Un britanic arată cum a fost vândută România în post-comunism
- Adam Popescu
- 16 aprilie 2009, 16:50
Un filosof şi mare îndrăgostit de lumea rurală a vizitat România, unde a observat că asasinatul Ceauşescu a fost urmat de "dictatori" mai micuţi, dar măcar la fel de periculoşi.
Trebuie menţionat de la început că autorul articolului din care vom reda mai jos câteva pasaje este socotit drept unul dintre cei mai valoroşi gânditori de dreapta din Regatul Unit.
Ceauşescu a fost ucis înainte de a distruge satele
"Nicolae Ceauşescu, preşedintele României comuniste, era obsedat de formele tradiţionale de viaţă şi era hotărât să le distrugă", scrie Roger Scruton, care expune povestea dorinţei lui Ceauşescu de a distruge satele şi de a "închide" locuitorii între betoane.
Britanicul apreciază modul de trai al românilor, care cresc animale, fac troc cu mâncăruri şi nu uită să bea, la fiecare masa, o ţuică sau un vin de producţie proprie.
El apreciază Feteasca şi Tămâioasa românească, dar şi soiurile franţuzeşti valorificate aici, gen "La Cetate" sau "Prinţul Mircea". Scruton consideră că vinul românesc este bun şi destul de ieftin. Imediat după '89, Securitatea a făcut ce a vrut Vinul produs pe dealurile Moldovei, Transilvaniei sau Dobrogei a fost savurat însă la Bucureşti, alcoolul deschizând drum unei teorii interesante:
"Eram într-un restaurant din Bucureşti, de la fereastra căruia poţi vedea doar marile ecrane TV care pângăresc fiecare stradă. Gândurile mele s-au întors la Ceauşescu şi la schemele sale de a moderniza România, în care era inclusă demolarea cu buldozerele a vechiului Bucureşti şi distrugerea bisericilor. [...] Ceauşescu ar fi putut distruge Bucureştiul gratis şi instantaneu, doar îngăduind prezenţa multinaţionalelor", scrie Scruton, care are şi o explicaţie interesantă a foartei lente dezvoltări a României post-comuniste.
"Securitatea [...] a "vegheat" la asasinarea sa (n.r. a lui Ceauşescu), a privatizat economia către ea însăşi şi a predat oraşul dezvoltatorilor şi publicitarilor. Am avut nevoie de încă o sticlă de vin pentru a înghiţi acest gând".
Citiţi tot articolul, pe pagina electronică a New Statesman