Competiția „Ultimul Trib” a ajuns vineri, 5 aprilie, la final. În urma unui joc complex care a pus la încercare abilitățile fizice ale concurenților, dar și determinarea de care puteau da dovadă, a fost desemnat câștigătorul celor 100.000 de euro și al trofeului.
Fostul gimast Mircea Zamfir, a câștigat competiția „Ultimul Trib”. După aproape două luni în Madagascar, vizibil emoționați, cei doi bărbați și-au luat rămas bun de la satul malgaș Sakalava, care i-a găzduit, și de la oamenii din trib.
„Nu știu nici eu cum am ajuns până aici, am descoperit calități pe care nu știam că le am. Abia în momentul acesta simt presiunea marelui premiu în valoare de 100.000 de euro, cu atât mai mult cu cât Mircea este un adversar de temut. Singurul minus pe care i-l văd lui este la jocul cu mingile, dar în rest la forță, la viteză, la îndemânare, a dovedit că este foarte bun”, a spus Sorin despre adversarul.
Pe de altă parte, Mircea a făcut o mărturisire controversată despre cel care i-a fost, pe parcursul timpului petrecut în competiţie, atât coechipier cât şi adversar. Gimanstul a afirmat că Sorin nu posedă calităţi, dar cu toate acestea este un om remarcabil.
„Sorin nu excelează la nimic, dar este bun la toate, adică așa cum e mai rău pentru mine! Cine ajunge în această etapă, este clar foarte bun! O să mă rog să fiu la fel de stabil și de puternic. Oamenii pe care i-am cunoscut aici și prieteniile pe care le-am legat aici sunt mai prețioase decât orice!”, a mărturisit și Mircea.
O dată ajunşi pe terenul care a găzduit lupta finală cei doi au avut foarte mult de muncă, căci bătălia pentru marele premiu a fost una foarte dură. Proba finală a însumat un număr de sarcini pe care Silviu şi Mircea le-au mai îndeplinit şi cu alte ocazii, dar având pe umeri mult mai puţină presiune, scrie cancan.ro