Fondul de criză pentru finanţarea economiilor UE aflate în pericol va fi dublat, de la 12 la 25 de miliarde de euro, iar Comisia Europeană (CE) a cerut "statelor aflate sub presiune" să aibă încredere în instituţiile europene şi să solicite ajutor, după modelul Ungariei.
Propunerea, anunţată miercuri, a fost completată de anunţul comisarului pentru industrie, Günter Verheugen, care a precizat că susţine acordarea unor împrumuturi de 40 de miliarde de euro pentru producătorii de automobile.
Ungaria este până în prezent singura ţară care a solicitat, şi a primit, un împrumut în valoare de 8,1 miliarde de euro, acordat din fondul de urgenţă al UE. Comisarul pentru economie, Joaquin Almunia, a subliniat însă că şi alte state membre ar putea să-i urmeze exemplul. „Ştim că şi alte state membre şi ţări vecine ale UE sunt sub presiune şi dorim să le spunem că suntem dispuşi să le ajutăm“, a afirmat Almunia, fără să precizeze la cine anume se referă. Măsura anunţată de CE, la finalul unei reuniuni extraordinare, face parte dintr-un plan mai vast de măsuri pentru susţinerea economiei, care va fi dat publicităţii pe 26 noiembrie.
În paralel, Comisia UE şi-a arătat disponibilitatea de a susţine eforturile industriei producătoare de maşini privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Günter Verheugen s-a declarat de acord cu ideea acordării de credite cu dobânzi reduse, din partea Băncii Europene de Investiţii, o alternativă la propunerea controversată a lui Nicolas Sarkozy privind subvenţionarea constructorilor, după model american.