Viorica Dăncilă va ocupa, de la 1 iunie, poziția de consultant pe strategie al Guvernatorului Băncii Nationale a României, Mugur Isărescu. Mai precis, consultant pe Strategia de Sustenabilitate și Energie Verde. Alături de aceasta, un alt fost fruntaș PSD-ist se va alătura echipei BNR. Este vorba de Ioan Mircea Pașcu.
Adrian Vasilescu, consilierul de strategie al BNR, a explicat și cum cei doi foști „grei” ai PSD au ajuns la Banca Națională și pe ce posturi.
Viorica Dăncilă a depus un dosar şi a susţinut un interviu. Ea va fi remunerată de BNR. „Nu va fi obligată să-și publice salariul”, a spus Adrian Vasilescu, consilierul de strategie al BNR. El a mai precizat că postul său va fi unul de consultant, nu de consilier, cum s-a speculat inițial.
Ioan Mircea Pașcu în echipa BNR
Tot marți, Adrian Vasilescu a anunțat că și Ioan Mircea Pașcu, fost europarlamentar PSD, va fi, de luna viitoare, angajat al BNR. Pașcu va fi „consultant pentru viitorul Departament de Geopolitică”. A fost admis tot în urma unui dosar și al uni interviu.
„BNR face eforturi de 12 ani, cand am infintat Comitetul de trecere la Euro. Acum am intrat intr-o faza noua. Va fi nevoie de contacte directe si permanente cu Parlamentul European, cu Comisia Europeana si cu cabinete din zona euro. Pentru aceste intalniri BNR a organizat 5 departamente care se vor ocupa pregatirea pentru intrarea in zona Euro. Aceste departamente vor fi Departamentul Euro (coordonator), Departamentul Economiei Reale, Departamentul Banci Centrale, Departamentul Monede Digitale si Departamentul Economie Verde.
Pentru toate aceste departamente se fac angajari. Doamnei Dancila i-a fost semnat vineri contractul. Dansa nu e consiliera Guvernatorului ci este consultant in Departamentul Economie Verde. Pentru ca finantarile pentru economia verde vor forma o categorie speciala in batalia in intrarea in zona Euro. D-na Dancila a fost parlamentar, are blazon de fost premier, a avut relatii speciale cu ecologistii din Parlamentul European. Mai spun ceva: va fi angajat si Ioan Mircea Pascu, fostul vicepresedinte al Parlamentului European, consultant pentru viitorul Departament de Geopolitica", a declarat, purtatorul de cuvant al BNR, Adrian Vasilescu, potrivit Agerpres.
Cine este Ioan Mircea Pașcu
Ioan Mircea Pascu a fost europarlamentar și parlamentar PSD, fiind în anii 90 unul dintre liderii partidului fondat de Ion Iliescu. El a fost consilier prezidențial când președintele României era Ion Iliescu, apoi secretar de stat și ministru al Apărării. În anul 2019, după ce nu a mai intrat pe listele PSD pentru Parlamentul European acesta a criticat deschis formațiunea politică din care făcea parte.
Ioan Mircea Pascu este licențiat în științe economice, specialitatea economia comerțului exterior și are un doctorat în științe politice, în timp ce Viorica Dăncilă este absoventă a Institului de Petrol și Gaze, Ploiești.
Alături de cei doi, în echipa de consultanți ai lui Mugur Isarescu ar urma să se alăture și fostul premier Petre Roman.