TVR consacră cinci emisiuni Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée
- Iuliu Vlădescu
- 3 octombrie 2017, 12:20
Aşezat sub Înaltul Patronaj UNESCO, evenimentul liric al anului, Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, la care s-au înscris nu mai puţin de 200 de concurenţi din lumea întreagă, dintre care 80 din China, s-a ridicat la cel mai înalt nivel mondial.
Publicul a aplaudat cu un imens entuziasm aceste manifestări, începând cu Recitalul inaugural susţinut de laureaţii ediţiei anterioare a competiţiei, soprana Silvia Micu şi tenorul Ioan Hotea, acompaniaţi la pian de Alexandru Petrovici, ca şi conferinţa susţinută de Dr. Stephan Poen, aducând omagiu inegalabilului bariton Nicolae Herlea, ani de-a rândul membru al Juriului Concursului Darclée, care ar fi împlinit în această vară 90 de ani, precum şi legendarei figuri a Haricleei Darclée, ariile din opere cântate de ea cândva fiind prezentate în videoproiecţii cu interpretările, îndelung ovaţionate, ale Marianei Nicolesco pe scenele lumii.
Un alt triumf: Recitalul formidabilului tânăr pianist Matei Varga, anume venit de la New York pentru a onora memoria lui Dinu Lipatti la 100 de ani de la naştere.
A urmat reprezentaţia cu opera I Pagliacci de Leoncavallo, în care au strălucit pe scenele lumii Hariclea Darclée, Nicolae Herlea şi Mariana Nicolesco, şi în care - sub bagheta inspirată maestrului Marco Balderi în fruntea Orchestrei Festivalului Darclée şi a Corului Filarmonicii George Enescu pregătit de Iosif Ion Prunner - s-au bucurat de un memorabil succes tenorul italian Antonino Interisano, baritonul sud-coreean Matteo Suk, soprana Irina Baianţ, tenorul Ioan Hotea şi baritonul Alexandru Constantin.
Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării a reunit şi acum mii şi mii de spectatori veniţi să asculte capodopere ale muzicii, începând simbolic cu Oda Bucuriei din Simfonia a IX-a de Beethoven, devenită Imnul Europei, continuând cu vestite pagini ale marilor compozitori, pentru care au primit nesfârşite aplauze laureaţi ai ediţiilor anterioare ale Concursului Darclée: soprana Ana Camelia Ştefănescu şi mezzosoprana Oana Andra, câştigătoarele primului Mare Premiu Darclée, în 1995, sopranele Silvia Micu şi Irina Baianţ, mezzosoprana Florentina Soare, tenorii Antonino Interisano şi Ioan Hotea, baritonii Matteo Suk şi Alexandru Constantin.
E.S. Ambasadorul Chinei, Domnul Xu Feihong, spre încântarea generală, s-a alăturat pe scenă grupului de concurenţi chinezi, la invitaţia Marianei Nicolesco, intonând împreună cu ei, cu o frumoasă voce de bariton, două melodii celebre din ţara natală.
Gala Laureaţilor a însemnat o minunată desfăşurare de talente, aplauzele şi ovaţiile acompaniindu-i pe interpreţi timp de peste 5 ore. Marele Premiu Darclée a revenit sopranei Ludmilla Miranda Bauerfeldt din Brazilia şi mezzosopranei Florentina Soare, brăileancă de origine, care obţinea această recunoaştere pe scena pe care Hariclea Darclée debuta la 1881.
Triumful ediţiei din acest an nu face decât să confirme şi să sublinieze valoarea manifestării şi să explice senzaţionalele performanţe ale artiştilor români laureaţi ai Concursului Darclée: ei au câştigat în ultimii ani trei ediţii ale Concursului Internaţional de Canto Operalia, inclusiv în 2017, precum şi Concursul Internaţional de Canto al Chinei!
TVR3 va transmite cinci emisiuni dedicate marilor evenimente Darclée din acest an, sâmbătă 7, duminică 8, sâmbătă 14, duminică 15 şi sâmbătă 21 octombrie, începând de la orele 17. Reluare, la orele 24. Emisiunile sunt programate şi pe TVR Internaţional în zilele de sâmbătă 7, 14, 21, 28 octombrie şi 4 noiembrie.