Ucraina a planificat atacuri asupra forțelor ruse aflate în Siria. Volodimir Zelenski a ordonat anularea operațiunilor

Ucraina a planificat atacuri asupra forțelor ruse aflate în Siria. Volodimir Zelenski a ordonat anularea operațiunilorVolodimir Zelenski. Sursa foto: administratia-prezidentiala

Agenția de informații militare din Ucrainei a pus la cale planuri secrete de a ataca forțele ruse aflate în Siria folosind ajutorul kurzilor, potrivit unui document secret al serviciilor de informații americane.

Washington Post a obținut documentul dintr-un depozit cu materiale de informații divulgate online de un tânăr membru al Gărzii Naţionale americane, Jack Teixeira, care a fost arestat şi riscă o pedeapsă de zeci de ani de închisoare în temeiul Legii privind spionajul. Scopul unor astfel de operațiuni ar fi fost acela de a decongestiona terenul în Ucraina, forţând Moscova să trimită întăriri militare în Siria.

Acest plan avea menirea de a crește costurile și numărul victimelor

Moscova a desfăşurat un număr mare de trupe în Siria începând din 2015, în cadrul războiului civil dintre forţele loiale preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi insurgenţi. Câmpul de luptă sirian, nefiind sub controlul total al Kremlinului, ar permite serviciilor ucrainene să se infiltreze sub acoperire, cu mai puţine riscuri, afirmă publicaţia americană.

Potrivit Washington Post, serviciile secrete ucrainene au vrut să vizeze forţele ruse cu ajutorul unor vehicule aeriene fără pilot, cum ar fi dronele. Paramilitarii din grupul Wagner erau ţinte prioritare. Atunci când şi-a întocmit planul, Kievul a planificat, asemenea, să antreneze soldaţi din Forţele Democratice Siriene - o coaliţie de rebeli care se opune lui Bashar al-Assad şi care este dominată de etnici kurzi.

Ucraina ar fi planificat atacuri asupra forţelor ruse din Siria - The Washington Post

Sursa foto: washingtonpost.com.

Volodimir Zelenski a ordonat anularea operațiunilor

Cu toate acestea, în documentul scurs se precizează că Volodimir Zelenski, preşedintele ucrainean, ar fi oprit planificarea acestor atacuri la sfârşitul lunii decembrie. Au fost invocate diverse motive, printre care capacitatea limitată de drone de care dispuneau serviciile ucrainene sau îndoielile cu privire la succesul unor astfel de atacuri.

Astfel de ofensive, dacă ar avea loc, ar necesita, de asemenea, sprijin din partea Statelor Unite sau al Turciei. Un astfel de sprijin este puţin probabil, având în vedere puterea Rusiei în regiune. Moscova ar putea riposta prin atacarea intereselor americane sau turceşti din zonă.

Un purtător de cuvânt al Forţelor Democratice Siriene a negat într-o declaraţie că ar fi existat planuri ca luptătorii sirieni să fie antrenaţi de ucraineni şi a precizat că tabăra sa nu a luat partea nimănui în războiul ruso-ucrainean, informează washingtonpost.com.