Navele de război își vor ocupa apoi pozițiile, probabil în apele libiene, pentru a detecta operațiunile de trafic de persoane, iar în faza finală vor începe să „neutralizeze” bărcile traficanților, depozitele și alte facilități ale lor.

Fazele finale au nevoie, însă, de o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, care este acum redactată de britanici, dar și de permisiune din partea Libiei.

Există multe obstacole în calea acestei inițiative a europenilor, menită să stopeze imigrația ilegală africană.

Libia divizată este doar unul dintre ele – dar unul esențial. După căderea lui Muammar Gaddafi, în 2011, Libia este condusă de două guverne. UE consideră că executivul „legitim” este cel de la Tobruk, dar va fi nevoită ceară aprobare și din partea autorităților rivale, cele din Tripoli, din Misrata și din „municipalități”. Fiecare va avea un rol important de jucat pentru succesul misiunii, pentru identificarea rețelelor de traficanți, de pildă.

Capitala Tripoli și multe dintre orașele în care sunt concentrați traficanții sunt controlate de rebeli cunoscuți sub numele de Zorii Libieni. Guvernul ales, recunoscut internațional, s-a retras în orașele din estul îndepărtat. Ambele guverne resping intervenția străină. Zorii Libieni susține că traficul poate fi oprit doar dacă organizația va fi recunoscută în plan extern; iar guvernul din este susține exact opusul: se va termina cu traficul ilegal doar atunci când comunitatea internațională îi va înarma pe soldații săi, care să lupte cu rebelii din vest. Nici nu se poate lua în discuție o alternativă din punct de vedere economic la aceste operațiuni de contrabandă.  

Cum îi mărturisea, recent, unul dintre contrabandiști unui jurnalist străin: „Am terminat o facultate, am licență în drept, dar nu aveam loc de muncă. Iar atunci când n-ai niciun salariu și vine cineva la tine și spune „poți să-mi faci rost de o barcă?” și este vorba despre un profit de 22.000 de dolari…o consideri o oportunitate”. Povestea cu imigranții ilegali care ajung, pe mare, în statele UE, nu este nouă, dar un puternic semnal de alarmă a fost tras luna trecută, când într-un singur incident s-au înecat aproape 1.000 de oameni.

Punctual, misiunea de a distruge, pe mare și din aer, vasele folosite de traficanți se lovește de multe obstacole concrete, cum ziceam mai sus. În primul rând, nu este atât de simplu să depistezi de pe mare, din apropiere, sau prin satelit, care sunt ambarcațiunile cu pricina și, desigur, nu vrei să le bombardezi când sunt pline cu sute de oameni.

Există și riscul să le confunzi cu bărcile de pescari, care, de multe ori, sunt folosite în acest scopuri. Grupurile pentru drepturile omului se tem că a lua ca țintă bărcile cu care oamenii din Siria, Eritrea sau Africa de Vest fug spre Europa, nu va face decât să conducă la mai multe decese, care nici măcar nu vor fi cunoscute de opinia publică. Cu cât numărul bărcilor va fi mai mic, pe măsură ce acestea vor fi dfistruse, cu atât mai mulți oameni se vor înghesui pe un singur vas, crescând riscul de a se scufunda.

Oamenii sunt într-o situație disperată, să nu uităm asta! Mărturii din interiorul comunității arată că oamenii se consideră deja ca și când ar fi morți, pentru ei nu are nicio importanță că ar putea pieri, în această călătorie spre Europa, oricum nu au alte șanse și-și vor asuma orice risc.

În al doilea rând, acești traficanți nu reprezintă o organizație coezivă. Există sute de bărci de pescari ancorate pe chei, în Libia. Acestea sunt cele care urmează să fie distruse de UE? Contrabanda este privită ca o „afacere” de început, alimentată de un număr tot mai mare de rețele, care se suprapun, care sunt informale, apar, dispar, se transformă într-un interval relativ scurt de timp, precum o săptămână.

Liderii UE mai au o altă idee pentru a rezolva criza: impunerea unor cote de imigranți tuturor țărilor membre, pentru a ușura povara de pe umerii Italiei, Maltei, Greciei. Desigur, Marea Britanie și Franța se opun din start acestei inițiative, pe care o consideră o „politică a ușilor deschise pentru imigranți”. De fapt, dacă stăm să ne gândim, planul Comisiei Europene trebuie să meargă mai departe, mai în profunzime: ce se va întâmpla cu cei 20.000 de imigranți care ar fi primiți legal în Europa, ce vor face cu ei țările respective, le vor oferi casă, masă, joburi sau vor avea doar mii de asistați social în plus? Până la urmă, spun unii, nu ar trebui găsite soluții pentru cauza acestei imigrații în masă: sărăcia și războiul din statele africane?

O altă îngrijorare, dezvăluită recentă de secretarul general al NATO, este cea referitoare la faptul că luptători ai Statul Islamic ajung în UE înfiltrându-se printre imigranții ilegali care traversează Mediterana. Este foarte posibil ca veniturile din traficul de persoane să fie folosite pentru finanțarea activităților teroriste.

Așa că să nu ne îmbătăm cu apă rece și să credem că rezolvarea problemei imigranților africani este aproape. Acesta este doar începutul. Și vor mai muri alte mii de oameni până când vor apărea vești bune din Mediterana.