Turismul, pe marginea prăpastiei. ANAT cere ajutor de supraviețuire
- Feri Predescu
- 20 octombrie 2020, 06:45
Programele guvernului, neaplicabile pentru ANAT
ANAT amintește și de programul IMM Invest pentru susținerea investițiilor, care prevedea printre condițiile de accesare, păstrarea numărului de angajați existent până la data de 4 aprile 2020. „ANAT consideră nesustenabilă obligativitatea păstrării numărului de angajați constant, pentru o perioadă de 6 luni după semnarea contractului, fără a se lua în considerație motivul încetării contractului individual de muncă. De exemplu, în cazul unei demisii, agentul economic este obligat să facă o nouă angajare, pentru a nu pierde finanțarea”, se explică în scrisoarea către guvernanți.
Reluarea parțială a activității după încetarea stării de urgență ar fi adus venituri modeste pentru sezonul de vară, în vreme ce cheltuielile de funcționare au crescut. ANAT amintește două categorii extrem de afectate, cea a agențiilor de turism care fac incoming și cea a turismului de afaceri, care nu au mai avut venituri de la începutul anului 2020 din cauza restricțiilor tot mai severe de călătorie și a anulării evenimentelor la nivel global.
„Prelungirea pandemiei duce la acumularea pierderilor pentru agențiile de turism, deja ajungându-se în punctul în care s-a depășit orice așteptare rezonabilă ca acestea să fie suportate din rezerve, chiar și de către companiile extrem de solide și bine capitalizate”, subliniază președintele ANAT, Dumitru Luca.
Pe modelul adoptat de multe alte state din UE, ANAT consideră că se impune o schemă de ajutor pentru agențiile de turism, „dacă statul român dorește evitarea pierderii altor câteva zeci de mii de locuri de muncă și a veniturilor aferente din taxe și impozite, deloc neglijabile, pe lângă afectarea câtorva sute de mii de călători care își vor pierde vacanțele și banii achitați în avans”.