Adelina încerca să își oprească tremurul pe care frigul o făcea să-l simtă aproape ca o convulsie, încrucișându-și brațele în jurul trupului nefiresc de dezgolit.

Ultima cursă. Era al naibii de frig și, deși luna mai se presupune a fi anticamera verii, părea mai degrabă o încăpere frigorifică în mijlocul unor anotimpuri care au luat-o razna.

• Frig rău, drăguță, o să-ți înghețe dacă mai stai mult afară.
• Rahat, asta-mi mai lipsea, își spuse Adelina, butonând nervoasă prin telefon în căutarea unei curse care să o scoată mai repede din cartierul ăsta.
• Să cobori doar după ce șoferul îți confirmă că ai ajuns! Îi răsuna în cap vocea pisăloagă, dar rațională a mamei.

Dar, cumva, Adelina se trezea de fiecare dată pe marginea străzii cu mintea prin aplicațiile de ride sharing, enervându-se că trebuie să aștepte șoferi care niciodată nu păreau să o localizeze corespunzător.

• Aștepți pe cineva, sau...insistă bărbatul care o abordase mai devreme.

Adelina se îndepărtă câțiva pași, dar simți în ceafă că e urmărită de individul ăsta grețos de insistent.

• Îl aștept pe tata, ajunge imediat.

Aplicația o anunță că Vasile, șoferul desemnat pentru cursa ei, va ajunge în trei minute. Formă un număr imaginar și începu o conversație cu vocea ridicată, sperând că-l va convinge pe bărbatul acela că nu era singură.

• Da, tati, acum am coborât. Te văd, sunt chiar aici la bordură, în dreptul farmaciei.

În sfârșit ciudatul s-a îndepărtat, înjurând-o. A scăpat! E atât de frig și întunericul a căzut dintr-o dată, de parcă cerul ar fi aruncat găleți cu vopsea neagră peste lume doar ca să o sperie pe Adelina. În cele din urmă a ajuns și șoferul, semnalizându-și prezența cu luminile intermitente. Se pare că Vasile știa ce face, avea să-i dea cinci stele în aplicație pentru asta.

• Adelina? O întrebă pentru a-i confirma identitatea.
• Da, răspunse ea sec, prăbușindu-se pe bancheta din spate.

Mașina are geamuri fumurii, dubios de fumurii pentru un amărât de Opel ce pare să aibă vârsta Adelinei și milioane de kilometri la bord. Se străduiește să distingă ceva prin sticla neagră,  dar până și luminile stradale  par lumânări  aflate la ultima suflare, așa că se lăsă păgubașă. O așteaptă o cursă de 35 de minute, timp suficient să uite de mustrările profesoarei de matematică din casa căreia ieșise simțindu-se cea mai proastă ființă vie.

De ce toate profesoarele de matematică locuiesc în cele mai periculoase zone ale orașului? Adelinei i se strângea inima ori de câte ori intra în blocul infect și prost luminat în care trăia profesoara de matematică, dar, orice monstru își duce existența într-un loc sinistru, de ce femeia aia ar face o excepție ?

• N-aș putea să mă conectez online? O întrebase la începutul anului, îngrozită de perspectiva de a-i face vizite săptămânale acelei scorpii care scuipa formule matematice și împroșca teoreme absurde.
• Exclus, ori fizic, ori deloc.

Profesoara asta era un fel de președinte al societății anonime de propagare a urii împotriva matematicii, care-și câștiga adepți cu fiecare suflet de copil ținut captiv printre pătrățelele caietului de matematică din care ieșeau demonii cifrelor și ai unghiurilor întotdeauna ascuțite.

Adelina o ura sincer, la fel și ceilalți elevi, parteneri de tortură, mințile lor fiind mai preocupate să-și imagineze moduri de evadare din algebra imposibilă, decât să-i rezolve scorpiei problemele.

• Risipești de pomană banii părinților, fetițo, îi strigase în seara aceea. Trebuie să am o discuție cu ai tăi, n-ai făcut niciun progres.

Adelina ar fi vrut să-i răspundă în multe feluri, dar știa că profesoara de matematică spunea adevărul. Nu doar că nu progresase, ci orele de pregătire suplimentară o aruncaseră într-o temniță a fricii unde copiii uitau totul, chiar și banalul doi plus doi.

Gândurile fetei erau atât de îndepărtate, încât nici nu realizase că șoferul avea un traseu al lui, străin de destinația Adelinei. Băuse, absentă, din sticla de apă oferită la urcarea în mașină, bucurându-se de moleșeală ce îi relaxase mușchii încordați din pricina frigului de afară.

Își aminti brusc că uitase să-i transmită mamei detaliile cursei și, în mod ciudat, mama nu-i trimisese o mie de mesaje de alarmă. Se va supăra cu siguranță când va ajunge acasă, iar Adelina îi va asculta nepăsătoare teoriile alarmiste despre răpiri de copii și alte chestii care ar fi trebuit să o sperie, dar îi erau absolut indiferente.

Habar n-avea mama că nu exista nimic mai înspăimântător pe lume decât matematica. În fine, își deschise aplicația pentru a-i trimite, totuși, datele despre șofer și locul unde se afla, dar telefonul părea mort. Poate așa se explică tăcerea mamei.

• Acum chiar am încurcat-o! își spuse Adelina.

Privindu-și ceasul, realiză că mergeau de aproape o oră. Cum de nu-și dăduse seama? Oare adormise?

• Hei, unde suntem ?

Șoferul o privi în oglinda retrovizoare, dar nu-i răspunse. În jur era beznă, întuneric cât vedeai cu ochii, iar lipsa oricărei urme de lumină o făcu să-și dea seama că nu se mai aflau în oraș.

• La naiba, am fost răpită! 112, trebuie să sun la 112!

Gânduri negre i se îmbulzeau în minte, prinzând contur în cuvinte pe care îi era teamă să le rostească.

• M-ai răpit? Întrebă în cele din urmă.

Liniște deplină, de mormânt, de parcă ar fi fost plimbată într-un sicriu de sticlă, iar arătarea de la volan avea limba tăiată pentru a se supune unui cod al tăcerii specific criminalilor.

• Știi că am dispozitive de localizare asupra mea, poliția probabil că mă caută chiar în clipa asta. Dacă ne întoarcem, jur că nu spun nimic.

Adelina părea de o naivitate frustrantă, dar soferul acesta, ridicol de arogant trebuia să știe că a răpit un copil, lucru mult mai grav decât răpirea unui adult. Un copil plecat de la meditațiile de matematică, un copil care nu-și dorea decât să ajungă acasă.

• Domnule, vă rog, sunt minoră, adică ce vreau să spun este că faceți o mare greșeală.

Mașina se oprește brusc și Adelina e smulsă cu forța de pe bancheta din spate și aruncată într-o dubiță cum azvârli un sac de cartofi. E și mai întuneric, iar frigul a revenit. Nimeni nu-i spune o vorbă, de parcă nici nu ar fi acolo, de parcă e deja moartă și oricum n-ar mai conta.

Căldura lacrimilor e singurul lucru familiar pe care îl mai percepe și nu le șterge, simțind nevoia unei dovezi că e încă în viață. Ar vrea să strige, să lovească, dar întunericul a amuțit-o și-i cade greu pe trup, ca o perdea de plumb.

,,Ce-o face mama? Cred că e foarte speriată, probabil a alertat pe toată lumea. Oare profesoara de matematică va simți vreo urmă de compasiune, va înțelege că are și ea o parte din vină pentru tot ce mi se întâmplă?,,

• Cum afli unghiul A al unui triunghi oarecare ABC când cunoști toate laturile? Formula ariei, care e formula ariei ?

Cumplita neliniște din capul ei încearcă să găsească răspunsuri rapide. Sinusul măsurii unui unghi, este raportul dintre lungimea catetei.

• Ce dracu vorbește nebuna asta ? Ați adus vreo profesoară de matematică ? aude o voce ca prin vis.

Prinsă în ițele geometriei, Adelina nici nu realizase că era privită de mai mulți bărbați cu înfățișări mai groaznice chiar și decât algebra.

• Ce facem cu ea?
• Laturile care formează unghiul drept se numesc catete, continuă Adelina pe un ton ridicat, aproape aspru și didactic de parcă s-ar fi aflat în fața unei clase de tâmpiți.

Are o privire posedată, simte o dorință nebună să recite formule, toate formulele captive în mintea ei ce refuză să accepte prezentul. O palmă zdravănă îi brăzdează obrazul, făcând trecerea bruscă de la geometrie la algebră :

• Partea întreagă a unui număr real X este cel mai mare număr întreg, mai mic sau egal cu X. numerele prime au exact doi divizori 2,3, 5, 7,11, 13.

Bărbații încep să o privească cu teamă gesticulând ecuații imaginare și desenându-le pe tabla minții ei aflată la mii de kilometri depărtare.

• E nebună, o să sperie clienții, hai să scăpăm de ea mai repede. Aruncați-o în lac, propune
• Nu mă bag eu cu mașina până la lac, protestează șoferul dubei. Trage-i una în cap și las-o în mijlocul drumului.
• În orice triunghi dreptunghic lungimea înălțimii dusă din vârful unghiului drept....

Apoi tăcere și o durere surdă. Răceala asfaltului, lumina orbitoare a unor faruri, o femeie agitată care o zguduie și o întreabă lucruri fără sens. E atât de liniște.

• Adelina! Adelina!

Își auzea numele ca prin vis, dar nu putea să răspundă. Trebuie să spun formula până la capăt, altfel mă omoară. Mami, mi-e frică.

• ...este egală cu media geometrică dintre lungimile proiecțiilor catetelor pe ipotenuză. Am reușit, am reușit!
• Adelina!

Căldura unei atingeri, un miros cunoscut. Oare i-am trimis detaliile cursei? Pe șofer îl cheamă Vasile, ce nume oribil...

• Va fi bine .