Ultimul mesaj al lui Edi Iordănescu, după ce a plecat de la echipa națională
- Ionel Sclavone
- 22 iulie 2024, 15:43
București. Edi Iordănescu s-a despărțit de suporterii echipei naționale de fotbal, printr-un mesaj în care și-a explicat decizia. Selecționerul a încheiat colaborarea cu FRF.
Federaţia Română a anunţat, luni, 22 iulie, că a încheiat colaborarea cu tehnicianul echipei naționale de fotbal. Cele două părți nu au ajuns la nici un acord pentru prelungirea contractului care expiră la finalul lunii.
Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri
Selecționerul a transmis un mesaj în care și-a motivat decizia de a renunța la echipa națională de fotbal. Edi Iordănescu sa adresat suporterilor arătând ce sacrificii a făcut la conducerea echipei. El a spus că a dat tot ce a avut mai bun, atât ca antrenor, cât și ca om. A vorbit despre drumul pe care l-a parcurs pentru a construi echipa cu care a participat la Campionatul European.
„Am construit o echipă performantă, demnă de tradiţia şi renumele României şi sunt mândru că am avut şansa să pot lucra alături de fotbalişti cu un caracter extraordinar şi cu un potenţial deosebit. Am trăit împreună momente pentru istorie, încărcate cu emoţii incredibile. Am fost fericit şi onorat că putem produce fericire pentru milioane de români. Sunt convins că prin sacrificiul acestor băieţi minunaţi am inspirat şi vom inspira generaţii, iar copiii noştri vor creşte având modele româneşti de urmat”, a scris Edi Iordănescu în mesajul dedicat suporterilor.
Totodată, el a evocat dificultățile pe care le-a întâmpinat. dar și sacrificiile pe care a fost nevoit să le facă, el și familia sa. Iordănescu a amintit despre calificarea la Euro 2024, după o campanie fără înfrângere.
„Pentru că am promis că ne vom califica la Euro. Şi ne-am calificat. Câştigând o grupă, fără înfrângere. Am promis că mergem la EURO să ne batem cu toată fiinţa şi să facem românii mândri de această echipă. Aşa am făcut. Mai mult decât atât, la turneul final din Germania, spiritul echipei naţionale a unit românii de pretutindeni şi a arătat încă o dată chipul adevărat al României, redobândind prin sacrificiu şi demnitate respectul întregii lumi”, a mai spus Iordănescu.
Selecționerul vrea să se dedice familiei
În acest context, Edi Iordănescu a explicat care au fost motivele pentru care a renunțat la contractul cu Federaţia Română de Fotbal. El a spus că dorește să-și dedice timpul familiei care i-a fost alături pe parcursul campaniei de calificare. În acest moment, a explicat, a venit rândul său să fie alături de familie și să-și îndeplinească datoria față de cei dragi.
„Dar, în acelaşi timp, am promis familiei mele, în momentele grele prin care am trecut din acest parcurs, când ea a suferit şi m-a susţinut dincolo de toate, că îmi voi îndeplini şi datoria faţă de ea, după ce îmi voi face deplin datoria faţă de echipa naţională şi faţă de România. Acum e momentul să îmi ţin cuvântul şi faţă de familia mea. Misiunea mea ca selecţioner al echipei naţionale s-a încheiat, a mai spus Iordănescu.
Potrivit spuselor sale, Echipa Națională - Generaţia de Suflet așa cum a numit-o a ajuns la un nivel în care își poate urma singură drumul. El a amintit de principiile și valorile pe care lea pus la baza acestei construcții, care nu pot dispărea peste noapte. Totodată, Edi Iordănescu și-a lăudat jucătorii, spunând că au un potențial fantastic pe care și-l vor atinge.
„Aceşti jucători au un potenţial fantastic, sunt sigur că şi-l vor împlini iar eu voi fi cel mai mândru să urmăresc acest parcurs. Din postura de suporter numărul unu al lor, prin orice provocări vor avea, aşa cum le-am fost alături prin orice provocări, până acum, ca antrenor”, a explicat Iordănescu.
Motivele despărțirii de Națională
Selecționerul a ținut să-și explice decizia de retragere de la Națională pentru a nu da curs altor speculații. Edi Iordănescu a spus că deși a mai avut oferte, nu le-a dat curs cât a fost sub contract cu FRF. A ținut să laude relația pe care a avut-o cu oficialii fotbalului românesc. În acest context, i-a mulțumit președintelui FRF Răzvan Burleanu pentru colaborare și a dat asigurări suporterilor că-i va ține la curent cu parcursul său viitor.
Edi Iordănescu și-a încheiat mesajul spunând că plească împăcat, deoarece și-a respectat angajamentele asumate la preluarea mandatului.
„În prima mea declaraţie publică în calitate de selecţioner al României, în ianuarie 2022, vă mărturiseam că îmi doream din tot sufletul ca românii, atunci când pleacă de la stadion, să fie împăcaţi cu gândul că jucătorii naţionalei au dat totul. Astăzi plec eu, împăcat cu gândul că m-am ţinut de cuvânt.
Cea mai mare onoare pentru mine a fost şi va rămâne faptul că am putut să antrenez naţionala ţării mele, să reprezint România şi românii. Am antrenat poate cea mai iubită generaţie a echipei naţionale, una care şi-a câştigat prin muncă şi dăruire această dragoste. Iar cuvintele, dragi suporteri români, sunt prea puţine că să îmi exprim recunoştinţa faţă de dragostea voastră! Hai, România! Oricând şi pentru totdeauna!”, a mai scris Iordănescu.