Un important ofițer din serviciile secrete ucrainene, găsit împușcat în locuință. Ipoteza anchetatorilor

Pistol Sursa foto: Twitter

Un oficial din serviciile secrete ale Ucrainei a fost găsit mort, împușcat, în propria locuință. Descoperirea macabră a fost făcută de soția acestuia. Conform primelor informații, colonelul Aleksandr Nakonechny, șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiunea Kirovograd, s-a sinucis cu pistolul pe care îl deținea. Poliția locală a anunțat că va oferi mai multe detalii despre circumstanțele în care s-a sinucis ofițerul pe măsură ce ancheta penală va avansa.

Șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiunea Kirovograd, Aleksandr Nakonechny, a fost găsit mort sâmbătă seara. Informația a fost prezentată de un politician local, Andrey Lavrus, deputat al consiliului raional Kropyvnytsky din partea partidului Solidaritatea Europeană. El a precizat că din primele rapoarte ale mass media, dar și a unor surse din poliție, colonelul Nakonechny s-ar fi sinucis, cel mai probabil.

„Potrivit rapoartelor mass-media, șeful departamentului SBU din regiunea Kirovograd, Alexander Nakonechny, s-a sinucis. Surse din cadrul forțelor de ordine au confirmat informația și au oferit detalii”, a scris Andrey Lavrus pe canalul său Telegram, în dimineața zilei de duminică, cu privire la acest deces.

Potrivit versiunii preliminare a raportului întocmit de poliție, colonelul s-a sinucis cu un pistol la domiciliul său. El a murit pe loc din cauza plăgii prin împușcare.

Sursa foto. Twitter

Moartea ofițerului confirmată oficial

Agenția de știri Interfax - Ucraina a anunțat că departamentul principal al Serviciului de Securitate al Ucrainei și Biroul de Stat de Investigații au confirmat informația despre moartea șefului SBU Nakonechny.

„Potrivit datelor preliminare, acesta s-a sinucis folosind o armă de foc premium - un pistol. (…) SBU și DBR studiază toate circumstanțele morții șefului serviciului de securitate din regiunea Kirovograd”, au anunțat oficialii ucraineni.

Aceștia au promis că vor da mai multe informații despre circumstanțele morții ofițerului de servicii secrete, în funcție de evoluția anchetei penale. La acest moment se știe că persoana care a descoperit cadavrul lui Aleksandr Nakonechny este soția sa.

Alexander Nakonechny a fost ofițer în serviciile secrete ucrainene și a ocupat funcția de șef al SBU în regiunea Kirovograd de la începutul anului 2021.

Volodimir Zelenski l-a destituit pe directorul SBU

În luna iulie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a destituit din funcție pe directorul SBU Ivan Bakanov, căruia i-a reprosat faptul că serviciul secret pe care îl coordona s-a implicat insuficient în lupta împotriva spionilor și a colaboratorilor Moscovei.

La momentul respectiv, oficialii de la Kiev anunțau că există pe rol mai multe anchete care vizează cadre din serviciile secrete care au colaborat ori au furnizat informații Federației Ruse.

În acest context, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski anunța o „revizuire a cadrelor” din SBU, dar și din alte instituții ale statului.