Exită o vorbă înrădăcinată în mentalul colectiv: oricât te-ai ascunde, te vor găsi și în gaură de șarpe. Doar că sunt unii printre noi, șmecherii cu tupeu, cu putere instituțională sau financiară care nu dau doi bani pe zicala asta strămoșească. Frică de Dumnezeu nu au. Se cred de neatins.

Ultimele cazuri confirmă că se cred de neatins: generalii de la SRI, Coldea și Dumbravă, profesorul Bulai, baronetele Iulian Dumitrescu de la Prahova. Ieri am dat și peste povestea unui tip despre care aflasem, în urmă cu 28 de ani, că e „bimbangiu”, adică om al Securității în calitate de turnător, dar și ca producător de „lovele”. Lovele se zicea pe vremuri la valută, dar acum cuvântul s-a extins asupra tuturor banilor.

Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă nu s-au gândit vreodată că vor ajunge în birourile procurorilor DNA să fie audiați, să scrie declarații, să fie percheziționați și să se teamă că au fost interceptați, așa cum ordonau ei, când dețineau puterea, să li se facă politicienilor și oamenilor de afaceri. Când, cu ani în urmă, Evenimentul zilei publica anchete despre abuzurile făcute, chiar și în justiție, de către acești doi generali, secondați de o rețea bine pusă la punct - cu procurori, judecători, avocați, oengiști și jurnaliști, eram terfeliți și denigrați public. Era o bagatelă faptul că mulți dintre arestați, unii chiar condamnați, au fost în final achitați! Românii erau manipulați de întreaga rețea a lui Coldea, iar Dumbravă dădea indicații jurnaliștilor-prieteni pe o pagină de Facebook cu nume fals.

Așa cum am spus, nici prin cap nu le trecea acestor generali că le va veni rândul ca din „zei” să devină inculpați. N-au reușit să se ascundă în nicio gaură și acum stau acăsică sub control judiciar și din când în când fac circ cu presa și cu Marian Ceaușescu la ieșirea din instituțiile de cercetare.

Baronetele Iulian Dumitrescu de la Prahova, un șmecher corupt

Până să izbucnească scandalul de corupție, liberalul Iulian Dumitrescu era prezentat în media la superlativ. Omul cu viziune democratică, speranța PNL, liberalul care urmează calea politică a lui Ilie Bolojan, reformatorul incontestabil al PNL Bihor, politicianul cu avere suficientă ca să nu fie corupt - erau etichetele puse în media lui Iulian Dumitrescu. În media prietenă cu generalii Coldea și Dumbravă, fiindcă „speranța” de la Prahova era pupilul lor, liderul care-și băgase nițel influența și în celebrele dosare DNA din vremea tandemului Onea-Negulescu!

Erau vremuri când nimeni nu vedea ce prosperitate afișează președintele CJ Prahova, nu-i vedea limuzina roșie cu care gonea pe străzile Ploieștiului. Acum, după ce baronului Lamborghini i-a scăzut tupeul de la începutul anchetei DNA, când procurorii au ajuns și la rețeaua lui financiar-infracțională din județul Călărași, românii au înțeles că o parte a presei nu exagera când atenționa asupra personajului și activităților sale. Doar Iulian Dumitrescu a crezut că se poate ascunde la nesfârșit și că, în următorii 4-6 ani, va ajunge în fruntea PNL, ba chiar candidat la președinție!

Bulai și Pieleanu, pofticioșii de femei tinere

Pe 1 august, imediat după ce au devenit publice declarațiile unor studente despre agresiunile sexuale la care au fost supuse de profesorul lor de la SNSPA, Alfred Bulai, precum și afirmațiile unor surse interne cu privire la Marius Pieleanu, am publicat în Evenimentul Zilei articolul „Trecutul lui Pieleanu este excitant și consemnat de procurori în dosarele „Prostituate pentru VIP-uri”.

Am ținut să arăt prin acest articol că toată conducerea SNSPA și breasla sociologilor știau năravurile erotice ale lui Pieleanu și Bulai de la începutul anilor 2000. Pieleanu fusese martor-client în dosarele unor rețele cu prostituate de lux, instrumentate de DIICOT, iar presa scrisese pe larg despre asta. Bulai se dădea la studente de vreo 20 de ani, iar cu una din ele ajunsese și la ofițerul stării civile. Căsătoria s-a sfârșit, însă obiceiul profesorului a continuat. Cu siguranță, niciunul dintre universitari nu s-a gândit că vor fi trântiți la pământ de un „Me Too” românesc, ei, VIP-urile televiziunilor, care țineau lecții de moralitate și comportament.

Bișnițarul și bimbangiul Securității, Teodor Zamfir de la Tezaal

Prin 1996, am primit la redacție o invitație la inaugurarea unui restaurant pe model occidental, cum nu mai exista în București. Cam așa suna prezentarea. Ni se promitea și o conferință de presă cu subiecte interesante. Dar ce ne-a atras cel mai mult a fost zona în care se afla restaurantul-club-cramă Tezaal: strada Av. Mircea Zorileanu, zona Mănăstirii Cașin. Nu multă lume își permitea atunci să-și deschidă local într-o zonă selectă, de vile.

L-am luat pe colegul Mihnea Petru Pârvu, reporterul care cunoștea toate localurile interesante din București, și am mers la Tezaal. Dintre toți ziariștii prezenți acolo îmi amintesc de Mara Bănică și Mircea N. Stoian, ambii la ziarul Ziua la acel moment. Patronul s-a prezentat ca fiind Teodor Zamfir, un domn spilcuit, excesiv de amabil, zâmbitor. Conferința de presă era, de fapt, un mic chiolhan cu platouri cu bunătăți culinare neîntâlnite în alte restaurante de la începutul anilor 90.

Investiția în acea vilă enormă, în restaurant, club și cramă era fabuloasă pentru acei ani. Când l-am întrebat pe Teodor Zamfir de unde a avut atâția bani a râs întâi, apoi ne-a spus că are o soră în America și că a făcut bișniță cu aparate video și casete cu filme, pe vremea lui Ceaușescu. Am râs eu de data aceasta, fiindcă știam ce a însemnat cumpărarea de aparate video și playere în vremea lui Nea Nicu și cât costa o singură bucată. Nu-mi imagineam că Zamfir ar fi umplut Capitala cu astfel de aparate ca să aibă bani pentru un local de top aproape de Arcul de Triumf.

Îmi amintesc că, după alte câteva povești mai ciudățele, legate de amplasarea unor camere de luat vederi în local, eu și Mara Bănică ne-am atenționat colegii de la masă printr-o glumă. Am început să ridicăm scrumierele și să le studiem, ne-am uitat în vaza cu flori și sub masă. Căutam microfoane, implantate după metodele Securității despre care aflaserăm după revoluție. Ne-am distrat.

Și eu și colegul Mihnea am plecat de acolo cu bănuiala că la Tezaal nu-i doar o afacere comercială, mai ales că patronul ne spusese că va fi un loc cu circuit închis. Cum să umpli un local atât de mare și să scoți profit dacă ușile sunt închise pentru publicul larg?!

Un general din Poliție, care lucrase cu (sau în) Securitatea, mi-a răspuns când l-am întrebat că Teodor Zamfir a fost „un bimbangiu”, adică „turnător” în jargonul specific, care a făcut însă afaceri bănoase cu securiștii de pe externe. Da, cu aparate video, că avea, într-adevăr, o soră în America. Mi-a zis că afacerea a fost mai mare decât mi-aș putea închipui și datorită ei Zamfir se bucură încă de protecție.

Am înțeles clar că la Tezaal nu e bine să te duci nici măcar la o masă organizată. N-am scris nimic despre Tezzal și patronul său fiindcă nu aveam probe să demonstrez apropierea de Securitate.

Adevărul despre informatorul Securității, aflat dintr-o carte

După aproape 30 de ani, o carte scrisă de Liviu Tofan, fostul șef al Radio Europa Liberă, și de Ștejărel Olaru, publicată recent, vine și-mi confirmă informațiile oținute în 1996 și scoate la iveală adevărul. Adevăr documentat de autorii cărții din arhivele CNSAS și din mărturii incontestabile. O mărturie stufoasă aparține chiar lui Teodor Zamfir.

Volumul se numește „A fost ca-n filme. Cea mai mare afacere a Securității” și a apărut la Editura Omnium. Autorii au lucrat ani de zile la această carte, fiindcă cercetarea dosarelor îi conducea mereu către alte noi piste.

Cea mai mare afacere a Securității se referă la copierea ilegală de filme pe casete video, afacere clandestină din care a făcut parte și Teodor Zamfir, informatorul despre care-mi spusese câte ceva generalul din Poliție. Avea nume de cod „Zaharia”, scrie Liviu Tofan, și chiar avea o soră stabilită în America pe timpul lui Ceaușescu.

Afacerea în sine nu a constat în aducerea în țară de aparate video și vânzarea lor, așa cum ne spusese la conferința de la Tezaal. Sub protecția Securității, informatorul „Zaharia” a adus cam 150 de video din America și a creat, în anii 80, un studiou de înregistrare în vila din Aviator Zorileanu, posibil o casă conspirativă a DIE, rămasă în proprietatea lui Teodor Zamfir după 1989 și transformată în restaurantul Tezaal. În acel laborator de înregistrare se copiau filmele pe casete, Irina Margareta Nistor făcea traducerile, iar Zamfir se ocupa de distribuirea lor într-o rețea care le comercializa românilor, se scrie în carte. O casetă video se vindea cu sume între 150 și 300 de lei. Afacerea e apreciată că ar fi produs peste 10 milioane de lei, o parte importantă din sumă fiind luată de Securitate. O informație extrem de importantă, dezvăluită în carte, este legată de calitatea de bimbangiu a lui Teodor Zamfir. Informatorul „Zaharia” l-a spionat pe disidentul Dorin Tudoran, fugit în America, și a făcut rapoarte către șefii dintre Securitate, așa cum autorii cărții au descoperit în arhiva CNSAS. Cei doi fuseseră colegi de liceu, iar Tudoran a căzut în capcana prieteniei.

Concluzii

Afacerile lui Teodor Zamfir și ale Securității înseamnă corupția pe stil vechi, când banii se produceau și se împărțeau.

Afacerile lui Coldea, Dumbravă și Trăilă reprezintă corupția de tip nou cu rădăcini în metodele vechi. Șmecherii n-au înțeles că și șmecheria se termină la un moment dat, chiar dacă ei au găsit și gaura de șarpe.

Cazurile baronului Lamborghini și ale profesorilor sexologi Alfred Bulai și Marius Pieleanu sunt doar exemple de personaje folosite și curățate atunci când rolul le-a expirat.