Un director a demisionat după ce una din elevele lui a murit!
- Gabriel Fere șteanu
- 4 noiembrie 2016, 10:00
Pe 21 octombrie, trei eleve de la Liceul Tehnologic din Săvârşin, două de 17 ani şi una în vârstă de 16 ani, au fost acroşate de o autotilitară, pe DN7, în localitate, în timp ce erau plimbate pe marginea drumului, cu un cărucior, de către trei băieţi, în timpul programului şcolar.
Ieri, la două săptămâni de la acest eveniment nefericit, directorul liceului a demisionat. Conform Inspectoratului Școlar Județean din Arad, Nicolae Vesa a invocat motive de sănătate pentru demisia depusă.
Șeful ISJ Arad, Claudiu Mladin, a precizat că până în prezent, comisia de cercetare constituită la nivelul Liceului Tehnologic Săvarsin după accidentul rutier în care au fost implicate trei eleve, dintre care una și-a pierdut viață, nu a ajuns la nicio concluzie. ''Viitoarea conducere va trebui să elaboreze raportul privind imprejurările în care au fost rănite adolescentele, iar în 30 de zile să prezinte la ISJ proceduri operaționale privind măsurile de sigurantă în spațiul școlar și modalitătile de învoire a elevilor''.