Un an de război în Ucraina. Zelenski îi răspunde lui Medvedev și anunță o contraofensivă puternică

Un an de război în Ucraina. Zelenski îi răspunde lui Medvedev și anunță o contraofensivă puternicăSursa: Facebook- Volodimir Zelenski

Vineri, 24 februarie, s-a împlinit un an de când Rusia a invadat Ucraina. Dmitri Medvedev, fostul președinte rus, a jurat „victoria” și a amenințat că armata este gată să meargă până în Polonia. Drept răspuns, Ucraina anunță o contraofensivă și spune că va face totul pentru a câștiga războiul în acest an.

Oficialii fac declarații la un an de război în Ucraina. La Moscova, Dmitri Medvedev, fost președinte, „jură victoria” și avertizează că trupele ruse sunt pregătită să meargă până „la frontierele cu Polonia”.

În Ucraina, președintele Volodimir Zelesnki spune că va face tot posibilul pentru a „obține victoria în acest an” împotriva Rusiei și anunță o contraofensivă. Liderul de la Kiev spune că sunt puternici și pregătiți de orice mișcare, potrivit Agerpres.

„Suntem puternici. Suntem pregătiţi pentru orice. Ucraina a surprins lumea. Ucraina a inspirat lumea. Ucraina a unit lumea”, a spus Zelenski în cursul unui mesaj adresat naţiunii printr-o înregistrare video difuzată pe rețelele de socializare. Imaginile îl prezintă pe liderul de la Kiev așezat la un birou în semiobscuritate, îmbrăcat într-un pulover negru, având imprimat un trident galben, simbolul Ucrainei.

La un an de la izbucnirea războiului, ministrul ucrainean al Apărării a promis să lovească Rusia din toate direcțiile, „în aer, pe pământ, pe mare și în spațiul cibernetic”.

„Va fi contraofensiva noastră. Lucrăm din greu pentru a o pregăti”, a spus Oleksii Reznikov, la fel de hotărât ca și președintele Ucrainei.

Ucraina amenință Rusia cu o contraofensivă puternică

În discursul publicat vineri pe rețelele de socializare, Volodimir Zelenski a enumerat orașele unde au avut loc lupte grele: „Harkiv (Harkov), Cernighiv (Cernigău), Mariupol, Herson, Mikolaiv (Nikolaev), Gostomel, Volnovaha, Bucea, Irpin, Ohtîrka. Oraşe erou. Capitale ale invincibilităţii!”.

„Nu vom avea niciodată odihnă atât timp cât ucigaşii ruşi nu vor fi pedepsiţi. De tribunalul internaţional, de Judecata lui Dumnezeu sau de soldaţii noştri”, a afirmat preşedintele ucrainean.

Volodimir Zelesnki va susține vineri, 24 februarie, în jurul orei 17:00, o conferință de presă.

Printre oficialii ucraineni care au transmis un mesaj la împlinirea unui an de război se numără și primarul Kievului, Vitali Kliciko. Acesta rememorat un an „tragic şi epuizant din punct de vedere psihologic”.

„Dar noi luptăm, credem în noi şi în ţara noastră. De aceea vom depăşi totul şi vom câştiga. Voluntarii care s-au alăturat apărării teritoriale şi militarii noştri au ajutat la protejarea şi la menţinerea capitalei.

Kievul este inima Ucrainei, Kievul este şi rămâne o ţintă pentru Rusia, ruşi şi pentru Putin”, a declarat Kliciko într-un interviu acordat dpa.

Turnul Eiffel, luminat în culorile Ucrainei

Liderii europeni sunt hotărâți să susțină statul invadat până la capăt. Președintele francez Emmanuel Macron a transmis un mesaj de susținere, în care spune că Franța este alături de ucrainieni. Pentru a marca un an de război, Turnul Eiffel a fost iluminat de joi seara în culorile galben şi albastru ale drapelului ucrainean.

În aceleași culori au fost luminate și sediile Comisiei Europene şi Parlamentului European din Bruxelles.

La Londra, un minut de reculegere va fi ținut înainte de marșul până la Ambasada Rusiei.