Un consilier USR a cerut ca toți șoferii care produc zgmote puternice să fie amendați. Toți conducătorii auto trebuie să știe că pot risca să primească o amendă de până la 5.000 de lei.
Consilierul USR Gabriel Rau a cerut ca toți șoferii care circulă pe drumurile publice din București cu autoturisme care produc un zgomot de peste 95 de decibeli să fie amendați. Politicianul a mai adăugat că acești conducători auto ar trebui să poată circula doar în intervalul orar 08.00 – 21.59. Consilierul USR a mai adăugat că amenzile pentru acești șoferi ar trebui să ajungă la valoarea de 5.000 de lei.
Gabriel Rau a explicat că toți conducătorii auto care depășesc nivelul de zgomot în intervalul 95 dB(A) – 100 dB(A) ar trebui să primească o amendă contravențională cuprinsă între 1.500 RON și 2.500 RON. În cazul celor care depășesc 100 dB(A), amenda contravențională ar trebui să fie cuprinsă între 4.000 RON și 5.000 RON.
Cine va măsura nivelul zgomotului produs de autovehicule
În proiectul de lege depus de consilierul USR se mai precizează că Poliția Rutieră și Registrul Auto Român vor măsura zgomotul produs de autovehicule. Acest lucru se va face prin sondaj, pe baza unui protocol care a fost deja încheiat între cele două instituții. Gabriel Rau a mai adăugat că șoferii vor fi sancționați de către Poliția Rutieră.
Este important de precizat că proiectul de hotărâre a fost respins o dată de Consiliul General chiar dacă Capitala este poluat fonic în fiecare noapte. Mulți dintre șoferii sau motocicliștii din București își turează motoarele peste limită sau participă la curse ilegale. Legea a primit un vot negativ din partea autorităților din București în urmă cu jumătate de an, în septembrie 2022.
Consilierul USR a spus că nu au fost făcute modificări în proiectul propus joi, 9 martie, față de cel din urmă cu șase luni. Gabriel Rau a mai adăugat că proiectul său a fost inspirat din legi care sunt deja aplicate în alte state din lume. Un exemplu în acest sens este California, stat care prevedere o limită a poluării fonice în cazul autovehiculelor de 95 dB, potrivit Wall-Street.ro.