Turneul Campionilor 2023. Djokovic și Sinner se luptă pentru trofeu în această seară

Sursa foto: Agenzia LiveMedia | Dreamstime.com

Novak Djokovic a câștigat fără emoții semifinala cu Carlos Alcaraz, de la Turneul Campionilor, scor 6-3, 6-2. Sârbul ajunge astfel în finala competiției, unde îl va întâlni pe cu Jannik Sinner.

Sâmbătă au avut loc cele două semifinale de la Turneul Campionilor, Sinner - Medvedev și Djokovic - Alcaraz. Italianul s-a impus în fața numărului trei mondial, fiind primul finalist al competiției de acasă, de la Torino. Al doilea duel a fost câștigat de Novak Djokovic în fața tânărului Carlos Alcaraz.

Finala dintre Novak Djokovic și Jannik Sinner va avea loc astăzi, 19 noiembrie, de la ora 19:00

Competiția care găzduiește la final de an cei mai buni 8 jucători din lume a beneficiat în 2023 de premii record, fondul total de premiere ajungând la 15 milioane de dolari.

Sinner a obținut prima victorie împotriva lui Djokovic tocmai la Turneul Campionilor de la Torino. Atunci, italianul s-a impus cu scorul de 7-5, 6-7(5), 7-6(2), într-o partidă care a durat 3 ore și 10 minute. Acesta l-a învins pe Holger Rune și i-a oferit astfel șansa lui Djokovic de a ajunge în finală.

Sârbul l-a învins fără foarte mari bătăi de cap pe Carlos Alcaraz, scor 6-3, 6-2, în semifinale. Astfel, cei doi jucători de tenis vor oferi un adevărat duel al generațiilor. Italianul are 22 de ani, iar sârbul va împlini în primăvară 37 de ani

Ultimele rezultate dintre cei doi

Novak Djokovic are un avantaj de 3-1 în ultimele întâlniri cu Jannik Sinner.

  1. 2023, Turneul Campionilor: 7-5, 6-7(5), 7-6(2) pentru Sinner
  2. 2023, Wimbledon: 6-3, 6-4, 7-6(4) pentru Djokovic
  3. 2022, Wimbledon: 5-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-2 pentru Djokovic
  4. 2021, Monte Carlo: 6-4, 6-2 pentru Djokovic

La 36 de ani, Novak Djokovic a avut un sezon fantastic, el impunându-se în 3 din cele 4 Grand Slamuri (Australian Open, Roland Garros, US Open).

De acealaltă parte, Jannik Sinner este la o singură victorie distanță de a câștiga cel mai mare premiu din istoria tenisului. Cu victorii pe linie până acum la Turneul Campionilor 2023, italianul poate pleca acasă cu un cec în valoare $4.801.500 dacă va trece în marea finală de Novak Djokovic.

Sumele în bani obținute de jucători la Turneul Campionilor

Turneul Campionilor 2023 a devenit unul dintre cele mai bine plătite turnee din istorie pentru jucătorii de tenis. Cinci dintre cei opt participanți știu deja că vor pleca din Piemont cu peste 1 milion de dolari în buzunar. Această situație se întâmplă pentru prima oară în istorie:

  1. Jannik Sinner - 600 puncte - 1,495 milioane de dolari
  2. Carlos Alcaraz - 400 puncte - 1,1 milioane de dolari
  3. Novak Djokovic - 400 puncte - 1,1 milioane de dolari
  4. Daniil Medvedev - 400 puncte - 1,1 milioane de dolari
  5. Alexander Zverev - 400 puncte - 1,1 milioane de dolari

Meciul din această seară va fi transmis de Eurosport 2.