UE se destramă sub ochii noștri. De ce a eșuat programul de vaccinare

Vaccinare, vaccin

Marea Britanie nu va fi singura țară care părăsește Uniunea Europeană. Criza de sănătate și dezastrul programului european de vaccinare face ca tensiunile dintre state să nu mai poată fi ținute sub control. Iată ce scrie celebrul jurnalist britanic Douglas Murray.

UE se destramă sub ochii noștri. "Timp de decenii, euroscepticii au avertizat că blocul se va destrăma într-o zi sub greutatea propriilor sale contradicții.

Ani de zile, cei care pledau pentru r[mnerea Marii Britanii în UE au combătut aceste teorii prin faptul că stabilitatea Regatului Unit, și a celorlalte țări din Europa, depindea de aderarea la UE.

Ei bine, acum UE se fracturează într-un ritm pe care chiar și cel mai înverșunat eurosceptic nu ar fi îndrăznit să-l prezică.

UE se destramă sub ochii noștri. Dezastrul vaccinării

După un deceniu în care a trecut dintr-o criză financiară după alta, UE se confruntă acum cu o altă catastrofă - Covid-ul. Și de data asta e tot lipsă la apel.

Programul de vaccinare ar fi trebuit să fie un triumf pentru o Uniune unită împotriva virusului. Combinate, bogăția, cunoștințele științifice și puterea uriașă de cumpărare ar fi trebuit să producă un program de vaccinare fără egal în lume pentru cei 750 de milioane de cetățeni ai blocului. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, se lăuda de Crăciun cu faptul că această campanie de vaccinare va fi un „moment emoționant de unitate. Și o poveste de succes europeană. '

Totuși, astăzi, chiar și cei mai înfocați europeni recunosc ceea ce poate vedea oricine: răspunsul UE a fost un dezastru. Sau, pentru a-l cita pe marele susținător al federalizării UE, Guy Verhofstadt, a fost „un fiasco”.

Dacă se păstrează actuala viteză de vaccinare, populațiile unor țări nu vor fi vaccinate în întregime nici într-un deceniu, darămite în cursul acestui an. Nu e prima dată când se întâmplă așa cva în Uniunea Europeană, actuala criză ne amintește de marea enigmă a UE. O enigmă care amenință să destrame Uniunea.

UE se destramă sub ochii noștri. Enigma din inima UE

Ori de câte ori lucrurile merg bine, la Bruxelles se vorbește despre spiritul „unu pentru toți, toți pentru unul”.

Dar ori de câte ori există o provocare majoră, această mare solidaritate se rupe și lasă locul unei mizerii absolute: lupte, ură și incompetență.

Astăzi, politicienii la putere ]n Europa Centrală, de Est și de Sud se desprind de schema de vaccin eșuată a UE. Spre groaza Bruxelles-ului, aceștia cer vaccinuri fabricate de Rusia și China.

Politicienii din Franța - țara care a construit clădirea UE - încep să se întrebe dacă nu ar fi mai bine să meargă singuri.

Iar starea de spirit a întregului bloc devine urâtă, germanii trec printr-un colaps istoric al încrederii în UE. În primele două decenii ale noului secol, UE aproape s-a frînt. Țările mediteraneene din sud au fost forțate sî treacî într-o perioadă de austeritate de către țările din nord - în special de către Germania.

Experiențe extracorporale la limita morții. Mărturiile unui mare savant

Grecia, Italia și Spania au îndurat zece ani de stagnare și lipsă de creștere economicî. Totuși, în tot acest timp, nordul a vorbit în continuare despre solidaritate. Erau toți împreună.

Apoi a venit criza Covid și s=a petrecut ceva destul de rușinos. În timp ce spitalele din nordul Italiei se luptau cu o creștere a numărului de pacienți și, evident, toate privirile s-au îndreptat către liderii UE. Dacă a existat vreodată un moment pentru solidaritate, acela ar fi fost.

Sigur, politicienii s-ar fi putut mobiliza în ajutorul Italiei? Dar nu au făcut-o.

Nu numai că statele membre nu au reușit să ajute,dar au întors spatele Italiei. În timp ce medicii italieni făceau apeluri disperate, Franța, Germania și alte țări ale UE au împiedicat exportul echipamentului medical de protecție.

UE se destramă sub ochii noștri. Rivalitatea franco-germană

Cu toate acestea, nu există o rivalitate mai mare în cadrul UE decât cea dintre Franța și Germania, o relație care determină suspiciunea reciprocă care modeleazî viitorul celor 27 de țări.

Oficialii UE au încercat să convingă guvernele german și francez că nevoia de materiale de protecție a italienilor de aceste materiale este mai mare decât a lor, dar țările din nord nu s-au arătat mișcate.

Au interzis și exportul altor echipamente cruciale către sud. Guvernul Angelei Merkel - care vorbește de un deceniu despre unitatea UE - a păstrat ventilatoarele de care avea nevoie și s-a asigurat că acestea nu vor ajunge în Italia.

O serie de personalități ale UE și-au cerut scuze ulterior pentru acest fiasco. Dar era prea tarziu. Pentru mulți italieni, francezii și germanii  au demonstrat care le erau adevăratele valori.

UE se destramă sub ochii noștri. Comedia erorilor

Dacă această vină a fost acoperită în primele luni, pe fondul fricii și confuziei, farsa vaccinului se desfășoară sub ochii lumii întregi- o comedie sumbră a erorilor care costă vieți la fiecare pas.

Când Marea Britanie a renunțat la schema de vaccinare a UE anul trecut și și-a plasat propriile comenzi, mulți dintre cei care militau pentru rîmânerea în UE au contestat duribund decizia guvernului britanic. Dar, desigur, realitatea i-a contrazis.

Datorită excelenței laboratoarelor britanice de cercetare, a comenzilor plasate în timp util a vaccinurilor și a unui program de vaccinare bine conceput, Marea Britanie este printre primele în lume în ce privește imunizarea.

Ideea este că guvernul de la Londra a fost liberi să acționeze- și să cheltuiasxî. Bugetul inițial al UE pentru vaccinuri a fost cu puțin peste 1,7 miliarde de lire sterline pentru imunizarea a 448 de milioane de oameni.

În comparație, Marea Britanie urmează să cheltuiască 12 miliarde de lire sterline pentru achiziționarea, fabricarea și livrarea vaccinurilor pentru doar 67 de milioane de oameni.

În timp ce guvernul britanic a fost liber să caute cele mai bune opțiuni, țările UE au fost supuse protecționismului obișnuit, rivalităților și leneviei.

În UE, francezii dau vina pe germani, iar germanii îi învinovățesc pe francezi. Europenii estici dau vina pe europenii occidentali. Sud-europenii dau vina pe Nord. Și toată lumea dă vina pe oficialii din Belgia. Cu alte cuvinte, nimic nou. Autoritățile franceze au dorit ca UE să cumpere milioane de doze din vaccinul său Sanofi-GSK (o întreprindere franco-britanică), în timp ce germanii își ofereau propriul rival Pfizer-BioNTech.

Efectul Biden, la granițele Rusiei. Escaladarea conflictului e iminentă

Ziarul german Der Spiegel spune că francezii au insistat că UE nu ar trebui să cumpere mai multe doze de vaccin BioNTech decât cele de la Sanofi.

Problema pentru francezi și, prin extensie, pentru întreaga UE, este că, spre deosebire de vaccinul BioNTech, versiunea Sanofi a fost amânată și acum compania nu poate livra nici măcar dozele deja comandate înainte de sfârșitul acestui an.

Francezii, distruși

Cu alte cuvinte, oricare ar fi cuvintele de unitate din Berlin, Paris și Bruxelles, protecționismul național dictează decizii la cele mai înalte niveluri ale UE.

Starea de spirit franceză a fost deja distrusă de eșecul complet al prestigiosului Institut Pasteur, care nu a reuțit să dezvolte. Franța a vaccinat în total mai puține persoane decât reușește Marea Britanie într-o zi.

Ca urmare, eurocrații au început să lucreze, acuzând Marea Britanie că a îndrăznit să fie eficientă. Și au comandat un „raid” asupra unui laborator din Belgia, în încercarea de a împiedica îndeplinirea legală a unui contract de furnizare a vaccinurilor Oxford-AstraZeneca în Marea Britanie.

După ce a încercat să încalce dreptul internațional, Comisia Europeană a încercat apoi să rupă granița dintre Irlanda de Nord, restul Regatului Unit și Republica Irlanda. O graniță de care Comisia a încercat să ne convingă în ultimii cinci ani că îi pasă profund.

După ce marii jucători din UE -au mers pe drumul lor la începutul crizei Covid, acum partenerii mai mici din UE au decis să se descurce singuri.

UE se destramă sub ochii noștri. Scapă cine poate

Săptămâna trecută, guvernul maghiar a anunțat că Ungaria va deveni prima țară din UE care începe să administreze vaccinul rusesc „Sputnik V”.

Acest lucru nu a fost încă aprobat de autoritățile de reglementare ale UE, dar cine poate da vina pe unguri? Dacă Marea Britanie ar fi așteptat autoritățile de reglementare din UE, vaccinul nostru nu ar fi fost încă lansat.

Ungaria a anunțat cumpărarea a 2 milioane de doze de vaccin rusesc - suficient pentru o cincime din populația țării.

Istoria secretă. Basarabia, salvată de soldații ardeleni din armata Austro-ungară

Este o mișcare controversată, dar. așa cum a spus premierul Viktor Orban luna trecută: „Poporul maghiar nu are nevoie de o explicație, ci de un vaccin, Și , dacă acesta nu vine de la Bruxelles, atunci trebuie să vină din altă parte . Ungurii nu trebuie să moară pentru că procurarea vaccinului la Bruxelles este lentă".

Guvernul Orban a comandat acum, de asemenea, peste 500.000 de doze de vaccin de la compania chineză Sinopharm, cu 5 milioane de doze suplimentare sosind în următoarele patru luni.

Dar nu este surprinzător faptul că Orban vrea să urmeze o politică separată. Dincolo de granița, în Serbia - care încă nu a aderat la UE - vaccinul chinezesc este folosit. Și, în prezent, procesul de vaccinare în Serbia funcționează mai bine decât cea a UE.

Și din moment ce jumătate de milion de etnici maghiari din Serbia au primit deja vaccinul, mulți oameni din Europa Centrală și de Est încep să se întrebe dacă nu cumva a fi în UE este mai degrabă un blestem decât un avantaj.

Nu doar țările mici iau vaccinarea pe cont propriu. Unii membri cheie ai UE - inclusiv dintre membrii fondatori - au început să meargă pe calea lor.

Povestea celor cinci regiuni din Italia

Cinci regiuni din nordul Italiei au anunțat că vor căuta surse alternative de vaccinare. Regiunile conduse de centru-stânga din Emilia-Romagna dar și cele din Piemont și Lombardia, administrate de dreaăta, s-au rupt de schemele de achiziții de la Bruxelles. Acum și Italia amenință că va adopta vaccinul rusesc Sputnik V.

Și în Austria, cancelarul Sebastian Kurz a anunțat că țara sa va recurge la vaccinuri chinezești și rusești. Vorbind recent presei germane, Kurz a spus: „Este vorba despre obținerea unui vaccin sigur cât mai repede posibil. Nu este vorba despre cine reușește".

Guvernele francez și german rămân încăpățânate în sprijinul lor pentru Comisia Europeană, ca întotdeauna, dar meerg pe nisipuri mișcătoare.

Un europarlamentar francez - Virginie Joron - a recunoscut săptămâna trecută că cererile de cooperare la nivel european „ar putea pune în pericol” programul de vaccinare al Franței.

În Germania opinia se schimbă dramatic. Un sondaj recent arată că mai mult de 60% dintre germani și=au schimbat în rău părerea despre Bruxelles de când a început vaccinare.

Ministrul de finanțe și vicecancelul țării, Olaf Scholz, au recurs la un limbaj surprinzător de dur pentru a descrie performanța Comisiei.

UE se destramă sub ochii noștri. La ce e bună Comisia Europeană?

Într-o perioadă care ar fi trebuit să inspire unitate pe continent, inflexibilitatea și incompetența Comisiei au semînat , în schimb, diviziunea.

Membrii cei mai devotați disprețuiesc activitatea Comisiei în mod deschis, ceilalți au început să caute în altă parte.

Nimeni nu are motive să sărbătorească acest lucru. Deși Marea Britanie a părăsit UE, britanicii le doresc bine celor care au rămas.

Dar asta ar înseamnă ca liderii UE să facă bine lucrurile pe care deocamdată se arată incapabili să le facă. Ascultând criticile care le-au fost aduse, de exemplu, ar fi capabili să se adapteze. Mai ales fiind flexibili atunci când este necesară flexibilitatea

Dar, după cum arată fiasco-ul vaccinului, nu se întâmplă nimic din toate acestea. Și, drept urmare, se pare că, deși Marea Britanie a fost prima care a părăsit blocul, nu va fi ultima", scrie Douglas Murray în ediția electronică a ziarului Daily Mail.