Un an cu TVA de 24%: viaţă mai scumpă şi buget mai bogat

Un an cu TVA de 24%: viaţă mai scumpă şi buget mai bogat

Şocul suferit de bugetele românilor după decizia Guvernului României de a creşte taxa pe valoarea adăugată de la 1 iulie 2010 a trecut. Pentru vistieria statului, bilanţul este pozitiv.

Acum aproximativ un an, guvernul , constrâns pe de o parte de FMI şi pe de altă parte de Curtea Constituţională, care nu a acceptat reducerea pensiilor, lua una dintre cele mai grele decizii: majorarea TVA de la 19% la 24%.

În timp ce analiştii şi patronatele făceau previziuni sumbre privind preţurile mari şi evaziunea în creştere, ca să reducă din şocul măsurii, lanţurile de magazine precum Carrefour, Metro şi Real au anunţat că vor întârzia scumpirile generate de decizia autorităţilor.

Creşterea TVA era singura măsură corectă care putea fi luată atunci de autorităţi, consideră analistul Ilie Şerbănescu. Cristian Pârvan, de la Asociaţia Oamenilor de Afaceri, spune că măsura a dus la scumpiri accentuate şi, deseori, nejustificate. În consecinţă, a avut loc o creştere galopantă a inflaţiei, spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Majorarea TVA, la care s-a adăugat scumpirea alimentelor şi a petrolului la nivel internaţional, s-au tradus pentru români în creşteri anuale de preţuri în medie cu 7-8%.

Cât a câştigat bugetul

Majorarea TVA a adus încasări cu 32% mai mari, în al doilea semestru din 2010, faţă de perioada similară din 2009, potrivit Finanţelor. Astfel, majorarea TVA a adus la vistieria statului un plus de 4,5-6 miliarde lei, numai în a doua jumătate din 2010.

În primele cinci luni din 2011, taxa a adus cu 35,6% mai mulţi bani decât în perioada similară din 2010, ajungând la 17,9 miliarde lei. Diferenţa faţă de anul trecut este de 4,7 miliarde lei.

SPERANŢE

Ce şanse avem ca taxa să scadă

Odată majorată taxa, aceasta nu va mai scădea în curând, susţin specialiştii întrebaţi de EVZ. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, consideră că o eventuală scădere a acestei taxe trebuie analizată foarte atent şi acum nu este un moment potrivit pentru un astfel de demers.

"Ar putea exista şi efecte negative, precum o stagnare a preţurilor, chiar dacă TVA-ul ar scădea la nivelul anterior de 19%", consideră reprezentantul BNR.

Nici analistul economic Ilie Şerbănescu nu crede că există vreo şansă ca statul să reducă TVA în viitorul apropiat, având în vedere nevoia de bani a guvernului.

La rândul său, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, susţine că fără o strategie economică eficientă, scăderea acestei taxe ar fi o greşeală la fel de mare cum a fost majorarea ei.

În aceste condiţii, proiectul de lege privind cote reduse de TVA pentru alimente pare o soluţie potrivită să ajute populaţia, spune Şerbănescu. Însă, "statul nu are încă instrumente eficiente de a controla situaţia şi de a combate eficient evaziunea fiscală", adaugă el.

Ce opţiuni mai are guvernul

În schimb, Adrian Vasilescu este de părere că această măsură este o "cacealma". "În acest proiect se vorbeşte despre scăderea TVA-ului la carnea proaspătă. Or, în comerţ, se găsesc, în principal, şi alte două sortimente: carne refrigerată şi carne congelată", explică oficialul BNR.

Oamenii de afaceri cred că autorităţile trebuie să parieze pe investiţiile în inovare. Cristian Pârvan spune că singura măsură viabilă a statului este investiţia în inovaţie, urmând exemplul statelor occidentale.

Ilie Şerbănescu este mai pesimist. Potrivit acestuia, guvernul nu prea mai are opţiuni de suplimentare a veniturilor, fiind obligat să se împrumute doar pentru a achita datoriile mai vechi. "Privatizările ar rezolva problema doar temporar, pentru un an de zile", mai spune el. "Majorarea TVA putea fi evitată din punctul nostru de vedere, financiar. A fost cea mai periculoasă.“ MUGUR ISĂRESCU, guvernatorul BNR

ISTORIE "Nu aveam o soluţie mai bună. Ne vom corela politicile cu cele ale BNR pentru a ţine sub control inflaţia şi cursul euro-leu" EMIL BOC, prim-ministru, 26 iunie 2010 "România este încă în recesiune, în pofida lucrurilor bune. Consumul este încă scăzut. Conştient de asta, nu am vrut să cresc TVA" SEBASTIAN VLĂDESCU, fost ministru de finanţe, 26 iunie 2010

EFECT

Şirul de scumpiri generat de majorarea TVA s-a încheiat, susţine Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal

Raluca Florescu

Fără majorarea taxei şi alte măsuri de consolidare fiscală, cum au fost reducerea cheltuielilor publice, scăderile de salarii, România risca să ajungă la un deficit bugetar de 10% din PIB.

Datoria publică putea exploda şi puteam fi penalizaţi dur de investitori, a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, într-un interviu acordat EVZ.

EVZ: Care a fost impactul majorării TVA asupra bugetului? Ionuţ Dumitru: Colectarea a depăşit aşteptările autorităţilor. Am avut venituri bugetare de 34,1% din PIB, o cifră mare pentru România. Acestea sunt însă printre cele mai scăzute din Europa. Creşterea încasărilor din TVA a depăşit-o pe cea care ar fi fost normal să fie generată demajorarea ratei, ceea ce înseamnă că am avut şi o îmbunătăţile a colectării. Dar colectarea din TVA rămâne încă una foarte scăzută.

Potrivit calculelor făcute de Consiliul Fiscal, veniturile sunt sub 65% din ceea ce ar trebui să încasăm, în România. Bulgaria, de exemplu, încasează peste 90%. Evaziunea pe TVA este poate cea mai ridicată din Europa. Îmbunătăţirea colectării nu e suficientă.

S-a încheiat şirul de scumpiri generate de creşterea taxei? Da. Avem deja în spate circa 12 luni de la creşterea taxei. Dar au apărut alte şocuri: preţul la alimente, preţul petrolului, care ne-a creat probleme, perspectiva creşterii preţurilor administrate.

Pe de altă parte, iulie ar trebui să fie o lună bună din punct de vedere al inflaţiei anuale... Da, vom avea un efect de bază favorabil în iulie. Inflaţia din iulie 2011 se va raporta la iulie anul trecut, când am avut un nivel mare al indicelui. Potrivit calculelor noastre, inflaţia anuală va scădea de la peste 8% la circa 6 şi ceva la sută. Dar pentru finalul anului discutăm de un nivel care va fi probabil semnificativ peste ţinta BNR (3% plus minus un punct procentual - n.r.).

Fără scăderi de TVA şi CAS în perioada următoare industria dă semne de încetinire. Este posbilă o scădere a TVA sau CAS în 2011, pentru a favoriza consumul şi avansul economiei? Nu ne permitem scăderi de taxe. Dacă nu luam nicio măsură şi continuam cu politica nesustenabilă din 2008, deficitul bugetar mergea spre 10% din PIB. Datoria publică exploda. Anul trecut, deficitul a fost de 6,5%. În 2011 trebuie să ajungă la 4,4% din PIB şi în 2012 la 3%. Orice măsură care influenţează deficitul poate fi luată doar dacă economia îşi revine peste aşteptări.

În contextul dificil reprezentat de criza datoriilor suverane în ţările periferice din zona euro, în special în Grecia, orice deviere de la consolidarea fiscală va fi dur penalizată. 2012 este unul electoral şi există riscuri de derapaje.

Ne puteți urmări și pe Google News