Națiunea română nu are nevoie nici de minciuni, nici de „interpretări”, pentru a-și afirma drepturile sale inalienabile asupra Basarabiei. Tocmai de aceea, reîntoarcerea acestei provincii românești în granițele României, prin hotărârea Sfatului Țării din Basarabia, nu trebuie mistificată în niciun fel.Nu avem niciun motiv să ascundem faptul că, pe 27 martie 1918, când deputații moldoveni au votat Unirea, armata română apăra deja Basarabia de haosul în care se scufundase Rusia după revoluțiile din februarie și octombrie 1917. Marile puteri, indiferent de tabăra în care se aflau, acceptaseră această soluție pentru a scoate din haos teritoriul dintre Prut și Nistru.

Congresul țărănimii a cerut autonomia provinciei

Imediat după revoluția din februarie care l-a înlăturat pe țar, în Basarabia au fost convocate o serie de adunări și congrese cu scopul de a discuta viitorul țării.

Congresul țărănimii a cerut autonomia provinciei și formarea unei adunări reprezentative. Tot pentru autonomie s-au pronunțat și adunările clerului, învățătorilor și soldaților. În acest context, în perioada 23-27 octombrie, consiliul ostășesc a proclamat autonomia Basarabiei și formarea Sfatului Țării ca organ legislativ. Au fost aleși 44 de deputați din rândurile soldaților, 36 din partea țăranilor, 58 de comisiile comunale și ale ținuturilor și de asociațiile profesionale.

Din totalul de 156 de deputați, 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 14 evrei, restul fiind ruși, germani, bulgari, găgăuzi, polonezi, armeni și greci. În prima ședință, ținută pe 21 noiembrie/ 4 decembrie, președinte a fost ales Ion Inculeț (fost profesor la Academia din Sankt Petersburg).

Deputații moldoveni majoritari proclamă Republica Democratică Moldoveană

După zece zile, deputații moldoveni majoritari proclamă Republica Democratică Moldoveană, iar pe Ion Inculeț președinte (15 decembrie 1917). Au existat însă, de la bun început, voci care au cerut răspicat unirea. Pe 3/ 16 martie Adunarea generală a Zemstvei (guvernarea locală) din Bălți a cerut tuturor adunărilor din Basarabia să se pronunțe prin vot pentru alipirea la România.

O moțiune asemănătoare a votat la 13/26 martie și guvernarea locală din Soroca. În Sfatul Țării, însă, deputații minoritari au cerut la 16/29 martie arestarea celor care s-au pronunțat pentru unire. Ca urmare, Consiliul Director (guvernul noii republici) a interzis zemstvelor (consilii locale moștenite de la administrația țaristă) să mai adopte astfel de moțiuni, sub pretextul că acestea sunt de competența Sfatului Țării.

Regimentul ardelenesc

Născută în toiul unor frământări revoluționare uriașe, tânăra Republică Moldoveană avea șanse minime de supraviețuire. Adunarea Națională Ucraineană decreta că Basarabia este parte a Ucrainei, așa că moldovenii au solicitat protecția Guvernului Provizoriu de la Petrograd.

Dar amenințarea ucraineană nu era cel mai mare pericol.

Trupele rusești în debandadă, bandele de dezertori și sovietele bolșevice făceau legea, amenințând viețile și  proprietatea tuturor localnicilor, indiferent de naționalitate. Cum cererile de ajutor, adresate de Consiliul directorilor (guvernul moldovenesc) generalului Dmitri Șcerbaciov (comandantul trupelor ruse) și generalului francez Berthelot,
de a trimite „trupe disciplinate și sigure” în Basarabia nu au primit un răspuns pozitiv, iar diligențele pe lângă guvernul Ucrainei au rămas de asemenea fără rezultat, Sfatul Țării și guvernul basarabean fac apel la armata română să intre în Basarabia pentru a pune capăt anarhiei. În primă fază, răspunsul guvernului Brătianu e negativ.

În Ajun de Crăciun vine răspunsul izbăvitor

Premierul român nu vrea să riște o rupere a armistițiului de către Puterile Centrale, ceea ce ar fi condus la ocuparea Moldovei, ultima regiune liberă din țară. Pe 22 decembrie, basarabenii mai fac o încercare, adresându-se de această dată Ministerului român de Război să trimită un regiment ardelenesc (format în Rusia din prizonierii ardeleni care voiau să lupte pentru țara lor și nu pentru imperiul străin).

În Ajun de Crăciun vine răspunsul izbăvitor. Constantin Iancovescu asigură Sfatul Țării că o mie de voluntari ardeleni vor fi trimiși de la Kiev spre Basarabia.

Ocuparea militară a Basarabiei de către trupele române a avut atât acordul Antantei, cât și a Puterilor Centrale, toate forțele implicate în război având deopotrivă interesul de a asigura pacea în această provincie și securitatea transporturilor lor.

Pe 5/18 ianuarie 1918, ambasadorul francez Saint-Aulaire, un mare prieten al României, i-a telegrafiat de la Iași consulului de la Chișinău: „Toți colegii mei, trimișii altor puteri aliate și eu, de asemenea, suntem împuterniciți să vă declarăm oficial că intrarea trupelor române în Basarabia este o acțiune pur militară cu scopul asigurării normale a spatelui frontului ruso-român în acord cu regulile existente în toate statele beligerante.

Din această cauză intrarea trupelor române în Basarabia nu poate influența nici situația politică existentă din Basarabia, nici viitorul acestei țări”.

Stare de război cu România

La rândul lor, Puterile Centrale au încercat să „împace” România pentru condițiile umilitoare impuse „dăruindu-i” Basarabia. În prima rundă de negociere a preliminariilor păcii dintre România și Puterile Centrale, pe 20 februarie/5 martie 1918, s-a convenit o clauză secretă în ce privește anexarea Basarabiei de către România, în schimbul dreptului Puterilor Centrale de a transfera trupe prin Basarabia pentru a ocupa Ucraina. Clauza secretă a fost confirmată pe 7 mai 1918 când s-a semnat Tratatul de la București.

Firește, intrarea trupelor românești în Basarabia, nu numai a voluntarilor ardeleni, ci și a patru divizii aflate la dispoziția Corpului VI Armată, a provocat reacția vehementă a Sovietelor.

Tezaurul românesc a fost confiscat

Membrii ambasadei române la Sankt Petersburg au fost arestați (aveau să fie eliberați rapid și expulzați din Rusia). La 13/26 ianuarie 1918 guvernul sovietic a decis ruperea relațiilor diplomatice cu România, iar Consiliul Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Ruse a constatat starea de război între România și Rusia. La 23 ianuarie/5 februarie s-a declarat în stare de război cu România.

Câteva zile mai târziu, Lenin a decis să transfere trupele care intraseră în Kiev la dispoziția Colegiului Suprem Autonom din Odesa, cu scopul de a curăța Basarabia de trupele române. Până la urmă, situația s-a calmat după ce premierul român Alexandru Averescu a convenit cu reprezentantul Sovietelor Racovski un acord prin care se angaja ca armata română să evacueze Basarabia în termen de două luni, cu excepția a zece mii de soldați care să asigure paza depozitelor românești și a căilor ferate. Evident, românii nu au respectat această promisiune.

Acestea erau împrejurările în care o delegație formată din Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu s-a întâlnit, la începutul lunii martie, la Iași, cu noul premier român Alexandru Marghiloman. Moldovenilor li s-a spus deschis că republica lor nu poate rezista singură și li s-a cerut să se pronunțe cu privire la unire. Halippa și Ciugureanu s-au pronunțat îndată pentru unirea necondiționată. Inculeț a cerut 24 de ore să reflecteze, după care s-a pronunțat pentru unire, cu respectarea unei autonomii depline a fostei gubernii.

Ce a urmat se știe

Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România. S-au pus însă o sumă de condiții, din care multe nu aveau să fie respectate de România Reîntregită. Astfel, potrivit actului unirii, Basarabia ar fi trebuit să-și păstreze autonomia, să aibă propriul organ legislativ și doi reprezentanți în guvernul de la București. Din păcate, nu a fost vorba doar de încălcarea acestor cereri legitime. Administrația românească din Basarabia a fost în anii care au urmat Unirii pe cât de incompetentă, pe atât de veroasă și abuzivă. Efectele se văd până în zilele noastre.