Sursa: EVZ Într-un interviu sfâșietor pentru CNN, Thomas Hand a izbucnit în lacrimi, atunci când a povestit momentul în care i s-a spus că în sfârșit, trupul fiicei sale în vârstă de 8 ani a fost găsit. Reacția lui a fost una de ușurare, pentru că moartă nu a mai putut fi răpită și luată ostatică de teroriștii Hamas: „Am găsit-o pe Emily. E moartă, iar eu am spus Da!. Am spus da și am zâmbit, pentru că aceasta este cea mai bună veste dintre toate posibilitățile pe care mi le puteam imagina”, a spus tatăl plângând.
În peste 30 de ani de jurnalism, nu am auzit ceva mai cutremurător. Un tată este bucuros că fetiței sale i-a fost curmat prin moarte un chin care, în cel mai fericit caz, i-ar fi strivit sufletul și mintea pentru totdeauna, asta dacă ar fi scăpat cu viață. Nu-mi pot imagina infern mai mare pentru un părinte și nu cred că sunt capabil să pun în cuvinte ceea ce simt.
Kibbutz-ul israelian Be’eri, aflat chiar în apropiere de Fâșia Gaza, avea în jur de 1000 de membri care se ocupau cu agricultura, cu prelucrarea laptelui și cu activități tipografice destinate întreprinderilor mici. A fost una dintre primele ținte ale teroriștilor Hamas, după ce au reușit să treacă zidul de graniță dintre Gaza și Israel. Potrivit autorităților israeliene și a imaginilor video înregistrate de camerele de supraveghere, peste 100 de oameni au fost uciși și un număr mare, luați ostatici.
Thomas Hand s-a confruntat cu o așteptare insuportabilă
Printre cei uciși, și micuța Emily Hand. Se dusese în vecini, să se joace și apoi să doarmă la o prietenă. „Nu o făcea foarte des, dar, din păcate, în noaptea aceea, vineri seara, s-a dus să doarmă acasă la prietena ei”, a povestit tatăl. Thomas Hand s-a confruntat cu o așteptare insuportabilă în tot timpul cât kibutz-ul a fost supus focului de armă, mai bine de 12 ore, timp în care nu a știut nimic de Emily și singura speranță îi era venirea militarilor israelieni. Se gândea că armata va sosi curând. Nu a apărut suficient de curând, încât să-i salveze fiica.
Ne puteți urmări și pe Google News
Când a fost informat despre uciderea fiicei a exclamat „Da!”. Cumva ușurat, pentru că se gândea la ceva mult mai rău pentru Emily:
„Aceasta a fost cea mai bună veste despre posibilitățile pe care le cunoșteam. Ori era moartă, ori în Gaza. Și dacă știi ceva despre ceea ce le fac oamenilor din Gaza, asta e mai rău decât moartea. Nu ar fi avut mâncare. Nu ar fi avut apă. S-ar fi aflat într-o cameră întunecată plină de doar Hristos știe câți oameni. Îngrozită în fiecare minut, oră, zi și anii care ar fi urmat. Deci moartea a fost o binecuvântare. O binecuvântare absolută.” a povestit cu vocea stinsă printre lacrimi.
La Kibbutz-ul Be’eri teroriștii Hamas au comis acte de o violență greu de imaginat împotriva unor oameni nevinovați. Au violat, apoi au târât pe străzi cadavrele femeilor și fetelor, au ars de vii familii întregi, au omorât la grămadă tot ce au prins. Sunt fapte certe, nu m-am oprit decât la cele probate de înregistrările camerelor de supraveghere ale kibbutz-ului, ale camerelor de corp ale teroriștilor, urcate de ei înșiși pe rețele de socializare, și de primele constatări oficiale ale criminaliștilor și medicilor legiști israelieni.
Simt că orice comentariu aș face, nu ar putea fi decât unul tembel
Cum spuneam mai sus, nu-mi amintesc să fi fost vreodată mai impresionat de vreo tragedie mai zguduitor decât a făcut-o reacția de ușurare a lui Thomas Hand, la aflarea veștii că fetiței sale Emily un glonț în cap i-a asigurat o soartă mai bună decât aceea de a deveni ostatică a teroriștilor Hamas. Nu știu ce să spun mai mult decât atât, simt că orice comentariu aș face, nu ar putea fi decât unul tembel.
Nu pot decât să îi poftesc pe cei care citesc aceste rânduri, să încerce să se pună în pielea și în simțirea tatălui lui Emily, să încerce o clipă să-și imagineze cum este să te bucuri de faptul că moartea ți-a scăpat copilul de o soartă mult mai grea, una decisă nu de vreo boală incurabilă chinuitoare, sau de vreun accident urmat de infirmități devastatoare, ci de placul diavolesc al unor scelerați.
Recomandările noastre
