Un europarlamentar român e optimist. „Cred că va trecere Referendumul în Republica Moldova”

Un europarlamentar român e optimist. „Cred că va trecere Referendumul în Republica Moldova”Sursa foto arhiva EVZ

Europarlamentarul Victor Negrescu este optimist înaintea Referendumului organizat în Republica Moldova, duminică 20 octombrie. Politicianul crede că acest test pentru aderarea la structurile UE va fi trecut cu bine de o țară care încearcă să scape de influența nefastă a Rusiei.

„Cred că va trece referendumul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi acest parcurs european al Republicii Moldova şi îmi doresc lucrul acesta. A fost chiar săptămâna trecută la Chişinău (..) am văzut acolo mult suport, mult sprijin pentru acest referendum. E adevărat, mai degrabă acest sprijin vine din partea tinerilor, din partea celor care înţeleg beneficiile aderării la Uniunea Europeană, din partea celor care au rude în afara ţării, din partea celor care sunt în marile oraşe”, a afirmat Negrescu.

Referendum fundamental pentru Republica Moldova. Ce anticipează Victor Negrescu

„Dacă eventual nu se face cvorumul, dacă ar fi, şi nu cred că se va întâmpla lucrul acesta, un vot mai puţin relevant, cu majoritate nu tocmai solidă, atunci, din păcate, deja începe să apară semne de întrebare şi nu ne dorim lucrul acesta, pentru că noi ştim că pentru securitatea şi dezvoltarea Republicii Moldova, apartenenţa la Uniunea Europeană ar ajuta foarte mult”, a mai anticipat eurodeputatul PSD.

Negrescu a vorbit și despre intențiile și interesele Rusiei, care încearcă dă împiedice ca acest regferendum să-și atingă scopul și să treacă. Înb ultima perioadă, războiul hibrid, bazat pe manipulări, corupție și dezinformări, orchestrat de Kremlin, s-a intensificat.

Rusia depune eforturi pentru a opri aderarea la UE

„De aceea, Rusia insistă pe acest referendum şi alimentează foarte multe intoxicări, că va fi cumpărată Republica Moldova, că minorităţile etnice vor fi discriminate, lucruri total false.

”Mă aştept la un rezultat clar în favoarea referendumului. Nu vom avea un rezultat de 90%, însă eu cred că vom avea o majoritate confortabilă, care să întărească parcursul european al Republicii Moldova”, a mai precizat Negrescu.