Un fost membru PNL DESFIINŢEAZĂ partidul după EŞECUL de la alegerile parlamentare

Un fost membru PNL DESFIINŢEAZĂ partidul după EŞECUL de la alegerile parlamentare

Theodor Paleologu, candidatul independent care a primit cele mai multe voturi în Bucureşti, dar fără a obţine un mandat, a declarat, luni, că electoratul de dreapta nu a ieşit la vot, deoarece a fost dezamăgit de PNL.

De asemenea, Paleologu a afirmat că întreaga conducere PNL trebuie să demisioneze, informează mediafax.ro.

"Cred pur şi simplu că electoratul de dreapta nu a ieşit la vot din varii motive, din dezamăgire faţă de PNL, în primul rând, din nu suficientă încredere în USR", a declarat candidatul independent Theodor Paleologu.

Paleologu a subliniat că, în cazul său, a fost vorba şi despre o lipsă de cunoaştere, precizând că a cheltuit foarte puţini bani în campania electorală.

"În cazul meu a fost fără îndoială şi o lipsă de cunoaştere a faptului că sunt candidat pentru că am cheltuit foarte puţini bani în această campanie şi nu am putut, fizic efectiv, distribui fluturaşi peste tot, pune afişe peste tot, iar unii s-au gândit că nu am şanse şi gândindu-se că nu am şanse au stat acasă", a mai spus Paleologu.

Candidatul independent a susţinut că actuala lege electorală avantajează partidele politice, afirmând că PSD nu are niciun interes să schimbe această lege.

Paleologu a spus că electoratul a fost “pesimist” şi lipsit de încredere, adăugând că alegerile de anul acesta au semănat cu cele din anul 2000 când au fost, de asemenea, două partide care s-au "agăţat de un tehnocrat".

"Sigur, în 2000 dacă cumulăm voturile PDSR şi voturile PRM ajungem cam tot acolo, dar este o înfrângere cruntă, fără drept de apel", a mai spus acesta.

Cât priveşte înfrângerea PNL la urne, Paleologu a afirmat că "dezastrul este absolut crunt".

PNL nu poate continua cu aceeaşi formulă la conducere, însă, probabil singura "sacrificată" va fi Alina Gorghiu.

"Dezastrul acesta este imputabil nu numai Alinei Gorghiu, ci întregii conduceri. În mod normal conducerea PNL ar fi trebuit să demisioneze în bloc şi să nu se mai regăsească viitoarea conducere a PNL dacă este să facă politică serios, să ţină cont de rezultate şi să asume responsabilităţi", a spus Theodor Paleologu.

Paleologu a mai spus că acest lucru nu se va întâmpla pentru că “suntem în România şi oamenii nu asumă responsabilităţi”.

"Va continua Buşoi să conducă filiala de la Bucureşti, Adriana Săftoiu va fi în continuare prim-vicepreşedintele. Probabil Alina Gorghiu va fi singura sacrificată dar nu este numai vina ei, este vorba şi despre o iresponsabilitate colectivă care a dus la acest dezastru absolut crunt. Niciodată nu avut PSD un scor atât de mare", a conchis Paleologu.

Theodor Paleologu a obţinut cele mai multe voturi dintre candidaţii independenţi, din Capitală (8.278 de voturi), fiind urmat de Remus Cernea (4.260 de voturi) şi Elena Udrea (3.154 de voturi ), potrivit datelor furnizate de BEC.