Un copil a leşinat la mitingul USL de la Râmnicu Vâlcea | VIDEO

Un copil a leşinat la mitingul USL de la Râmnicu Vâlcea | VIDEO

USL a adus susţinători din din tot judetul pentru a participa la mitingul din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. Printre cei peste 700 desustinători s-au aflat şi foarte multi minori cărora adultii le-au dat pancarte şi i-au invăţat ce să strige. La un moment dat din mulţime un puşti de 11 ani a leşinat chiar la picioarele liderilor care îşi susţineau discursuile politice.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea , cel care vorbea în acel momnet a strigat "să vină salvarea". Slavarea însă nu a venit pentru că organizatorii mitingului au uitat să depună o cerere la Serviciul de Ambulanţă Vâlcea pentru a fi prezent un echipaj medical la eveniment asa cum prevede legea. După ce a fost stropit cu apă pe Eugen  Lisandru din comuna Laloşu a a fost scos pe baraţe de către bunici şi dus la spital.  "De la cădură I s-a făcut rău. A vrut el să vină cu noi în microbuz ca să vadă cum este la miting" a spus Nicolae Lisnadru, membru de partid PSD din Laloşu. Chiar la ora programată pentru începera mitingului entuziasmul manifestanilor a intrat rapid la apă când din senin s-a pornit o ploaie torenţială. Singurii care au rămas să îndure ploaia rece de vară şi să scandeze "jos Băsescu" au fost  trei - patru minori  de etnie romă dirijaţi de bulibaşa lor Mihai Bălan. Asta în timp ce sutele de manifestanti aduşi cu autobuzele din jude stătaeau sub umbrele la terase sau sub streaşina clădrilor să se apere de ploaie. Multi dintre manifestanti erau în stare avansată de ebrietate şi au dat foc la mai multe afise spre neultumirea liderilor politici locali care au încercat să-i liniştească.

Ne puteți urmări și pe Google News