Rusia și Ucraina poartă negocieri pentru încetarea războiului, iar acestea par să meargă spre o notă mai pozitivă. Cu toate acestea, un înalt oficial ucrainean respinge ideea propusă de Rusia cu privire la „neutralitate”, pe model austriac sau suedez. Oficialul ucrainean susține că ei își doresc „garanții de securitate verificate legal”.
Au trecut mai bine de două săptămâni de când Rusia a început războiul în Ucraina. Delegații ale ambelor țări poartă negocieri, fiind vorba despre a patra rundă de discuții. În timp ce unele aspecte par să meargă spre bine, există și unele cereri pe care oficialii ucraineni nu le pot accepta.
Mikhailo Podoliak, consilier principal al președintelui Volodimir Zelenski a vorbit despre una dintre propunerile venite din partea Rusiei. Acesta susține că Guvernul ucrainean respinge ideea conform căreia Ucraina ar trebui să adopte un model suedez sau austriac de neutralitate, relatează CNN.
Oficialul ucrainean a precizat faptul că țara sa este acum în plin război cu Rusia, iar modelul de securitate nu poate fi decât ucrainean, cu „garanții de securitate verificate legal. Și fără alte modele sau opțiuni”.
„Ce înseamnă asta? În primul rând, garanții de securitate absolută, ceea ce ar însemna că semnatarii garanțiilor nu stau deoparte în cazul unui atac asupra Ucrainei, așa cum este astăzi”, a adăugat el.
În schimb, ei „ar lua o parte activă alături de Ucraina în conflict și ne vor furniza imediat armele necesare”, mai spus Podoliak.
Consilierul principal al lui Volodimir Zelenski a declarat că „Ucraina nu a fost niciodată un stat militarist care să-și atace sau să plănuiască să-și atace vecinii… De aceea, astăzi Ucraina dorește să aibă un grup cu adevărat puternic de aliați, cu garanții de securitate clar definite”.
Mikhailo Podoliak a ținut să reamintească despre cererea pe care Kievul a făcut-o cu privire la instituirea unei zone interzise de zbor deasupra Ucrainei, care să includă atât avioane, cât și rachete.
Rusia are speranțe mari. Negocierile sunt dificile însă se poate ajunge la un compromis
Oficialii ruși au făcut și ei declarații cu privire la modul în care evoluează negocierile. Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a ținut să precizeze faptul că discuțiile sunt destul de dificile, însă existe speranțe cu privire la un compromis.
„Mă ghidez după evaluările făcute de negociatorii noştri. Ei spun că negocierile nu sunt uşoare din motive evidente. Dar există oarece speranţe de a ajunge la un compromis", a declarat Lavrov într-un interviu acordat postului de ştiri RBC, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Oficialul rus a precizat că negociatorii sunt aproape de a conveni asupra formulării unor acorduri, fiind luat „serios” în considerare un statut de neutralitate pentru Kiev.