Evenimentul Zilei > Monden > Un mare absent la nunta Simonei Halep. Și era considerat un apropiat al tenismenei
Un mare absent la nunta Simonei Halep. Și era considerat un apropiat al tenismenei

Un mare absent la nunta Simonei Halep. Și era considerat un apropiat al tenismenei

Unul dintre marii absenți de la nunta Simonei Halep a fost îndrăgitul cântăreț Smiley. Deși era considerat un apropiat al jucătoarei de tenis, ba mai mult s-a zvonit, cu 5 ani în urmă, că cei doi ar fi avut o relație, artistul nu a avut loc pe lista de 300 de invitați.

Pe 15 septembrie, Simona Halep a spus „da” în fața ofițerului stării civile, devenind astfel oficial soția omului de afaceri Toni Iuruc, într-unul din principalele evenimente mondene ale anului. Cununia civilă și petrecerea au avut loc la Constanța iar Simona a strălucit ca pe vremea când ridica deasupra capului primul său trofeu de grand-slam.

Dacă inițial s-a dorit o petrecere restrânsă, lucrurile au luat amploare pe ultima sută de metri iar la fața locului au venit în jur de 300 de invitați. Smiley, prieten bun cu Simona, nu s-a numărat printre ei, deși cu ceva vreme în urmă aveau o relație extrem de strânsă.

Smiley a fost să o vadă pe Simona jucând în Statele Unite

În 2016, Smiley a venit s-o vadă pe Simona jucând la turneul de la Indian Wells (California), în Statele Unite. La vremea respectivă, existau deja zvonuri că între ei ar fi mai mult decât o simplă prietenie. Acestea s-au amplificat și mai mult când artistul a venit și la al doilea turneu american al Simonei, la Miami.

Smiley și Simona s-au întâlnit și după meci, luând masa împreună cu restul sportivilor români, printre care și Florin Tecău.

Ei au mai apărut împreună în câteva filmări, iar cântărețul i-a transmis mesaje de pe contul lui oficial de fiecare dată când românca mai câștiga un turneu important, scrie wowbiz.ro.

Cântărețul lucra la noi piese în timpul cununiei prietenei sale

Smiley și Simona au avut o nouă apariție comună anul trecut, într-o campanie de conștientizare a pericolului pandemiei, când artistul a prezentat câteva imagini cu sportiva jucând tenis în casă, cu fratele ei.

La ora la care Simona devenea doamna Iuruc, Smiley se afla la studio și lucra la câteva piese noi, conform unor imagini prezentate pe contul lui de Instagram.

El nu a fost chemat nici măcar în calitate de interpret, în locul lui fiind preferați Dan Bittman, Loredana și trupa Pindu. La un moment dat au apărut zvonuri că Smiley și Andra vor mai urca pe scenă la petrecerea de nuntă, însă acestea s-au dovedit false.

Cine nu s-a mai regăsit pe lista invitaților

De remarcat și faptul că nu doar Smiley a lipsit de la petrecerea de nuntă. Nici jucătoarele de tenis importante din România sau din străinătate, nu prea au fost trecute pe lista de invitați.

O explicație a acestui fapt constă în faptul că Simona și Toni Iuruc vor mai organiza un eveniment, anul viitor, atunci când vor să facă și ceremonia religioasă. Cel mai probabil, acesta va avea loc în București, iar petrecerea se anunță una cu adevărat grandiaosă, cu peste 500 de invitați. Printre aceștia se vor număra, cel mai probabil, și Smiley cu actuala lui parteneră de viață, Gina Pistol.

Publicat in categoriile: Monden
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: