Pregătirile pentru Summitul NATO sunt în toi, în aşteptarea miilor de delegaţi şi ziarişti din toate colţurile planetei.
Cu două săptămâni înainte de Summitul NATO, pregătirile din parlament pentru reuniunea mai-marilor Alianţei au intrat în linie dreaptă. Se schimbă covoare şi draperii, se montează mobilier, monitoare imense şi gradene pentru ziarişti, se pregătesc echipamente speciale pentru sălile de conferinţă.
În aşteptarea celor 3.000 de delegaţi şi 3.500 de jurnalişti, muncitorii i-au depăşit de mult şi ca număr şi ca mobilizare pe aleşii intraţi deja în amorţirea dinaintea „minivacanţei de summit“.
Numărul exact al sălilor principale de reuniune, al birourilor personale pentru lideri ca preşedintele american George W. Bush, cel francez, Nicolas Sarkozy, sau pentru premierul britanic Gordon Brown, şi mai ales amplasamentele acestora, vor rămâne însă secrete, cel puţin oficial, până după încheierea summitului.
Cu certitudine însă, între 2 şi 4 aprilie, sălile de conferinţă se vor întinde pe patru etaje, iar centrul media pe cinci niveluri în aripa Izvor, ceea ce înseamnă peste 100.000 de metri pătraţi.
Liderii lumii, în Sala Unirii
Din informaţiile neoficiale, după mai multe peripluri prin Casa Poporului, oficialii NATO au ales Sala Unirii pentru reuniunile principale ale celor 24 de şefi de state, 26 de şefi de guverne şi 87 de miniştri care şi-au confirmat până acum prezenţa.
Cu o suprafaţă de 2.200 de metri pătraţi, sala de la nivelul P a fost modificată conform planului organizatorilor. S-au amplasat deja un monitor imens şi patru gradene, de la care ziariştii vor putea lua imagini la începutul reuniunii. Când şi când, muncitorii mai urcă pe schele pentru a înlocui tavanul de sticlă sau şurubăresc la stâlpii pe care vor fi montate echipamentele de iluminare. După pronosticul lor, „în două-trei zile e gata“.
Deşi aveau cea mai mare capacitate de ocupare, sălile de plen au fost refuzate de oficialii NATO, fiind imposibil de amenajat pentru mese rotunde. S-a preferat în schimb Sala „Al.I. Cuza“, cu vedere spre Piaţa Constituţiei şi cu ieşire la balconul principal.
De aici au fost demontate fotoliile, scoase covoarele roşii şi înlocuite cu mochete albastre care vor acoperi, de altfel, toate holurile şi sălile de conferinţ e destinate summitului.
Alte câteva încăperi din apropierea Sălii Unirii vor fi compartimentate pentru amenajarea celor 14 săli pentru întâlniri bilaterale. 26 dintre birourile parlamentarilor vor fi transformate în birouri pentru delegaţii. Potrivit lui Micula, „vor exista însă şi birouri adiţionale“, cerute expres de o parte dintre delegaţii şi finanţate de acestea. Astfel de solicitări au făcut, spune Micula, „cei din P5“, membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, între care se numără Federaţia Rusă, Franţa, Marea Britanie şi SUA.