Autoritățile din Belarus au confiscat 580 de kilograme de explozibil ascuns într-un microbuz cu numere moldovenești

Autoritățile din Belarus au confiscat 580 de kilograme de explozibil ascuns într-un microbuz cu numere moldoveneștiSursa foto: Comitetul Vamal de Stat al Republicii Belarus

Un bărbat a încercat, duminică, să treacă frontiera belarusă cu peste 580 de kg de explozibil, camuflat în carcasa automobilului său, cu numere moldovenești. Vameșii din Belarus anunță că au contracarat cea mai mare captură descoperită vreodată.

Materialul explozibil a fost descoperit la punctul de control „Brest” de la frontiera polono-belorusă, se menționează într-un comunicat de presă al Comitetului Vamal de Stat al Republicii Belarus.

Sursa foto: Comitetul Vamal de Stat al Republicii Belarus

Conform presei locale, vehiculul era condus dinspre Lituania către Rusia, de către un bărbat de 41 de ani din Belarus. Acesta nu cunoaștea ce transportă. Substanța explozivă a fost ascunsă în nișe speciale din podeaua vehiculului. De asemenea și în pereții compartimentului de bagaje.

Șoferul nu știa că transporta substanțe explozive periculoase

Experții din cadrul laboratorului vamal au confirmat că substanța descoperită era pentaeritritol-tetranitrat (TNT). O explozibilă brizantă care depășește eficiența trinitrotoluenului (TNT) cu aproximativ 30%.

Sursa foto: Comitetul Vamal de Stat al Republicii Belarus

„Este groaznic, cu siguranță. Au profitat de mine fără să se gândească măcar o secundă la ce s-ar fi putut întâmpla cu mine, cu familia sau cine oricine altcineva”, a declarat șoferul, Evghenii Maniko.

Bărbatul a explicat că se ocupă cu transportul vehiculelor din țările europene în Rusia și Belarus. Ultimul transport i-a fost comandat de un cunoscut din Estonia, pe nume Roman, cu care mai lucrase în trecut. Acesta ar fi acționat în numele unui alt bărbat, Ivan, care ar fi intenționat să transforme microbuzul într-o autocaravană.

Autoritățile din Belarus avertizează că explozibilul confiscat ar fi putut fi folosit într-un atac terorist

„În urma scanării efectuate și a analizei ulterioare a radiografiei de către operatorul-analist, a fost observată o întunecare neobișnuită în zona podelei și a peretelui care separă cabina șoferului de compartimentul de marfă. S-a luat decizia de a efectua un control vamal mai detaliat. Ca urmare a deschiderii parțiale a podelei și a peretelui, a fost descoperită o substanță de culoare gri deschis și alb deschis. Experții au determinat că această substanță este un exploziv periculos, având caracteristici similare cu hexogenul”, a declarat Serhey Yakuta, șeful postului vamal.

Experții din Belarus au afirmat că este cea mai mare cantitate de explozibil confiscată în Belarus. Aceștia nu exclud că substanța ar fi putut fi folosită pentru un atac terorist de amploare.

Sursa foto: Comitetul Vamal de Stat al Republicii Belarus

Cu o reacție pe acest caz a venit Ministerul de Externe de la Chișinău. 

„Ambasada Republicii Moldova la Minsk a fost informată de către Comitetul Vamal de Stat al Republicii Belarus despre faptul că șoferul nu este cetățean al Republicii Moldova”.

Șoferul riscă 10 ani de închisoare, iar Serviciul Vamal din Brest a deschis un dosar penal atât împotriva acestuia, cât și a altor persoane încă neidentificate, pentru transportul ilegal de substanțe explozive peste granița vamală a Uniunii Euroasiatice.