„În prezent, Turcia beneficiază de avantajele alianței cu Statele Unite ale Americii fără să-și asume nicio responsabilitate, Cât privește decizia Administrației Trump de a de a permite concernului Lackheed Martin să vândă avioanele F 35 strike fighters Ankarei, aceasta ar fi fost bună dacă Turcia ar fi fost un partener de încredere în cadrul NATO, dar Erdogan cumpără din Rusia cel mai avansat sistem de apărare antiaeriană.”

În concluzie, autorul articolului îi cere președintelui Donald Trump să revoce licența de export, pentru că există pericolul ca rușii să aibă acces la tehnologia care a permis dezvoltarea acestui avion de ultimă generație.

Lucrurile sunt însă mult mai grave decât un articol de ziar. Senatul Statelor Unite a adoptat o declarație prin care cere înghețarea vânzărilor de arme către Turcia. Mai mult, chemat să dea explicații Congresului, un oficial al Departamentului de stat, Wess Mitchell, asistentul Secretarului de stat pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, a anunțat că Statele Unite vor lua măsura fără precedent de a impune sancțiuni la adresa unui aliat din NATO, când Turcia va primi sistemul de apărare anti-rachetă S 400.

Mai mult, oficialul a anunțat că această achiziție va deteriora grav relațiile dinte SUA și Turcia până la un nivel la care problemele vor fi dificil de remediat.

Achizițiile militare ale lui Erdogan nu sunt decât ultima problemă. Turcia are la rândul ei mari nemulțumiri în legătură cu modul în care este tratată de partenerii americani.

Erdogan bănuiește că Statele Unite s-au aflat în spatele loviturii de stat împotriva sa, iar faptul că americanii refuză să-l extrădeze pe bătrânul cleric Fethullah Gulen, considerat de Ankara creierul puciului, nu face decât să-i întărească această convingere. Americanii, la rândul lor, cer Turciei să-i elibereze imediat pe toți americanii reținuți în urma puciului, inclusiv un om de știință de la NASA și un pastor.

Tensiuni majore stârnește și ajutorul dat de americani gherilelor kurde din Siria și Irak, pe care turcii le consideră niște extensii ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan, o grupare cu care se află în război de zeci de ani în estul țării.

Toate aceste chestiuni litigioase l-au dus pe Erdogan în brațele lui Putin. După doborârea avionului militar rus, motivată, potrivit Ankarei, de repetatele încălcări ale spațiului său aerian, Rusia a răspuns cu un embargou total asupra mărfurilor turcești. Lovitura a făcut economia turcă să se clatine.

În iunie 2016, Erdogan și-a cerut scuze și a transmis condoleanțe pentru pierderile umane rusești, iar relațiile au înflorit. Lucrările la oleoductul Turk Stream și centrala nucleară de la Akkuyu au luat avânt, iar Turcia a decis să cumpere sistemul rusesc de apărare anti-rachetă. Mai mult, Erdogan și Putin s-au întâlnit în dedembrie 2017 și au salutat nivelul la care au ajuns relațiile dintre cele două țări.

Desigur, de la animozitățile cu SUA și până la părăsirea NATO e un drum lung. Putin și Erdogan au însă multe lucruri în comun. Pe lângă faptul că amândoi au o putere discreționară în țările lor, multe dintre interese sunt comune. Împreună, Rusia și Turcia, poate și cu sprijinul Iranului, ar rezolva rapid criza din Siria.

Dar mai e un aspect, care le provoacă nopți albe strategilor europeni, o alianță între cele două puteri ar controla practic toate oleoductele care alimentează europa, ba chiar și noul Drum al Mătăsii.

Așa că această alianță ar avea practic Europa la picioare, mai ales dacă Donald Trump își va menține hotărârea de a renunța la Pax Americana. Ca să nu mai vorbim de cealaltă armă ăe care o are Erdogan- milioanele de refugiați sirieni care pot porni oricând spre Occident.