Ungaria susţine drepturile maghiarilor din Transcarpatia

Ungaria susţine drepturile maghiarilor din Transcarpatia Viktor Orban. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ungaria, în centrul unei mari discuții. În cazul mai multor țări, chestiunea integrării în UE poate ieşi din impas. Potrivit unui articol apărut în paginile publicaţiei olandeze NOS, Comisia Europeană ar putea trimite în acest sens un raport pozitiv Ucrainei, Republicii Moldova şi celor şase ţări din Balcanii Vest, care aşteaptă aderarea lor la UE, scrie ziarul ungar "Magyar Nemzet".

Ucraina întâmpină dificultăți în procesul de aderare la UE. Ungaria joacă un rol important. Accentul se pune în primul rând pe Kiev, despre care Comisia Europeană spune că este gata să înceapă negocierile de aderare la UE. 

În raportul său, Comisia Europeană consideră că Ucraina a îndeplinit pe deplin patru dintre cele șapte puncte necesare pentru a obține statutul de candidat în procesul de aderare la UE.

Această manifestare europeană de sprijin este de mare importanță pentru țara aflată în război, menționează ziarul olandez, dar adaugă că în acest proces, Ungaria, ţară vecină cu Ucraina, stă în cale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Minoritatea maghiară din Ucraina, mărul discordiei în procesul de aderare la UE

Sprijinul ucrainenilor este însă departe de a fi sigur, deoarece Guvernul premierului Viktor Orbán amenință cu veto la summitul UE din decembrie.

Liderii europeni ar trebui să ratifice propunerea Comisiei Europene în ultima lună a anului, scriu olandezii.

Conform justificării Guvernului Orbán, drepturile minorității maghiare din Transcarpatia sunt încălcate.

„Au fost întroduse noi legi care au făcut viața mizerabilă maghiarilor din Ucraina”, a explicat Balázs Orbán.

Directorul politic al premierului a subliniat: „Legea care reglementează drepturile și folosirea limbilor minorităților naționale în Ucraina obligă minoritățile, și nu numai maghiarii, să își desfășoare cel puțin 70 la sută din educația lor în limba ucraineană. Nu putem accepta acest lucru”, a spus Balázs Orbán într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei NOS, menţionând: „Poziția ungară este clară: atâta timp cât această lege există, nu se poate discuta cu ucrainenii despre integrarea lor în Uniunea Europeană”

Kievul consideră vetoul Budapestei drept un joc cinic

Ziarul olandez a relatat şi despre faptul că, potrivit ultimelor estimări, de la izbucnirea războiului din Ucraina, numărul maghiarilor din Transcarpatia a scăzut drastic.

Până nu demult erau aproximativ 150.000, dar acum sunt aproximativ 100.000. Mulți, în special tineri, caută refugiu peste graniță, în Ungaria.

Sursa: Giampaolo Squarcina | Dreamstime.com

NOS scrie că amenințarea Guvernului ungar cu un veto este considerată un joc cinic în Ucraina.

În ochii autorităţilor de la Kiev, toate manevrele ungare sunt suspecte, deoarece ei cred că Ungaria continuă să mențină bune relații cu Rusia, care a invadat Ucraina. În cazul legii amintite, Ucraina nu are încredere în sinceritatea Ungariei.

Această lege ar trebui să fie ușor modificată - recomandă Comisia Europeană, dar, consideră că problema nu este atât de mare ca destinul a peste 40 de milioane de ucraineni să depindă de aceasta, se arată în articol, care adaugă că Bruxelles-ul se teme că Guvernul Orbán va adopta o poziție ireconciliabilă în această chestiune în ideea de a avea dreptate într-o cu totul altă chestiune, și anume în obținerea subvențiilor UE.

Potrivit criticilor, Budapesta folosește problema Legii care reglementează drepturile și folosirea limbilor minorităților naționale din Transcarpatia ca monedă de schimb: Ungaria și-ar retrage dreptul de veto doar dacă țara va primi în continuare sprijinul de miliarde din partea UE.

Acuzații de la Viktor Mikita

„Este o manipulare politică a Budapestei”, spune Viktor Mikita. Guvernatorul județului Transcarpatia a subliniat că este în contact permanent cu minoritatea maghiară.

„În calitate de țară candidată la UE, Ucraina este conștientă că trebuie să respecte drepturile minorităților”, a adăugat politicianul ucrainean. Cu toate acestea, Ungaria este mai puțin optimistă în această privinţă.

Balázs Orbán a mai subliniat: Ungaria a sprijinit întotdeauna apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană, dar această lege, care este mai severă,  a schimbat totul.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / .magyarhirlap.hu