Un judecător care îşi caută dreptatea în instanţă a avut un şoc când a aflat ce se întâmplă “dincolo de bară”:

“Te rogi să nu dai peste un judecător plictisit, agasat, nervos, ostil, sfidător cum se întâmplă poate prea des. Oameni cu încredere în instanţe, întâi au fost umiliţi de judecător şi apoi năuciţi de soluţiile primite”, scrie Florica Roman, judecător la Curtea de Apel Oradea cu o vechime de peste 20 de ani în magistratură. Domnia sa publică pe blogul personal o impresionantă scrisoare care, pe lângă o radiografie realist-deprimantă a sistemului judiciar autohton, este şi un îndemn la mobilizare şi combatere a anomaliilor care dau viaţa peste cap multor români ce ajung să-şi caute dreptatea în instanţă.

Cum se vede justiţia de un judecător ajuns dincolo de bară

Scrisoare adresată tuturor judecătorilor din România despre cum se vede justiţia de către un judecător care-şi caută dreptatea în instanţa asemenea milioanelor de români.

11 martie 2016,

Valentin Ceaușescu, apariție rară în public. Evenimentul pentru care fiul fostului dictator a ieșit din anonimat

Cătălin Cîrstoiu, la HAI România: „Să nu vă așteptați de la mine să mă retrag”. Video

Oradea

Stimaţi colegi,

Mă numesc Florica Roman şi sunt judecător la Curtea de Apel Oradea.

Revin după aproape doi ani cu un nou mesaj pentru a va spune cum se vede justiţia şi de dincolo de bară, unde milioane de români caută dreptate şi se roagă să fie judecaţi de un judecător independent, imparţial, cu răbdare şi determinare să afle adevărul, un judecător supus numai legii.

Am trecut în această perioada de doi ani de la poziţia de judecător, la cea de inculpat pentru trafic de influenţă – că aş fi primit foloase necuvenite o „suma nedeterminată” de bani, cantităţi neprecizate de păstrăvi şi whisky şi aş fi pretins un ceas cu cuc vechi (sic!) –, la cea de suspendată din magistratură de către CSM până când, recent, ICCJ a restituit definitiv dosarul la DNA Oradea.

Acuzaţi alături de mine au mai fost încă trei judecători care au trecut prin aceeaşi experienţă.

Pentru că sunt judecător de 20 de ani şi nu aş fi putut fi fără a crede în ceea ce fac, consider că este de datoria mea să va spun cum arată justiţia de dincolo de bară.

În mulţii ani în care am fost judecător am auzit, direct sau indirect, despre abuzuri, oameni hărţuiţi, umiliţi, anchetaţi fără a li se respectă drepturile procedurale, însă mi-am spus că nu am ce să fac să schimb asta. Mă gândeam că, atâta vreme cât eu îmi gestionez dosarele civile, nu era responsabilitatea mea să rezolv problemele din justiţie.

A fost o greşeală.

Problemele din justiţie ne privesc pe fiecare dintre noi, iar tăcerea noastră a făcut că azi întregul discurs public despre justiţie să fie controlat şi manipulat de către jurnalişti şi persoane care au altă agenda decât bună funcţionare a justiţiei şi statul de drept.

Decizia recentă a CCR este doar vârful unor multe disfuncţionalităţi din justiţie şi care explică încrederea scăzută pe care oamenii o au în noi.

Vorbind despre decizia CCR, nu credeţi, stimaţi colegi, că ar fi momentul să ne întrebăm fiecare de ce am acceptat ani de zile ca executarea mandatelor de supraveghere tehnică, care reprezintă evident un procedeu probatoriu, să fie făcută de SRI, în condiţiile în care art.13 din Legea 14/1992 le interzice expres să facă acte de cercetare penală?

Să ne întrebăm dacă am avut remedii procedurale pentru astfel de situaţii şi, mai ales, de ce nu am uzat de ele, noi, cei mai bine pregătiţi jurişti din România.

Revenind la dosarul meu, iată pe scurt derularea faptelor care mă privesc.

În luna noiembrie 2012, un amic al soţului meu ne-a spus că un procuror de la DNA Oradea, Man Ciprian, l-a luat cu mascaţii şi face presiuni asupra lui să declare mincinos că mi-a dat bani pentru a „rezolva” un dosar la Tribunalul Bihor.

Am fost revoltată şi nu înţelegeam ce se întâmplă. Nedumerirea mi-a fost cu atât mai mare cu cât sunt judecător în secţia civilă de peste 15 ani şi nu îl cunoşteam deloc pe acest procuror, deci nu avusesem ocazia să îi contrazic soluţiile.

M-am adresat a două zi preşedintelui CSM de atunci, doamna Alina Ghica, pentru că mă simţeam ameninţată şi cui puteam să mă adresez altcuiva decât garantului independenţei justiţiei, adică CSM-ului.

Doamna Ghica a trimis sesizarea mea la Inspecţia Judiciară care, fără să facă verificări efective, mi-a răspuns, în două rânduri, că: în dos. 37/P/2012 se fac cercetări cu respectarea dispoziţiilor procedurale. Semnat indescifrabil.

Am sunat la doamna Cravelos, care atunci era şefa Inspecţiei Judiciare. Această mi-a spus că nu pot află numele inspectorului care a dat soluţia, că aşa este procedura, iar Legea 317/2004 prevedea că soluţia de clasare este definitivă (între timp textul a fost declarat neconstituţional).

Aşadar, la sesizarea mea perfect justificată, nu doar că mi s-a răspuns în batjocoră, fără să se facă nicio verificare, dar nici măcar nu am avut dreptul să cunosc numele celui care a dat soluţia şi, după lege, nici dreptul de a mă plânge în instanţa.

Apoi în luna ianuarie 2013, într-o şedinţa de judecată din penal, în care am intrat întrucât eram pe completul de permanentă după ce toţi judecătorii din secţia penală au fost declaraţi incompatibili, acelaşi procuror Ciprian Man, pe care atunci l-am văzut prima oară, m-a recuzat invocând că şi el mi-a făcut sesizare la CSM şi nu pot fi obiectivă cu privire la cauzele pe care el le instrumentează. M-am abţinut şi prin încheiere penală definitivă s-a stabilit că suntem în relaţii de duşmănie, conform art. 48 lit. d din vechiul Cod de Procedura Penală.

La scurt timp am aflat din presă locală că există un dosar penal la DNA Oradea care mă vizează pe mine şi alţi trei colegi judecători. Din acelaşi articol de presă am aflat şi ce ni se imputa, probele şi starea de fapt.

A fost doar începutul campaniei de presă şi linşajului mediatic împotriva noastră.

Am sesizat Inspecţia Judiciară şi cu această situaţie, invocând că nu este posibil să aflu din presă că sunt cercetată penal şi tot din presă să aflu probele, acuzaţiile, dar mi s-a livrat o nouă clasare. E adevărat că după mai mult de un an, dar cine ar putea spune că Inspecţia Judiciară nu îşi face datoria (chiar dacă întârziat), nu?

În luna septembrie 2013 am fost citată pentru prima oară la DNA şi am dat declaraţie în calitate de făptuitor în faţă procurorului Man Ciprian.

În luna martie 2014, s-a început urmărirea penală împotriva noastră, în dos. 37/P/2012 al DNA Oradea.

Procurorul Ciprian Man ajunsese între timp şef al Serviciului Teritorial DNA Oradea şi l-a desemnat pe procurorul Dan Chirculescu să facă anchetă. A făcut această cu scopul vădit de a nu îl putea recuza, dată fiind încheierea penală definitivă despre care am vorbit mai sus.

Colegilor judecători din dosar li s-a imputat că hotărâri judecătoreşti pronunţate de ei sunt rezultatul unui abuz în serviciu, fiind date în baza unor acte false şi că la deliberări nu au ţinut cont de opinia unui alt judecător care a rămas cu opinie separată.

Actele erau, zice-se, false nu pentru că ar fi fost declarate astfel de vreo instanţa de judecată ci pentru că aşa spuneau domnii procurori.

La audieri colegii judecători au fost întrebaţi de procurori despre ce s-a discutat în deliberări.

Faţă de acest mod de anchetă, care încalcă grav secretul deliberării consacrat de art. 392 Cod de procedura penală, garanţie a imparţialităţii şi independenţei judecătorului, toţii judecători de la Curtea de Apel Oradea şi de la Tribunalul Bihor au adresat întrebări CSM, printre ele dacă judecătorul poate fi chestionat de procuror în cadrul unei anchete penale cu privire la ce s-a discutat la deliberări. Cu alte cuvinte dacă judecătorul, întrebat fiind de procuror, poate încalca secretul deliberării.

Va invit să citiţi Hotărârea plenului CSM nr. 846 bis din 2014. Această hotărâre este reprezentativă pentru modul  cum înţelege actualul CSM să apere independenţa sistemului judiciar.

Nu pot să nu remarc ironic primul răspuns din dispozitivul hotărârii: judecătorii care, în exerciţiul funcţiunii, comit fapte care ar putea avea caracterul unor infracţiuni în orice circumstanţe (de exemplu, acceptă mită) nu pot beneficia de imunitate faţă de procesul penal ordinar.

Adâncă asta, nu? Trebuia să ne spună CSM, printr-o hotărâre de plen, că răspundem penal dacă luăm mită.

De altfel, întreagă hotărâre este o înşiruire de platitudini, fără concluzii clare, fiecare să înţeleagă ce vrea.

Asta în timp ce, de câţiva ani, CSM se autosesizează şi apară reputaţia profesională şi independenţa procurorilor DNA, dar numai a acestora, niciodată a restului procurorilor.

Evident, judecătorii nici nu intră în discuţie.

Citiţi hotărârile CSM din ultimii ani în această materie şi o să vedeţi câtor judecători le-a fost apărată reputaţia profesională şi independenţa, prin comparaţie cu procurorii DNA care sunt vreo 100 în toată ţară.

Şi tot la capitolul activităţi definitorii ale CSM: trebuie remarcat că nici până în prezent, de peste un an de zile, nu au luat în discuţie şi lămurit problema Anexei 3 din Raportul DNA pe anul 2014, anexă în care au fost criticate hotărâri judecătoreşti definitive, care au fost apreciate că fiind nelegale şi netemeinice.

Vajnicul nostru CSM, apărătorul independenţei justiţiei, după un de zile an nu a dat nici o hotărâre în care să se spună limpede: DNA poate critica hotărârile definitive sau a încălcat independenţa justiţiei?

Revenind la dosar, în luna aprilie 2014 s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva noastră. Deşi am făcut nenumărate cereri să consultăm dosarul toate ne-au fost respinse nemotivat.

De asemenea, nu mi s-au admis nici un fel de probe în apărare.

Celorlaţi din dosar li s-a spus că sunt „victime colaterale” şi fie li s-a sugerat, fie li s-a spus direct să dea declaraţii mincinoase împotriva mea, asta fiind singura lor scăpare.

Am făcut mai multe cereri de preluarea a dosarului de către alt parchet, în baza art. 326 Cod Procedura Penală, având în vedere, printre altele, că prin încheierea penală definitivă de care am vorbit mai sus, s-a constatat că eu şi procurorul şef al DNA Oradea, Ciprian Man, suntem în relaţii de duşmănie.

Toate aceste cereri ne-au fost respinse nemotivat. Şi mai grav, când una a fost motivată, a reieşit limpede că nimeni nu a citit de fapt ce am scris noi în cereri.

Între timp linşajul mediatic împotriva noastră a ajuns la apogeu: am fost terfeliţi, umiliţi, ridiculizaţi în toate felurile posibile de ziare, redacţiile TV, presă on-line.

Eram frecvent pe prima pagină a ziarelor locale. Pe standurile de ziare din magazine mă întâmpina poză mea însoţită de comentarii acide cu privire la ceasul vechi cu cuc.

În toată această perioada în presă locală dar şi cea centrală au apărut fragmente din dosarul penal la care noi nu aveam acces.

Cumpărăm ziare să citesc ce acuzaţii şi probe are DNA împotriva mea.

Când v-am scris în anul 2014, am scris şi presei, mai multor televiziuni, celor mai reprezentative ziare centrale. În afară de site-ul luju.ro, nimeni nu a publicat nimic.

Niciun jurnalist din România nu a avut curiozitatea, profesionalismul de a asculta măcar şi ce avem noi de spus. Crezusem până atunci că jurnalismul este despre a pune întrebări, a găsi răspunsuri, a caută adevărul, a informa corect. Am constatat însă că jurnalismul nostru este despre a da copy-paste la ce li se serveşte din dosare şi la a-şi da cu părerea despre tot, prea puţin despre a caută adevărul, a face anchete jurnalistice şi a prezenţa lucrurile echidistant.

A fost o experienţă tristă să realizez că, mai ales pentru cei din presă care scriu despre justiţie, demnitatea omului nu are valoare, nu contează. Comunicatele DNA şi scurgerile din dosare devin pentru aceştia adevăr absolut.

În ochii presei devii nu doar inculpat, ci eşti suspendat din calitatea de cetăţean şi de om, nu mai ai nici un drept, devii un paria a cărui voce este ori ignorată ori luată în derâdere.

Eşti nu doar acuzat penal, ci diabolizat şi executat sumar, în public, fără proces, în aplauzele mulţimii însetate de „sânge de corupt”.

Am scris şi la ambasade. Citisem de-a lungul timpului în presă despre lecţiile de „stat de drept” pe care diplomaţii străini în tranzit prin România ni le dădeau, despre cum ne spuneau că trebuie să funcţioneze justiţia, cum să se judece dosarele, cum să se lupte cu corupţia. Mi-am zis că oamenii aceia ştiu ce vorbesc, că la ei e altfel decât la noi, că înţeleg ce înseamnă respectarea drepturilor procedurale şi anchete profesioniste. Din păcate, şi ei că ai noştri: teoria că teoria (sau sloganele că sloganele), dar practica îi omoară.

Cert este că în afară de Ambasada Olandei, care mi-a confirmat amabil că a primit memoriul meu şi îmi urează să îmi rezolv problemele judiciare, nu am primit nici un  răspuns de la nimeni.

Din multiplele abuzuri comise împotriva noastră, despre care voi mai scrie, aş puncta unul care scoate în evidenţă o vulnerabilitate în modul cum este dusă lupta anticorupţie: superiorii ierarhici din DNA nu verifică profesionalismul  procurorilor  din subordine. Dacă ar face-o, ar evita eşecuri jenante.

În luna mai 2014 ni s-a permis să vedem dosarul pentru prima dată şi, după ce am văzut „probele”, adică bârfe colportate între nişte oameni pe care nu îi cunosc, m-am adresat structurii centrale a DNA. Am sperat că cineva imparţial din DNA central va fi atent la probemele pe care le ridic şi va verifică acel dosar pentru a scuti instituţia de un eşec răsunător.

Cererea de a fi ascultată de cineva din conducerea DNA mi s-a respins. Nu doar că nimeni nu a fost atent la problemele pe care le-am ridicat, dar în luna iunie 2014, procurorul şef Popovici Gheorghe, de la structura centrală DNA, a confirmat rechizitoriul nostru făcut de procurorii Dan Chirculescu şi Ciprian Man, întemeiat pe bârfe şi inovaţii juridice ce au fost ulterior demontate de instanţe.

Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr.834/33/2014 şi a fost trecut în Raportul DNA din 2014 la capitolul realizări măreţe în combaterea corupţiei din sistemul judiciar. Repet, acuzaţiile includeau primirea unei „sume nedeterminate”, peşti şi whisky, nu se ştie în ce cantitate, şi pretinderea unui ceas cu cuc, vechi (sic!).

Va mai spun că în acelaşi timp cu anchetă  penală, Inspecţia Judiciară a declanşat cercetarea disciplinară împotriva mea pentru că grefiera a uitat să introducă în ECRIS motivarea unei hotărâri şi s-a emis părţii o copie fără motivare. Din fericire am putut dovedi că hotărârea a fost motivată în termen. Va rog să sesizaţi „gravitatea” faptei ce mi s-a imputat şi să o comparaţi cu faptele pentru care eu am sesizat Inspecţia Judiciară şi nu s-a făcut nimic.

În acelaşi timp, pentru că am întârziat o zi cu depunerea declaraţiei de avere, ANI mi-a aplicat amendă maximă prevăzută de lege, de 2.000 lei, şi a declanşat din oficiu verificarea averii mele, deşi nimic nu justifică asta. A trecut un an şi jumătate de atunci şi ANI tot cercetează.

Ajuns dincolo de bară, constaţi că nu cunoşti atât de bine sistemul în care ai lucrat de 20 de ani. Cufundat în propriile dosare, de regulă ignori ce se întâmplă în jur.

Primul lucru pe care-l constaţi când ajungi dincolo de bară este că te-ai aliniat unei mulţimi de mii, zeci de mii de justitiabili care se roagă pentru un singur lucru: să fie judecaţi de un judecător corect şi profesionist.

Nu cer mare lucru, doar să fie ascultaţi şi judecaţi de un om normal, un judecător drept, competent şi imparţial.  Nu de  un judecător care se crede apărătorul dreptăţii în univers, ci un judecător echilibrat care ascultă detaliile, se uită la toate probele din dosar şi judecă fiecare caz conform legii.

O cerere legitimă, chiar banală, ai spune din partea noastră de bară. Realizarea unei minuni, spun mulţi  din cealaltă.

Te rogi să nu dai peste un judecător plictisit, agasat, nervos, ostil, sfidător cum se întâmplă poate prea des. Am auzit istorii şi am cunoscut oameni care au intrat cu încredere în instanţe, întâi au fost umiliţi de judecător şi apoi năuciţi de soluţiile primite.

În al doilea rând, când eşti dincolo de bară, constaţi că pentru cei ce aplică legea, procedurile şi termenele devin relative, nu mai sunt imperative că în cazul celor judecaţi. Acestea devin mai mult un fel de ghid cu recomandări,  decât un cod.

Iar de la avocaţi am auzit istorii despre cum funcţionează sistemul judiciar care m-au lăsat perplexă. Istorii şi exemple despre arbitrariu, toane, umori, amenzi maxime aplicate abuziv. Mi-e greu să înţeleg de ce avocaţii nu se revoltă.

I-am îndemnat şi îi îndemn să vorbească public despre ceea ce se întâmplă în justiţie. Unii au spus că au reţineri de teamă să nu afecteze şansA clientului lor, alţii cred că nu se poate schimbă nimic.

Toţi aşteaptă că noi să facem ceva. Eu zic că aşteptările lor sunt juste.

Concluziile la cele de mai sus va las să le trageţi dumneavoastră.

600 zile a durat procedura de camera preliminară în dosarul nostru, deşi art. 343 Codul de Procedura Penală prevede că „durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la dată înregistrării cauzei la instanţa”.

Dosarul a fost restituit la DNA, printre altele pentru că faptele ce mi se imputa nu sunt determinate, nu se ştie când, cum, în ce împrejurări am făcut trafic de influenţă iar foloasele necuvenite sunt o „suma nedeterminată” de bani şi cantităţi neprecizate de păstrăvi şi whisky.

Ar fi hilar, dacă la capătul acelor însăilări nu am fi noi, oameni trimişi în judecată, suspendaţi din funcţii, umiliţi public.

Dosare penale cu inculpaţi magistraţi nu prea am găsit restituite la parchet în ultimii 25 de ani. Mai am cunoştinţă de cel al procurorului Alexandru Lele şi încă unul, de aceea nici legiuitorul nu a prevăzut ce se întâmplă în astfel de cazuri.

După restituirea dosarului la DNA ne-am adresat CSM cu cereri pentru clarificarea statutului nostru juridic.

Secţia de judecătoria CSM nu ne-a produs vreo mare surpriză.

Nu în unanimitate, ci cu majoritate au votat să fim repuşi în funcţie, deşi nu există lege. Judecătorii rămaşi în minoritate presupun că voiau să rămânem suspendaţi din funcţie pe vecie, din motive doar de ei ştiute.

Şi tot cu majoritate au votat să ni se respingă cererea de repunere în situaţia anterioară suspendării, cu motivarea că legea nu prevede o astfel de situaţie.

Viaţă le-a produs membrilor CSM o surpriză, a luat-o înaintea reglementărilor, iar ei au gestionat situaţia fiecare după ce fel de judecător şi om este.

Dumneavoastră sunteţi cei mai în măsură să apreciaţi legalitatea unei astfel de soluţii.

Despre cum a fost să fiu magistrat, inculpat şi iar magistrat în mai puţin de doi ani voi mai scrie.

Ce vreau să mai spun este că am avut privilegiul în această perioada să cunosc oameni deosebiţi şi să-mi fac prieteni pe măsură. Cu toate că experienţă nu a fost plăcută, nu o regret pentru că am învăţat şi am evoluat enorm.

Ce urmează?

Procurorii DNA au libertatea să facă ce vor cu dosarul care li s-a restituit.

Unii oameni din jur îmi spun să nu fac nimic, să tac, că e mai bine pentru noi să nu facem valuri.  Zic asta gândindu-se îngrijoraţi şi la persecuţiile ce ar putea urmă.

După o experienţă că a noastră, a tăcea  înseamnă a stă pasiv în faţă răului.

În ceea ce mă priveşte nu pot să tac, nu doar pentru mine şi pentru colegii mei, dar şi pentru alţi oameni care au avut această experienţă.

Matematic este imposibil să fi trecut numai noi printr-o astfel de situaţie.

O să uzez de lege pentru a ne face dreptate.

Voi vorbi public nu doar despre experienţă pe care am avut-o dar şi despre problemele pe care le văd în sistemul judiciar.

De prea mult timp discursul despre justiţie a fost acaparat de persoane care, în numele justiţiei, îşi promovează agenda proprie.

A venit timpul că şi vocea noastră să se audă. Eu voi vorbi. Va invit şi pe dumneavoastră să o faceţi.

Sursa: https://floricaroman.wordpress.com/