UDMR pleacă de la guvernare, dacă Legea Educaţiei nu e deblocată până săptămâna viitoare
- Adam Popescu
- 6 noiembrie 2010, 15:41
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a solicitat PDL să găsească, până săptămâna viitoare, o soluţie pentru deblocarea adoptării Legii educaţiei. "Mingea e la ei, zilele care urmează până la sfârşitul săptămânii viitoare, vor trebui să găsească o soluţie pentru adoptarea legii, altfel ieşim din Coaliţie!", a declarat Marko, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, de la Târgu Mureş.
El a subliniat că miza este mai importantă, deoarece, dacă nu se va reuşi deblocarea Legii Educaţiei, este posibil ca alte acte normative importante să nu poată fi adoptate.
"Prin blocarea Legii Educaţiei se pun în pericol continuarea reformei generale, precum şi lărgirea drepturilor minorităţilor, iar UDMR nu poate renunţa la aceste obiective", a explicat Marko Bela. Înainte de şedinţa Consiliului Permanent, liderul UDMR a precizat că Legea educaţiei "nu este un pretext de a ieşi din coaliţia de guvernământ, ci un punct extrem de important în programul de guvernare". Forul de conducere al UDMR a analizat situaţia creată în urma deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) privind neconstituţionalitatea asumării răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei. "Domnul Frunda voia să ne scoată din această coaliţie de la început, eu nu vreau să ies din coaliţie, ci vreau să găsesc soluţii inclusiv pentru Legea învăţământului. Pentru mine Lege învăţământului nu este un pretext de a ieşi din coaliţie, ci este un punct extrem de important în programul de guvernare. Dacă reuşim în continuare să adoptăm această lege este în ordine, dacă nu, acest lucru înseamnă că nu s-a îndeplinit programul de guvernare", a precizat Marko Bela, înainte de şedinţa de la Casa Bernady, citat de mediafax.ro. După decizia Curţii Constituţionale, Marko Bela preciza că "situaţia este gravă, iar Uniunea aşteaptă motivarea deciziei CCR pentru a adopta decizii în cunoştinţă de cauză privind paşii de urmat". Ulterior, liderul UDMR a purtat discuţii cu premierul şi cu şeful statului, pentru a găsi soluţii de deblocare a legii. Termenul limită pentru adoptarea legii educaţiei
Liderul UDMR a susţinut că Legea Educaţiei trebuie să adoptată în această toamnă, dar pentru aceasta este nevoie de mai multă disciplină şi consecvenţă din partea principalului partid al coaliţiei, mai ales în Senat, unde majoritatea guvernamentală este foarte fragilă.
"Dacă această disciplină şi această majoritate nu pot fi asigurate, trebuie reevaluat şi rolul UDMR în guvernare, deoarece în aceste condiţii nu există garanţii nici pentru o susţinere parlamentară corespunzătoare a Guvernului în cazul altor decizii importante. Nu dorim să fim parte a unui Guvern care numeric deţine majoritate parlamentară, dar în realitate se dovedeşte a fi un Guvern minoritar. Nu vom face parte dintr-o coaliţie incapabilă să înfăptuiască reforma, inclusiv lărgirea drepturilor minorităţilor naţionale", a precizat preşedintele UDMR.
La şedinţa de la Târgu Mureş au participat şi preşedintele executiv, Takacs Csaba, preşedintele executiv suspendat din funcţie pe perioada mandatului de ministru al Culturii, Hunor Kelemen, vicepreşedinţii executivi ai UDMR, cărora li se adaugă preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), Rozalia Biro.