Un fost membru al parlamentului ucrainean a murit într-un atac din regiunea Herson

Un fost membru al parlamentului ucrainean a murit într-un atac din regiunea Herson Sursă: Vadym Farion | Dreamstime.com

Două persoane, printre care și un fost membru al parlamentului ucrainean, Rada Supremă, au fost ucise de un atac ce a avut loc în regiunea Herson. Presa de propagandă rusească a fost cea care a transmis vestea.

Presa rusă a transmis că printre cei care au murit se află și Olexei Juravko, fost membru al parlamentului ucrainean, reprezentant al Partidului Regiunilor, care era un partid politic pro-rus în Ucraina.

Fostul parlamentar a publicat pe data de 23 septembrie un videoclip în care se vedea cum votează la referendumul organizat de Putin. El a fugit în anul 2015 în Rusia, unde a trăit până acum.

Autoritățile rusești dau vina pe ucraineni pentru moartea lui Olexei Juravko.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Ukraisnka Pravda

Juavkov a sprijinit războiul din Ucraina

Fostul membru al parlamentului din Ucraina și-a arătat încă de la început susținerea pentru războiul dus de Rusia în Ucraina, potrivit Ukrainska Pravda.

La sfârșitul lunii august, un alt membru al parlamentului și colaborator al Rusiei, Olexei Juravko, era omorât în regiunea Herson.

„Am obținut informații că un fost membru al parlamentului și trădător, Olexei Juravko, a fost ucis în portul Zapiznyi. Informația nu a fost încă confirmată, dar merită remarcat faptul că mass-media de propagandă rusă a scris și despre moartea „ministrului lor”, deși au șters aproape instantaneu acele postări”, scria presa din Ucraina, citată de aceeași sursă.

În regiunile de sud și de est ale Ucrainei, mai mulți oficiali locali, care au ales să colaboreze cu autoritățile de ocupație ruse, au fost asasinați. Astfel, vineri, 16 septembrie, cel puțin cinci dintre ei au fost uciși în trei incidente separate în sudul și estul Ucrainei ocupate de ruși.

În jurul prânzului o explozie l-a ucis pe procurorul general al autoproclamatei Republici Populare Luhansk și pe adjunctul acestuia, au declarat surse oficiale ruse.

„Serghi Gorenko a murit în explozia unui dispozitiv improvizat în clădirea biroului procurorului general din Luhansk”, a indicat Vitali Kiselev, adjunct al „ministrului de Interne”. Liderul regiunii, Leonid Paseșnik, a numit asasinatul un „act terorist” pe canalul său Telegram.

De asemenea,  au fost uciși în bombardamente și șeful adjunct al administrației ruse din Berdeansk, Oleg Biiko, și soția sa, potrivit RADOR.