Turiștii părăsesc perla din Marea Egee. "Vor să ne distrugă economia"

Turiștii părăsesc perla din Marea Egee. "Vor să ne distrugă economia"

Turiștii de pe insula grecească Mykonos și-au făcut bagajele și o parte dintre ei au părăsit deja perla din Marea Egee. Decizia călătorilor a fost luată pe fondul impunerii unor restricții drastice care ar avea ca scop limitarea răspândirii coronavirusului.

Turiștii de pe Mykonos părăsesc insula grecească, din cauza restricțiilor impuse de autorități. Începând cu duminică, 18 iulie, Grecia a intrat în zona galbenă, motiv pentru care autoritățile au impus câteva reguli drastice.

Problemele, însă, nu se opresc aici, fiindcă proprietarii din HoReCa acuză conducerea că dorește blocarea economiei.

Turiștii sunt nemulțumiți. Muzica s-a oprit, iar localurile sunt închise

Autoritățile elene au impus noi restricții pe insula Mykonos, ca urmare a exploziei cazurilor de coronavirus. Astfel, muzica este interzisă, iar localurile – restaurantele și barurile – vor fi închise pentru o perioadă de cel puțin zece zile. Insula este una dintre cele mai populare destinații ale Greciei, care atrăgea peste un milion de turiști în fiecare sezon de vară.

Staturi de la Hollywood, dar și modele și mai mulți sportivi se deplasează, în fiecare vară, pe insula celor bogați, care atrage în fiecare sezon estival peste un milion de turiști.

În urma raportării unui nou focar de coronavirus, Ministerul Protecției Civile a anunțat impunerea unor noi rectricții. 24 de ore din 24 va fi interzisă muzica, dar și activitatea restaurantelor și barurilor. Cetățenii se pot deplasa, în scop profesional sau sanitar, în intervalul 01:00 – 06:00. Restricțiile se află în vigoare până pe 26 iulie.

Din aceste motive, turiștii și-au făcut bagajele, fiind pregătiți să plece de pe insulă. O parte dintre ei deja au părăsit-o.

Proprietarii din HoReCa acuză: "Vor să ne distrugă economia"

Oamenii de afaceri din HoReCa aduc noi acuzații la adresa autorităților elene. Ei spun că guvernanții au decis să distrugă economia insulei. Mai mulți afaceriști și-au exprimat nemulțumirea și speră ca autoritățile să revizuiască regulile impuse. O cincime din economia Greciei depinde de evoluția turismului.

”Au decis să distrugă economia insulei, în cel mai critic moment al anului”, a declarat Iraklis Zisimopouos, proprietar de hotel, conform Reuters. ”Sperăm să se răzgândeasă repede”, a mai spus Zisimopouos. 40 de turiști au părăsit hotelul omului de afaceri.

Ne puteți urmări și pe Google News