Ucraina în NATO. „Ce?!", întreabă Viktor Orban, premierul Ungariei
- Maria Dima
- 25 aprilie 2023, 08:48
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a aflat săptămâna trecută în capitala Ucrainei pentru prima dată de la începutul războiului cu Rusia și a fost departe de a se angaja în privinţa unei date pentru ca țara invadată să se alăture alianței. Dar prezența sa alături de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost suficientă pentru ca liderul populist al Ungariei, Viktor Orbán, să fi reacționat: "Ce?!", a scris acesta pe Twitter.
Prim-ministrul ungar a scris doar acest cuvânt pentru a însoți un link spre un articol din ziarul "Politico" al cărui titlu era "Locul vostru este în NATO, afirmă șeful alianței Ucrainei cu prilejul primei sale vizite în vremuri de război".
Relațiile dintre Ungaria și Ucraina sunt de mult timp dificile. De aproximativ un deceniu, Ungaria – care face parte din NATO și din Uniunea Europeană, în ciuda 'amenințărilor' – se plânge cu privire la drepturile a circa 150.000 de maghiari care au venit să trăiască în vestul Ucrainei, mai ales după ce Kievul a aprobat în 2017 o lege care restricţionează utilizarea limbilor minoritare, scrie jornaleconomico.pt.
De menţionat că Ungaria a refuzat să rupă relațiile cu Rusia și a acuzat Uniunea că prelungește conflictul – după ce a calificat războiul drept "o bătălie între două țări slave care se luptă între ele, acesta este războiul lor, nu al nostru".
Admiterea Ucrainei în NATO
Mai rău încă, Budapesta s-a alăturat Ankarei pentru a bloca parcursul Suediei spre aderarea la NATO – și, evident, ar putea face același lucru cu Ucraina când și dacă se va pune această problemă. De menţionat că intrarea unei țări în NATO poate fi respinsă de oricare dintre cele 31 de state membre.
Zelenski a acceptat invitația secretarului general al NATO de a fi prezent la Summit-ul din luna iulie din Lituania, dar a afirmat că Ucraina are nevoie cu adevărat de aderarea la NATO. Dar în acest sens, vizita lui Jens Stoltenberg la Kiev nu a adăugat nimic – fiind evident faptul că țara nu se va alătura niciodată organizației câtă vreme este în război cu Rusia, întrucât ar fi ca și cum NATO, în baza celebrului Articol 5, ar declara război Moscovei.
Vinerea aceasta, în timp ce se îndrepta spre întâlnirea aliaților occidentali ai Ucrainei de la baza aeriană Ramstein, din Germania - unde se afla și ministrul portughez al apărării -, Stoltenberg a declarat presei: "Toți aliații NATO au fost de acord ca Ucraina să devină membră". Poate nu toţi. (Rador)