Sursa foto: arhiva EVZ Nu ne săturăm niciodată de povești. Daca ar fi să facem un clasament al tuturor basmelor, Charles Perrault ar prinde cu siguranță unul din primele locuri pe podium. Cenușăreasa, Frumoasa din pădurea adormită, Motanul încalțat sau Scufița rosie. (Oricum, toate ar trebui rescrise, fiind, după neomarxiștii de azi, incorecte politic… Dar asta i o altă poveste…)
Am recitit citit zilele trecute cel mai straniu și adevărat basm. Pe vremuri credeam, în inocența mea, ca poveștile trebuie sa fie ”dulci” și cu finaluri ca laptele îndulcit cu miere și scorțișoară, numai bune de delectat copiii cuminți.
Așa cum Friederich Schiller a scris Maria Stuart pentru englezi, Don Carlos pentru spanioli, Wilhelm Tell pentru elvețieni, Wallenstein pentru nemți, așa, celebrul Perrault a scris, cu siguranță pentru noi, românii, „Uriașul Periferigerilerimini”.
”Două fetiţe, pe nume Suzette şi Isaure, cerură, într-o zi, voie mamei lor să se plimbe pe strada cea mare, împreună cu fratele lor Charlot.
- Vă dau voie cu plăcere, le răspunse mama, dar numai să nu intraţi în pădurea care se află la capătul străzii căci, în pădurea aceea, le iese din când în când în cale copiilor un uriaş cu numele de Periferigerilerimini şi îi duce în peştera lui sălbatică, unde îi mănâncă. Băgaţi de seamă! Închizându-i într-o cutie, îi duse în peştera lui şi-i zăvorî frumuşel înăuntru.
În timp ce Suzette se mulţumi să izbucnească în plâns, sora ei, Isaure, şi micul ei frate, Charlot, îi spuseră uriaşului zeci de obrăznicii şi-l ameninţară că-l vor zgâria, îl vor muşca dacă va îndrăzni să se apropie de ei.
- Crezi că o să-ţi meargă aşa uşor? Chiorule! îi strigă Charlot, scoţând limba la uriaşul care n-avea decât un singur ochi.
Uriaşul, spumegând de furie, urlă de se cutremură toată pădurea:
- O să vedeţi voi îndată, râmelor, dacă îl puteţi speria pe uriaşul Periferigerilerimini!
Şi zicând acestea, sări la ei, îi tăie şi îi puse pe grătar. Suzette, care murea de frică, se adresă uriaşului, silindu-se să zâmbească:
- O, domnule uriaş, dragă domnule uriaş, vreau să nădăjduiesc că mie nu mi se va întâmpla acelaşi lucru!
Uriaşul:
Şi de ce nu, mititico? Pe ei am să-i mănânc la prânz şi seara, căci nu prea mănânc mult. Aşa că tu îmi vei servi pentru o cină.
Suzette:
O, nu vă cred! Cu mine nu veţi face asemenea cruzime!
Uriaşul:
Şi de ce nu?
Suzette:
Pentru că eu sunt o fetiţă blândă, nu spun obrăznicii şi o ascult pe mama. Eu sunt mai puţin neascultătoare decât fratele şi sora mea. Le spuneam tot timpul: nu intraţi în pădure, băgaţi de seamă, aţi putea fi prinşi de marele, de înaltul senior Periferigerilerimini, care ar putea fi bun cu copiii cei sfioşi, blânzi, modeşti, dar dacă cineva ar îndrăzni să-l batjocorească, desigur că i-ar sfărâma oasele. Şi bine i-ar face!
Uriaşul (aparte):
Hm! Îmi place fetiţa aceasta. E foarte politicoasă, foarte cumsecade.
(Tare):
Aşadar, ţie nu îţi este frică de mine?
Suzette:
Deloc! De ce să mă mănânci? Doar eu nu ţi-am făcut nici un rău! N-am pus mâna pe cuţit, nici pe foarfecă, pentru o apărare pe cât de zadarnică, pe atât de caraghioasă şi apoi… Sunt atât de mică încât dacă m-ai mânca, zău că nu te-ai îngrăşa prea mult.
Uriaşul (aparte):
Şi pe deasupra mai e şi înţeleaptă.
(Tare)
Ai dreptate, dar ce să-i faci? Mie îmi place să mănânc copii.
Suzette:
Ştiu, dar mai e o greutate. Pe cei atât de mici ca mine, nu ştii cu ce fel de sos o să-i găteşti.
Uriaşul:
O, asta nu e nici o greutate. Îi pun pe grătar şi îi frig. Sunt mai buni la gust.
Suzette:
Cred că trebuie să fie chiar foarte gustoşi. Dar te încredinţez că din mine n-ai avea ce alege.
Uriaşul:
Şi de ce, mă rog?
Suzette:
Fiindcă toată lumea spune că sunt lipsită de gust.
Uriaşul:
Ei vezi, eu asta n-o cred!
Suzette:
Spun că am carnea prea tare!
Uriaşul:
Nu se poate!
Suzette:
Crede-mă! Ţi-ai rupe dinţii.
Ai ghicit! Nu, nu mă tem! Poate să fie cineva lacom, mâncăcios, dar asta nu-l poate împiedica să aibă o inimă bună, simţitoare, să fie din când în când generos sau chiar binevoitor…
Uriaşul:
Ai dreptate, frumoasa mea copilă. Şi pentru a ţi-o dovedi, iată, îţi redau libertatea! Dar acum şterge-o cât mai repede! Fugi şi fereşte-te de a mai sta mult prin pădurea aceasta, căci dacă mă apucă foamea nu mai răspund de viaţa ta! Haide, acuma fugi cât poţi mai repede!
Suzette:
Foarte mulţumesc, domnule uriaş! Foarte mulţumesc şi vă asigur că nu vă voi uita niciodată!
Uriaşul Periferigerilerimini deschise poarta. Suzette fugi, fără a se mai uita înapoi, şi nu se opri decât în poarta casei lor.
Cred că nu mai e nevoie să vă descriu bucuria mamei de a o revedea, dar nici durerea ei pentru pierderea celorlalţi doi copii, victime ale lipsei lor de pricepere şi răbdare cu care l-ar fi putut, desigur, îmblânzi pe uriaş, aşa cum a făcut-o Suzette.
Sfârșit
Există în povestea aceasta, atît de ”românească”, foarte vizibile, personajele poveștii lui Perrault: Isaure plus Charlot, trio-ul de Suzette, cât și Uriașul.
Mai întîi ”Suzetele”: premierul Ciolacu, cel care cu un moale discurs a afirmat că “în cazul în care cancelarul Nehammer va face din nou uz în mod nejustificat de dreptul la veto, va trebui ca, în calitate de prim-ministru, să atac decizia Austriei la Curtea Europeană pentru a cere despăgubiri pentru pierderile cauzate de ne-aderare”, a spus Ciolacu, - cel care a ”bruxelizat” stânga românească și a curățat PSD de intelectuali, știind că o astfel de acțiune este, de fapt, o ”frecție la picior de lemn”. Extraordinar! Pe bune?
De unde atîta curaj, dle premier Suzette? Suntem ebranlați !!!
Apoi, au răsărit și celelalte două Suzette: europarlamentarii români Eugen Tomac şi Vlad Botoş, care au transmis miercuri o scrisoare oficială responsabilului european cu implementarea sancţiunilor UE, David O’Sullivan, în care cer Comisiei Europene să iniţieze o anchetă cu privire la respectarea de către Austria a sancţiunilor împotriva Rusiei. “Solicitarea noastră vine ca urmare a suspiciunii existenţei unei posibile încălcări a sancţiunilor împotriva Rusiei de către Austria”,a scris Eugen Tomac joi pe Facebook. Nu zău? Chiar așa? Cât curaj, băi frate…N-am fi crezut…
În schimb, Rareş Bogdan, europarlamentar liberal, un amestec de Isadore și Charlot, pe care îl vor pune pe grătar, atât cei de la Bruxelles, cât și lașii grețoși din politică (și o parte presa - preaplecați, aflați pe ștatele de plată ale europenismului sorosist, stăpânitor) le-a transmis, miercuri,”șefilor la Europa”, cu toate riscurile tirurilor subterane, cu amortizor, că nu sunt capabili să pună presiune şi să îl oprească pe cancelarul Nehammer al Austriei de a umili şi sfida o ţară cu 23 de milioane de cetăţeni europeni, prin refuzul acestuia de a accepta România în Schengen.
Eu, personal, cred că sexomarxiștii sorosiști care conduc azi U.E., nu vor, pur și simplu să ia atitudine împotriva Austriecilor. Ca oricărui stăpân, nu le pasă că unuia sau altuia dintre sclavi li se face o nedreptate.
Lui Rareș Bogdan, (spre deosebire de ”analiști” de pe la televiziuni, care au curaj doar în pauzele emisiunilor, sau politicienilor care își recunosc lașitatea și înjură în surdină pe culoarele Parlamentului, sau pe la mese ”tovărășești” la Cannes), i se pot reproșa multe. Ce nu-i poate lua nimeni, este credința în Dumnezeu și patriotismul. Asta i-a dat curajul, în mai multe rînduri să spună adevărul pe care îl escamorează prudent ”corifeii” neamului, când vine vorba despre ce i se întâmplă acum României.
Iată ce spunea acum mai bine de 5 ani bețivanul acuzat în mai multe rânduri de corupție, aflat atunci Jean Claude Junker la conducerea Europei : ”Dacă vrem să ne protejăm frontierele trebuie să deschidem zona Schengen de liberă circulație pentru Bulgaria și România, imediat. Ar trebui de asemenea, să permitem Croației să devină membră a spațiului Schengen, atunci când va îndeplini criteriile”… Acum observăm că acele criterii au fost îndeplinite rapid, a fost plătit ”tainul”, Austria, în cazul Croației, n-a mai votat ”împotriva sistemului Schengen, perimat”, dar nici celebra Ursula, ea însăși necercetată niciodată pentru suspiciunea de corupție în cazul vaccinurilor, nu a părut surprinsă de duplicitatea Vienei în acest caz…
Ca în povestea lui Perrault, cel sacrificat va fi, cred că foarte curînd, Rareș Bogdan, singurul care a apăsat punga de puroi, spre rușinea lașilor de tot felul din România:
”Ne-ați mințit! Ne-ați mințit în mod repetat. Ne umiliți și păcăliți constant deși suntem cetățeni europeni model, responsabili și deschiși, toleranți și extrem de muncitori. Am făcut eforturi uriașe și am deschis larg ușile pentru 6 milioane de cetățeni ucraineni ce fugeau din fața agresiunii inacceptabile și incalificabile a lui Putin”,
și-a început Rareș Bogdan discursul în plenul parlamentului European la Strasbourg.
3% din PIB-ul României s-au cheltuit în această direcție fără ca obedienta clasă politică românească să și informeze propriul popor, prin Parlament că ei, ”guvernatorii” României au hotărît acest sacrificiu, fără a cere ceva la schimb sau măcar compensarea cheltuielilor.
Ce fac adevăratele popoare, care nu au guvernatori la conducerea țării, ci politicieni patrioți? Fac precum Polonia. Care a anunțat că prelungește unilateral interdicția asupra importului de produse ucrainiene, după ce Stăpânii de la Bruxelles (Comisia Europeană) a respins cererea statelor UE vecine Ucrainei de a prelungi această măsură.
Aud cuvinte ca solidaritate, unitate și alte glume. Care solidaritate? A apăsat pe adevăr, Rareș Bogdan. Ce au cerut romanii care sunt umiliti pe coridoare marginale in aeroporturi?
Ce unitate si egalitate de sanse când romanii stau la cozi kilometrice la granite?
Am fost primii care am adoptat buget de 2% pentru aparare, iar acum mergem pe 2,5%. In timp ce noi securizam frontiera, altii se dezvolta! Romanii au aparat Europa in ultimii 500 de ani. Am livrat petrol, gaze, lemn, uraniu, apa, dar mai ales inteligenta! Iar pentru a ne apara tara, a trebuit sa negociem permanent.
Ne-ati hranit cu iluzii, dar am ramas si ramanem europeni. Asta în timp ce Austria vânează contracte, iar Romania asteapta respectul cuvenit. ATAT!
Tristul adevăr e că nu ne știm conduce singuri. Pentru Bruxelles e perfect să ne ceară să fim oarecum civilizați și acceptați la un colț de masă, până în punctul în care ni se ia orice brumă de bogăție, iar noi să fim de acord fără crâcnire cu obiceiurile colonizatoare ale fostelor Imperii. Adică să acceptăm să fim slujitorii altora.
„Va inselati. Eu sint mai putin neascultatoare decit fratele si sora mea. Le spuneam tot timpul: nu intrati in padure, bagati de seama, ati putea fi prinsi de marele, de inaltul senior Periferigerilerimini, care ar putea fi bun cu copiii cei sfiosi, blinzi, modesti, dar daca cineva ar indrazni sa-l batjocoreasca, desigur ca i-ar sfarima oasele. Si bine i-ar face!”.
Recomandările noastre
