UE suspendă acordul privind vizele cetățenilor ruși; Moscova: „Bruxelles-ul își dă cu stângul în dreptul”

UE suspendă acordul privind vizele cetățenilor ruși; Moscova: „Bruxelles-ul își dă cu stângul în dreptul” Dmitri Medvedev / Sursa: Facebook

Cele 27 de state membre UE, ai căror miniștri de externe s-au întâlnit la un summit informal la Praga, au stabilit suspendarea completă a acordului existent de facilitare a vizelor dintre UE și Rusia, a anunțat Josep Borrell, Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă a UE. Va fi, astfel, mai îndelungat și mai dificil de obținut o viză pentru Europa pentru cetățenii ruși.

Acordul era deja "suspendat parțial, pentru unele grupuri de persoane (politicieni, etc.)". O suspendare totală a acestui acord de facilitare, care datează din 2007, "va reduce semnificativ numărul de vize acordate de statele membre" cetățenilor ruși. 

Asupra vizelor pentru ruși nu puteam "fi divizați", a spus șeful diplomației europene. Pe masa discuțiilor privind vizele, de fapt, erau poziții diferite între țări. În cele din urmă, a predominat linia comună, "nu ne putem permite să părem dezbinați asupra unui lucru atât de important: relațiile dintre oameni, poporul rus și poporul european", a spus Borrell. 

Decizia UE de a suspenda regimul de eliberare facilitată a vizelor cu Rusia "nu va rămâne fără consecințe", ca răspuns Moscova "va decide dacă măsurile vor fi simetrice, asimetrice sau altele, la care UE nu se așteaptă. Dacă la Bruxelles au decis să se împuște încă o dată în picior, este alegerea lor", a declarat viceministrul rus de Externe, Alexander Grushko, pentru "RIA Novosti". 

Ne puteți urmări și pe Google News

Miercuri, fostul președinte rus Dmitri Medvedev, pe Telegram, a lansat critici dure la adresa liderilor europeni: "Ne-am săturat de atitudinea lor rusofobă asupra vizelor Schengen pentru cetățenii țării noastre. Să introducă rapid o interdicție totală a eliberării acestora. În sfârșit, toată lumea se va convinge de atitudinea Europei față de cetățenii ruși". "Europenii își vor arăta adevărata față și vor distrage mai puțin cu minciunile și mesajele lor delirante Rusia și cetățenii săi de la implementarea operațiunii militare speciale. À la guerre comme à la guerre", adaugă Medvedev. Acea invectivă s-a adeverit, notează rainews.it

Traducerea Rador