cu „здравствуйте”
Întreaga scenă, care pare să fi avut loc într-o secție de otorinolaringologie, și replicile dintre doctor și femeie au fost filmate de o altă pacientă din salon. Din imagini se vede că în timp ce analizează niște radiografii, medicul îi reproșează pacientei sale că se simte jignit atunci când i se vorbește în rusă.
„Mă jigniți când eu intru și vă spun bună ziua, iar dumneavoastră îmi răspundeți cu „здравствуйте”. Îmi vine să scot Kalașnikov și să vă împușc”, spune medicul.
Femeia s-a scuzat și i-a răspuns medicului că o face din obișnuință. Doctorul a continuat discuția și a întrebat-o dacă este rusoaică. După ce femeia i-a răspuns afirmativ, medicul i-a spus că nu operează ruși.
„Eu pe ruși nu îi operez...Pentru că sunt dușmani”, a mai spus indignat doctorul, insistând că este român.
Medicul i-a mai reproşat că este căsătorită de mulţi ani cu un vorbitor de limbă română, poartă un nume românesc, dar refuză să vorbească limba ţării în care se află, lucru care nu mai este întâlnit în altă ţară.
Medicul, ameninţat cu moarte şi trimis peste Prut
Potrivit doctorului, discuția ar fi fost mult mai lungă, iar în imaginile video au fost incluse momente rupte din context „pentru a da o tentă politică”.„În ziua de marți, înainte de operație, am intrat în salon. Pacienta a spus că are emoții. Noi am vorbit pe diferite teme. Videoclipul a fost redactat, au fost scoase din context fraze. Conversația a avut pe un ton de glumă, ca să îi scot stresul înainte de operație. A fost montat așa încât să pară o instigare la ura, dar discuția a fost mult mai lungă. Am vorbit în primul rând despre operație, cum va avea loc”, a explicat doctorul-chirurg într-un interviu pentru publicaţia „Ziarul de Gardă” de la Chişinău.
Acesta spune că s-a văzut azi de dimineață cu pacienta cu care discuta în imagini. Potrivit lui, ea, la fel, nu știa că ei sunt filmați. Medicul spune că pacienta a sunat-o pe colega de salon, care a filmat momentul și care ieri a fost externată, și a întrebat-o de ce a filmat fără acordul ei.
„Am văzut azi pacienta, am discutat cu ea și ea chiar m-a rugat să facem împreună un selfie. Ea nici nu a fost la curent că colega ei de salon a făcut așa ceva. Este un lucru urât. Aceste imagini, posibil, au avut scopul de a denigra imaginea mea personală sau de a denigra imaginea instituției”, a spus doctorul.
Acum, medicul-chirurg spune că primește amenințări cu moartea pe rețelele de socializare. „Nici nu mă așteptam la așa ceva, dimineața am rămas trăsnit. (…) Pentru mine nu există pacienți după criterii de etnie, limbă. Dacă va considera necesar, pacienta va veni cu declarații pe rețelele de socializare. La mine telefonul este roșu, primesc amenințări cu moartea „te împușcăm”, „te ucidem”, „îți rupem picioarele”, „românule, fugi peste Prut”, mărturisește medicul.
Şeful secției ORL, Eusebiu Sencu, a declarat că a discutat cu pacienta și a confirmat că a fost o discuţie în glumă. Pe de altă parte, Sencu s-a arătat şi eş indignat că etnicii ruşi din Republica Moldova refuză să vorbească româna. „Suntem la noi în țară, vorbim limba română, iar celelalte etnii sunt obligate să cunoască ceva și din limba română, pentru că îi spui pacientei „Bună dimineața”, iar ea îți răspunde „Здравствуйте, я не знаю”. Păi e problema ta, trăiești aici de 30 de ani”. Cum să trăiești într-o țară și să nu știi să spui nici bună dimineața, nici la revedere. S-ar întâmpla așa ceva la Moscova, în Ucraina, în Germania?”, a declarat Sencu citat de ZdG.
Conducerea Spitalului Clinic Republican „Timofei Moşneaga” a venit cu o reacție, exprimându-și dezacordul şi „condamnând ferm mesajele care pot afecta pacienţii.” „Poziţia noastră este că toţi pacienţii merită un tratament echitabil şi respectuos, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de apartenenţa lor etnică”, se menţionează în reacţia conducerii celui mai mare spital din Republica Moldova.