UE ar putea primi până la 1.500 de migranți minori care se află în Grecia
- Andrei Ilinca
- 10 martie 2020, 04:00
Țara a primit peste un milion dintre aceștia în urma crizei migranților din 2015, fapt care a creat tulburări politice majore în țară și a slăbit puterea cancelarului Angela Merkel, mai ales prin ascensiunea opoziției de extremă dreaptă. Mii de migranți au încercat să treacă granița dintre Turcia și Grecia, după ce președintele turc a anunțat - pe 29 februarie - că a încetat să mai respecte un acord încheiat în martie 2016 cu Uniunea Europeană. Acesta prevedea ca migranții să rămână în Turcia în schimbul unui ajutor financiar european pentru Ankara.
Autoritățile elene au anunțat joi că peste 1.700 dintre aceşti migranţi au ajuns pe insulele grecești, inclusiv minori, care se adaugă astfel celor 38.000 deja prezenți care suprapopulează taberele de refugiați aflate în condiții din ce în ce mai precare. Această situație tensionată a trezit în Europa amintirea crizei de migrație din 2015.
Cu toate acestea, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a trimis un semnal, ordonându-le gărzilor de coastă să împiedice migranții să traverseze Marea Egee. De asemenea, el a anunțat duminică că va merge luni în Belgia pentru a discuta problema migrației cu oficialii Uniunii Europene, la scurt timp după ce a solicitat Greciei "să deschidă ușile" pentru migranți.(RADOR)