Ankara scoate la bătaie fregatele de război pentru traficul de arme în Libia. Într-o confruntare cu marina franceză, fregatele turce au amenințat că trag. Ceva nemaivăzut între „aliații” NATO.

Politica struțului nu mai este suficientă. Acesta este mesajul pe care dorește să îl transmită ministrul francez al Forțelor Armate, Florence Parly, la ședința ministerială a NATO, care se deschide miercuri după-amiază și urmează să se încheie joi seara. Pentru Paris, nu mai există niciun motiv de a privi în altă parte în privința acțiunilor Turciei, care continuă să-și exercite puterea dincolo de granițele sale – în Siria, în Libia, dar și în Cipru și în apele teritoriale grecești.

„Am mai avut raporturi complicate în Alianță, există modalități de a le depăși, dar nu putem pretinde că nu există o problemă turcă în prezent în NATO”, explică anturajul ministrului.

Navă suspectă

Dacă paharul s-a umplut, acest lucru se datorează în parte manevrelor agresive ale marinei turcești la adresa marinei franceze. Turciei nu-i place să fie „prinsă asupra faptului” în timpul traficului de arme către Libia. Mai ales când folosește cargoul Cirkin, care arborează pavilionul Tanzaniei, reperat de mai multe ori de navele franceze. În timpul unei prime interceptări, când nava franceză Le Forbin a cerut detalii navei Cirkin privind ruta și încărcătura, două fregate turcești au intervenit, forțând nava franceză să renunțe la orice inspecție a navei suspecte.

Câteva zile mai târziu, Cirkin ar fi trebuit să meargă în Tunisia pentru a livra medicamente, dar a acostat în portul libian Misrata, unde a descărcat tancuri M-60, rachete Hawk și mercenari. Mai rău, în timpul unei alte călătorii, nava franceză Le Courbet, de această dată sub comanda Alianței Atlantice, a încercat să se apropie de Cirkin, dar a fost amenințată de fregata turcă Gokova, care a avertizat că va realiza „o iluminare radar”, cu alte cuvinte cu radarul de control al tirului, ultimul avertisment înainte de o lovitură de atac. „Un act extrem de agresiv”, consideră Marina Franceză, mai ales din partea unui aliat.

Lista nemulțumirilor împotriva Ankarei este în creștere

Chiar dacă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu a dorit să pună subiectul pe ordinea de zi, Franța apreciază că acesta trebuie discutat. Comportamentul Turciei în Alianță este problematic, fie că este vorba despre violarea teritoriului irakian pentru incursiuni împotriva PKK, fie despre operațiunile din Siria prin intermediul unor grupări teroriste cu care se confruntă coaliția internațională, fie despre achiziționarea împotriva voinței americanilor a sistemelor anti-rachetă rusești S-400 și, mai ales, despre utilizarea codurilor NATO de către marina turcă pentru a încălca embargoul internațional asupra livrărilor de arme în Libia.

O altă plângere, de această dată din partea NATO, se referă la faptul că Turcia a blocat ani de zile planurile de apărare ale Alianței pentru țările baltice și Polonia, punând condiția ca toți membrii NATO să desemneze rebelii sirieni-kurzi ai YPG ca organizație teroristă. În același timp, Ankara, potrivit serviciilor de informații, a debarcat în Libia aproximativ 7.000 de mercenari sirieni din rândurile ISIS, pentru a-și consolida sprijinul pentru guvernul Uniunii Libiene (GNA) al lui Fayez al-Sarraj, recunoscut de comunitatea internațională, în confruntarea cu mareșalul Khalifa Haftar, omul forte al estului Libiei, susținut de Moscova.

Franța, prea izolată în fața Ankarei

Încă o dată, Franța navighează în ape tulburi. „Cum să accepți ca Turcia să încalce embargoul ONU cu nave care folosesc frecvențele rezervate NATO?”, se întreabă Parisul.

Florence Parly nu speră să obțină unanimitate împotriva Turciei, chiar dacă sprijinul militar al Ankarei pentru Tripoli îngrijorează din ce în ce mai mult țările angajate în eforturile de mediere pentru un armistițiu între cele două tabere rivale.

Unele țări ezită, considerând că Ankara echilibrează oarecum rolul Rusiei în Libia. Dar a crede că intervențiile Ankarei anulează incursiunile Moscovei este iluzoriu. Un sprijin militar crescând nu poate duce la pace.

În plus, cu cât Alianța este subminată din interior, cu atât este în avantajul Moscovei. Washingtonul este împărțit între amenințările cu sancțiunile economice și cu oprirea livrărilor de avioane F35 către Turcia și nevoia de a menține Ankara la bordul Alianței.