Apoi, de către China care, în cadrul „noilor sale drumuri ale mătăsii”, își înmulțește investițiile în această țară, și împrumuturile (care reprezintă deja 12% din datoria externă sârbă), precum și contractele de armament.

În cele din urmă, de către Uniunea Europeană  și Statele Unite, care încearcă să contracareze influența Chinei și a Rusiei.

Pentru moment, și până când nu recunoaște independența Kosovo, fosta sa provincie secionistă (1999) , Serbia nu poate pretinde aderarea la UE, așa cum a solicitat în 2012.

Or, relațiile dintre Belgrad și Pristina rămân tensionate, mai multe întrebări, cum ar fi cele referitoare la statutul minorității sârbe și la siturile religioase ortodoxe, fiind în suspans.

Cu toate acestea, la 4 septembrie și sub egida Washingtonului, Serbia și Kosovo au făcut un prim pas prin semnarea unui acord de normalizare economică, descris ca „istoric” de președintele Trump.

Astfel, Pristina și-a luat angajamentul de a se alătura zonei de liber schimb promovată de Belgrad și care va reuni mai multe țări din Balcanii de Vest.

Dar și mai mult, cele două țări au promis că vor clasifica Hezbollah, miliția șahită libaneză susținută de Teheran, printre organizațiile teroriste și că vor interzice echipamentele standardului 5G produse de furnizorii „necredibili” ( a se citi cele ale grupului chinez Huawei).

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE