Ucraina s-a resemnat. Scholz nu va trimite arme, ci va continua politica prietenoasă față de Putin a lui Merkel

Ucraina s-a resemnat. Scholz nu va trimite arme, ci va continua politica prietenoasă față de Putin a lui Merkel

Cancelarul german Olaf Scholz va continua politica predecesoarei sale, Angela Merkel, de atitudine extrem de prietenoasă față de regimul Putin, consideră un expert militar ucrainean. Acest comportament nu va fi mortal pentru Ucraina, dar este dureros să constați asta, a mai spus specialistul.

Germania nu va trimite arme Ucrainei, în ciuda promisiunilor făcute public de cancelarul german Olaf Scholz. Acesta va continua, astfel politica Angelei Merkel, care a menținut și chiar dezvoltat relațiile de prietenie cu regimul autoritar al lui Vladimir Putin chiar și după acesta a încălcat toate prevederile de drept internațional prin ocuparea Crimeei și declanșarea războiului hibrid în Donbas.

Sunt opiniile expertul militar Oleg Jdanov, exprimate într-o conversație cu activistul rus pentru drepturile omului Mark Feigin, difuzată de TSN. Expertul crede că Olaf Scholz va depune toate eforturile pentru a împiedica trimiterea de arme germane în Ucraina.

Scholz e noul Merkel

Nu cred că vom primi ajutor militar din Germania. Probabil că este propria politică a lui Scholz. Și s-ar putea să nu o recunoască public, dar el urmărește în secret politica lui Merkel”, a spus Jdanov.

Recent, Bild i-a acuzat în mod direct pe Merkel și Scholz. de susținere a Rusiei lui Putin. Prin urmare, cred că Scholz va face totul pentru a împiedica intrarea armelor germane în Ucraina. Pentru noi nu va fi mortal, dar va fi dureros. Singurul problemă este că va trebui să compensăm aceste arme prin ajutoare din alte părți. Poate prin același program Lend-Lease american sau de la alte țări occidentale”, a mai spus Oleg Jdanov.

El consideră că Ucraina va putea înlocui armele promise de Germania cu unele americane, dar livrările din SUA durează mai mult. Potrivit lui Jdanov, în prezent, Germania trimite doar ajutor financiar.

În afară de bani, nu vine nimic acum din Germania. Există, sigur, ceva ajutor umanitar... Germania dă bani. E adevărat, sumele sunt semnificative, dar, totuși, uneori avem nevoie de mai multe arme. Când Germania a promis tancuri Ghepard și Leopard, era vorba de ajutor militar”, a mai spus expertul.

Apărare aeriană, de asta aveam nevoie disperată, pentru că aviația rusă atacă foarte mult pozițiile noastre. Dar nici Gheparzii, nici Leoparzii, Grădina Zoologică Germană, cum le-am numit eu, nu au ajuns”, mai spune expertul militar.

Ajutoare militare din alte țări, blocate de Germania

Dincolo de faptul că nu trimite direct arme în Ucraina, Germania blochează livrările militare și în cazul altor țări. De exemplu, pe 7 iunie, Grecia a fost nevoită să anunțe că va amâna trimiterea de BMP-1 sovietice în Ucraina cu cel puțin două luni, din cauză că Germania a amânat trimiterea de BMP-uril Marder în Grecia. Iar fostul ministru grec al apărării a spus că nu are nicio explicație pentru această decizie germană, comentând că „Olaf Scholz nu vrea să ajute Ucraina în mod direct și nu vrea să recunoască în mod deschis”.

În aceeași situație se află și Spania, care are nevoie de aprobarea Germaniei pentru a livra Ucrainei tancuri Leopard.