UE are "duşmani puternici" în SUA

UE are "duşmani puternici" în SUA

Secretarul de Stat francez pentru Afaceri Europene, Jean-Pierre Jouyet, a declarat că UE are duşmani la Washington, sugerând că neoconservatorii americani au jucat un rol semnificativ în respingerea Tratatului de la Lisabona de către electoratul irlandez, relatează site-ul EUObserver.

"Europa are duşmani puternici pe celălalt mal al Atlanticului, dotaţi cu mijloace financiare considerabile. Rolul neoconservatorilor americani a fost foarte important în victoria taberei «Nu»", a precizat Jouyet, citat de cotidianul francez Le Monde, preluat de EUObserver.

El a făcut aceste declaraţii în cursul unei reuniuni proeuropene organizate în oraşul francez Lyon, la doar o săptămână după eşecul înregistrat în referendumul din Irlanda. Aceste speculaţii, potrivit cărora anumite elemente neoconservatoare din Statele Unite ar fi finanţat tabăra opozanţilor Tratatului de la Lisabona, au fost aduse în discuţie şi înaintea votului din Irlanda.

Susţinătorii Tratatului european au acuzat Libertas, o organizaţie care militează împotriva ratificării documentului, că ar fi susţinută financiar de compania americană Rivada, care are legături cu armata americană, după ce s-a descoperit că o parte din membrii asociaţiei se aflau pe statul de plată al firmei respective.

Liderul Libertas, Declan Ganley, este, de asemenea, directorul executiv al Rivada, o companie de telecomunicaţii. El susţine că Rivada a fost implicată doar în operaţiuni civile de salvare în urma dezastrelor naturale. Susţinătorii Tratatului european au cerut însă organziaţiei să facă publice toate conturile şi donaţiile primite.

Un purtător de cuvânt al organizaţiei Libertas a calificat declaraţiile făcute de Jouyet drept "nebunie curată". "Toate fondurile noastre provin din Irlanda", a subliniat acesta.

(11:08)

Ne puteți urmări și pe Google News