Partidul cancelarului Germaniei (UDC) face eforturi considerabile să pună capăt scandalului creat de afacerile cu măşti.
Situație tensionată în Germania, acolo unde partidul cancelarului Germaniei, Uniunea Creştin Democrată (UDC), încearcă să pună capăt unui scandal creat de afacerile cu măști împotriva coronavirusului. Situația tensionată vine cu doar câteva zile înaintea unor alegeri importante, transmite AFP.
Presupusele profituri din vânzarea măştilor au dus deja la demisiile din partidele respective a parlamentarilor Nikolas Loebel (CDU) şi Georg Nuesslein (CSU). Ei sunt acuzaţi că au primit sute de mii de euro pentru ajutorul la negocierea contractelor pentru măşti. Loebel a confirmat vinerea trecută că este implicat în firme care fac astfel de afaceri şi a declarat că va renunţa la mandatul de parlamentar înainte de sfârşitul lui august, precizând că nu va mai candida. Nuesslein a anunţat că va rămâne în legislativ până la alegerile de la sfârşitul lui septembrie.
Ceilalţi deputaţi ai celor două formaţiuni trebuie să dea asigurări, până vineri seara, că nu au obţinut niciun profit din astfel de tranzacţii, nici direct, nici prin firme. Ei au primit un e-mail în acest sens de la liderii grupului parlamentar conservator.
UDC face eforturi considerabile să pună capăt unui scandal creat de afacerile cu măști
„Ca membri ai Bundestag (camera inferioară a parlamentului german - n. red.), considerăm că avem o răspundere deosebită de a asigura binele comun. Acest lucru este cu atât mai adevărat într-o criză cum este pandemia actuală. Comportarea necorespunzătoare a unor indivizi nu trebuie să discrediteze un întreg grup parlamentar”, au arătat în mesaj Ralph Brinkahaus, liderul deputaţilor CDU, şi Alexander Dobrindt, omologul său din CSU.
Contractele de vânzare a măştilor sunt deja vizate de o anchetă a procuraturii din Munchen privind posibile infracţiuni de fraudă şi corupţie.
Scandalul a izbucnit într-un moment sensibil pentru uniunea conservatoare condusă de Merkel: duminică au loc alegeri în landurile Baden-Wurttemberg şi Renania-Palatinat, iar rezultatele sunt considerate un indiciu privind scrutinul naţional din septembrie.
CDU este în continuare partidul cel mai bine cotat în sondajele de opinie din Germania, dar procentajele sale au scăzut în ultimele zile.