Asasinul din Norvegia, pus sub acuzare pentru terorism. VEZI care ar putea fi mobilul| MULTIMEDIA
- Paul Ciocoiu
- 23 iulie 2011, 18:13
Poliţia norvegiană a arestat ieri un bărbat în vârstă de 32 de ani, suspectat de comiterea atacului armat de pe insula Utoeya, din apropierea capitalei Oslo, soldat cu peste 84 de morţi. Bărbatul, un norvegian, cunoscut pentru opiniile sale ostile faţă de Islam, este de asemenea suspectat că a comis și atacul cu bombă care a lovit centrul capitalei, a mai anunţat astăzi poliţia. El a fost pus azi oficial sub acuzare.
Premierul norvegian Jens Stoltenberg a declarat că nu exclude posibilitatea ca în atacuri să fie implicate mai multe persoane. Potrivit unor informații din presa internațională, polițiștii caută acum pe un al doilea suspect. Suspectul principal, identificat de presa norvegiană drept Anders Behring Breivik, a fost arestat chiar pe insula unde ar fi comis masacrul. Unele elemente postate de suspect pe internet lasă să se întrevadă că "există unele semne politice legate de dreapta şi de o atitudine antimusulmană, dar este prea devreme ca să putem spune dacă acesta a fost motivul gestului său", a declarat comisarul de poliţie Sveinung Sponheim pentru televiziunea publică NRK, citată de AFP. Supărat pe Partidul Laburist
Cel puţin 91 de persoane au murit ieri într-o explozie podusă în apropierea sediului guvernului din Oslo şi un atac produs pe o insulă din apropierea capitalei norvegiene, unde se desfăşura universitatea de vară a tineretului laburist. Ziariștii norvegieni, citați de BBC, susțin că ținta celor două atacuri ar fi fost Partidul Laburist, la putere acum în Norvegia. Breivik ar fi fost iritat tot timpul de ceea ce el considera a fi o „atitudine relaxată” a guvernului laburist față de islamism, a dezvăluit Hans Torgersen, reporter la ziarul VG. În urmă cu doar două zile, ministrul norvegian de Externe, Jonas Gahr Stoere(foto), a vizitat tabăra de pe insula Utoeya, unde s-a adresat tinerilor laburiști strânși acolo.
Premierul norvegian Jens Stoltenberg, Regele Harald al V-lea și Regina Sonja i-au vizitat pe supraviețuitorii masacrului de ieri de pe insula Utoeya. Stoltenberg a vorbit cu cei mai mulți dintre supraviețuitori, pe care i-a denumit "eroi" pentru ca și-au salvat prietenii. "Sunt foarte afectați. Mulți dintre ei spun că cel mai bun mod de a onora amintirea celor uciși este să trăiască activ. Și cei care încearcă să ne sperie nu vor reuși", a mai spus prim-ministrul norvegian. Principalul suspect, un norvegian de 32 de ani Poliţia a anunţat aseară că a arestat un bărbat de 32 de ani, norvegian de origine, bănuit a fi implicat în cele două atacuri, dar refuză să confirme numele care este vehiculat de media. „Avem toate motivele să credem că există o legătură între explozia din Oslo și ce s-a întâmplat pe insula Utoeya” a anunțat poliția norvegiană. Potrivit unui oficial al poliției, citat de AFP, s-au găsit explozibili nedetonaţi pe insula Utoeya, locul masacrului de ieri.
Mărturii de groază: "Ne-am întins pe jos printre cadavre şi ne-am prefăcut că suntem morţi" Supravieţuitorii masacrului de pe insula Utoeya povestesc clipele de groază prin care au trecut. "Eu şi cu alţi prieteni ne-am întins pe jos printre cadavre şi ne-am prefăcut că suntem morţi. Îi puteam auzi răsuflarea atacatorului şi îi auzeam bocancii când păşea", a declarat pentru CNN unul dintre tinerii care au reuşit să scape. Unul dintre răniţi l-a recunoscut pe agresor după pozele prezentate de televiziunile norvegiene. Martorii descriu cum un bărbat înalt, cu părul blond, îmbrăcat în uniformă de poliţist a deschis focul la întâmplare asupra celor prezenţi la tabăra de vară a tinerilor laburişti. Mulţi au părăsit corturile şi s-au aruncat în apă în încercarea de a scăpa, dar multe dintre victime au fost ucise în timp ce înotau, potrivit poliţiştilor.
- "O să vă ucid pe toți! Vom muri cu toții", striga criminalul, potrivit supraviețuitorilor.
Breivik ar fi avut asupra sa un pistol, o armă automată şi o puşcă de asalt. El a călătorit cu feribotul pe insulă, susţinând că a venit să afle eventuale indicii despre explozia care avusese loc cu câteva ore mai devreme în capitala Oslo. El le-a cerut tinerilor să se adune în jurul său pentru a se face auzit mai bine după care a deschis focul. Anita Bakaas, mama unei adolescente care a supraviețuit atacului de pe insula Utoeya, a precizat pentru BBC că aproximativ 600 de oameni eram campați în pădure, la școala de vară a Partidului Laburist norvegian. Fiica ei s-a ascuns într-o toaletă, împreună cu 4 prietene. Și ea a povestit că participanții au fost îndemnați să se adune pentru a fi informați despre explozia din Oslo, produsă cu numai câteva ore înainte. Un bărbat în uniformă de polițist i-a adunat, după care a deschis focul. Zeci de oameni au sărit în apă pentru a scăpa, dar agresorul a continuat să tragă la întâmplare, chiar și în cei care înotau. "Am văzut foarte multe cadavre. I-a împușcat întâi pe cei de pe insulă, apoi pe cei din apă", a povestit, pentru BBC, o tânără delegată a școlii de vară, care a supraviețuit după ce s-a ascuns sub piatra pe care se urcase atacatorul. "Îi puteam auzi respirația", și-a mai amintit aceasta. Fermier de ochii lumii Autoritățile au dezvăluit că Breivik avea o fermă în estul Norvegiei, folosită drept paravan pentru a comanda mari cantități de nitrat de amoniu, un îngrășământ chimic, care poate fi utilizat în producția de bombe artizanale. Polițiștii au mai dat publicității detalii de pe pagina sa de Facebook. Aici, el se descria drept un creștin și un conservator. Breivik mai dezvăluia că este pasionat de vânătoare și de jocurile video World of Warcraft și Modern Warfare 2. Poliția a identificat ferma unde norvegianul și-a plănuit atacurile Cărțile sale preferate sunt „Principele” de Machiavelli și „1984” de George Orwell, potrivit informațiilor de pe pagina sa de Facebook. Pe contul său de Twitter, Breivik postase un citat din filosoful britanic John Stuart Mill: „O persoană cu un crez are forța a 100.000 care sunt mânați doar de interese”. Premierul norvegian: "Nu ne veți distruge!" Prim-ministrul norvegian, Jens Stoltenberg, a transmis ieri, după atacurile de la Oslo, mesajul Norvegiei către atacatori, dar și către restul lumii, după ceea ce a numit cea mai mare tragedie națională după cel de-al Doilea Război Mondial. "Am un mesaj pentru cei care ne-au atacat, acesta este un mesaj de la toată Norvegia: nu ne veți distruge, nu veți distruge acestă democrație! Nimeni nu ne va bombarda spre tăcere, nimeni nu ne va împușca pentru a ne readuce la tăcere! Mâine vom arăta lumii întregi că democrația norvegiană se va întâri atunci când e necesar. Trebuie să ne susținem valorile în continuare. Trebuie să arătăm că societatea norvegiană poate rezista acestor încercări. Trebuie să arătăm umanitate, dar nu naivitate!", a spus Stoltenberg, potrivit Al Jazeera. Premierul a mai dezvăluit că urma să se deplaseze astăzi pe insula Utoeya pentru a ține un discurs în fața tinerilor laburiști.
<iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/3pt6-XCAVc8" height="349" width="560"></iframe>
<iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/ok4LoCMHNLU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiți și:
- Val de indignare la nivel internaţional după atacurile din Norvegia
- Erou în infernul din Norvegia: barcagiul care a sfidat moartea