UE a decis să interzică importurile de ţiţei din Iran

UE a decis să interzică importurile de ţiţei din Iran

Statele Uniunii Europeane au ajuns la un acord de principiu privind interzicerea importurilor de ţiţei din Iran, dar nu au stabilit când va intra în vigoare acest embargo.

Uniunea Europeană încearcă astfel să determine Iranul să renunţe la programul nuclear suspectat că este pentru obţinerea de arme nucleare. Deja vestea acordului preliminar privind un viitor embargo a ridicat la aproape 114 dolari preţul barilului de petrol. Criză fără precedent Dacă acordul europenilor va fi şi pus în practică, decizia poate lovi greu Iranul, unde deja, în ultimele zile preţul alimentelor a crescut şi moneda naţională – rialul - s-a devalorizat cu 40 de procente faţă de dolar iar băncile locale s-au trezit cu mii de iranieni formând cozi la ghişee ca să îşi scoată banii din conturi şi să îi schimbe în dolari.

O problemă în plus este că Iranul consumă mai multă energie din hidrocarburi decât produce, spune analistul iranian Ehsan Aghamiri: „Consumul, faţă de ce se rafinează în ţară, este mult mai mare, şi atunci o mare parte din benzină se importă iar în ultimii ani, mai ales pentru că preţul benzinei a crescut  şi transporturile s-au scumpit” explică Ehsan Aghamiri. Miza culiselor de business Oficial Teheranul  nu a arătat semne de teamă şi s-a bazat pe faptul că într-o lume marcată de încetinire economică, într-o Europă care se zbate în criza monedei unice, marile companii petroliere şi din industria de rafinare ar forţa guvernele să nu adopte sancţiuni extreme ca un embargo. În plus, sunt rafinării europene şi turceşti care au de recuperat sume pe care Teheranul le  datorează pentru prelucrarea ţiţeiului. Deja sunt discuţii privind o serie de excepţii de la viitorul embargo pentru astfel de rafinării, mai ales din Italia şi Turcia.

Mai mult, Iranul s-a bazat pe faptul că ameninţarea sa că va bloca strâmtoarea Ormuz va face marile puteri să dea înapoi, în condiţiile în care pe acolo trece aproape 40% din petrolul mondial. Ameninţare care se pare nu a impresionat Europa şi Statele Unite. China - lipsă la apel Teheranul a anunţat că un embargo asupra ţiţeiului nu l-ar afecta pentru că şi-ar redirecţiona exporturile spre Africa şi mai ales China, cel mai mare importator de petrol iranian. Problema este că şi China şi-a redus cererea de ţiţei iranian din cauza unor neînţelegeri cu Teheranul în privinţa preţului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acordul preliminar la care au ajuns statele Uniunii Europene arată că sunt şanse mari ca Iranul să primească probabil cea mai grea sancţiune impusă vreodată, care alături de blocarea aproape totală a tranzacţiilor financiare prin bănci americane şi europene, poate arunca Iranul într-un haos economic şi de aici, speră unii analişti, într-o primăvară iraniană care să înlăture regimul islamic.