Pentru că rămâne coloana vertebrală a Balcanilor de Vest, Serbia este o țară foarte curtată. În primul rând de Rusia, cu care menține legături culturale și religioase importante, chiar politice și militare.
Apoi, de către China care, în cadrul „noilor sale drumuri ale mătăsii”, își înmulțește investițiile în această țară, și împrumuturile (care reprezintă deja 12% din datoria externă sârbă), precum și contractele de armament.
În cele din urmă, de către Uniunea Europeană și Statele Unite, care încearcă să contracareze influența Chinei și a Rusiei.
Pentru moment, și până când nu recunoaște independența Kosovo, fosta sa provincie secionistă (1999) , Serbia nu poate pretinde aderarea la UE, așa cum a solicitat în 2012.
Or, relațiile dintre Belgrad și Pristina rămân tensionate, mai multe întrebări, cum ar fi cele referitoare la statutul minorității sârbe și la siturile religioase ortodoxe, fiind în suspans.
Cu toate acestea, la 4 septembrie și sub egida Washingtonului, Serbia și Kosovo au făcut un prim pas prin semnarea unui acord de normalizare economică, descris ca „istoric” de președintele Trump.
Astfel, Pristina și-a luat angajamentul de a se alătura zonei de liber schimb promovată de Belgrad și care va reuni mai multe țări din Balcanii de Vest.
Dar și mai mult, cele două țări au promis că vor clasifica Hezbollah, miliția șahită libaneză susținută de Teheran, printre organizațiile teroriste și că vor interzice echipamentele standardului 5G produse de furnizorii „necredibili” ( a se citi cele ale grupului chinez Huawei).
În plus, s-a avansat că Belgradul își va muta ambasada în Israel la Ierusalim, în timp ce Pristina a fost de acord să stabilească relații diplomatice cu statul evreu.
Trei zile mai târziu, UE, care se așteaptă ca fiecare candidat la aderare să se alinieze la pozițiile sale diplomatice, și-a exprimat „îngrijorarea” și „regretul” față de transferul ambasadei Serbiei de la Tel Aviv la Ierusalim, în timp ce Serbia și Kosovo tocmai își reluaseră discuțiile la Bruxelles, în vederea normalizării relațiilor lor.
„Serbia negociază deja aderarea la Uniunea Europeană și, prin urmare, este de așteptat să se alinieze treptat la politicile și pozițiile adoptate de Uniunea Europeană în relațiile sale cu țările terțe. În acest context, orice mișcare diplomatică care ar pune sub semnul întrebării poziția comună a UE cu privire la Ierusalim este o sursă de serioasă îngrijorare și regret ”, a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
A avut vreun efect această declarație ? În orice caz, la 9 septembrie, o sursă apropiată guvernului sârb a declarat cotidianului The Times of Israel că Belgradul nu își va muta ambasada la Ierusalim dacă Israelul recunoaște Kosovo”.
Însă UE a pus presiune asupra Belgradului în legătură cu o altă problemă: cea a Belarusului , unde președintele Alexandrr Lukașenko face obiectul unei acerbe contestații, după realegerea sa din 9 august. Un scrutin ale cărui rezultate au fost respins de UE.
În timp ce Minsk se află sub sancțiuni europene, forțele sârbești urmau să participe la exercițiul „Fraternitatea slavă 2020”, împreună cu omologii lor din Belarus și din Rusia. În cele din urmă, Belgradul a renunțat la participare.
„Ni s-a cerut, cu prețul renunțării la viitorul nostru european, să renunțăm la exercițiile militare planificate cu Belarus”, a declarat Aleksandar Vulin, ministrul sârb al Apărării.
Serbia a fost supusă „unei presiuni nemeritate din partea Uniunii Europene” și „prin urmare, își va suspenda participarea la exerciții militare cu toți partenerii săi timp de șase luni”, a adăugat el.
Serbia și Belarus au menținut întotdeauna relații bune, președintele Lukașenko fiind primit chiar la Belgrad în decembrie anul trecut.
Cu toate acestea, Belgradul a susținut declarația UE în care critică realegerea acestuia din urmă.
Exercițiul „Fraternitatea slavă”este organizat în fiecare an în una dintre cele trei țări participante.
În 2019, a avut loc în Serbia. Anul acesta urmează să aibă loc la Brest (Belarus), sub autoritatea comandamentului forțelor speciale din Belarus.
În condițiile în care obiectivul acestor manevre este de a forma un „grup tactic multinațional”, rămân de măsurat consecințele lipsei pachetului de forțe sârbești, știind că Rusia a angajat deja unități acolo.