Evenimentele care au loc de o perioadă de timp în spaţiul geografic în care este situată Turcia, de la Mediterana de Est şi până în Orientul Mijlociu şi Caucaz, ne transmit indicii lămuritoare şi care ne dau de gândit cu privire la care dintre factori joacă un rol determinant în disputele internaţionale.
Ceea ce se întâmplă, precum concluziile experimentelor de laborator, ne oferă posibilitatea unor constatări şi analize foarte importante. Iar sarcina de a extrage concluzii corecte revine politicienilor, diplomaţilor şi analiştilor politici.
Acest spaţiu geografic, care în ultima perioadă a devenit centrul de greutate al lumii din cauza crizelor şi tensiunilor, aduce de multe ori faţă în faţă „forţa neagresivă” şi „forţa dură”, scrie Milliyet.
Fără îndoială că ceea ce se doreşte este soluţionarea divergenţelor la masa negocierilor pe cale diplomatică şi prevenirea confruntării armate. Numai că nu prea se reuşeste acest lucru. Majoritatea mecanismelor create pentru a se realiza aceste lucruri sunt de multe ori incapabile sau insuficiente. De exemplu, şi Naţiunile Unite şi instituţiile subordonate lor...
Atunci când unele ţări sau instituţii se implică în crizele şi tensiunile existente, ceea ce va încheia disputa nu va fi o soluţie politică, ci un armistiţiu sau o stare de dezescaladare care pot fi încălcate în orice moment.
Nu sunt dificil de înţeles motivele pentru care se întâmplă astfel, de ce aşteptările rămân fără un răspuns. Nu există o autoritate superioară sistemului, statelor, care să soluţioneze conflictele internaţionale, care să-l separe pe cel ce are dreptate de cel ce nu are dreptate, care să instaleze o ordine ţinând cont de acest lucru.
Dar nu pot fi transpuse în practică nici măcar rezoluţiile adoptate de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, organismul considerat cel mai potrivit pentru a face aceste lucruri.
Interesele statelor care au legături apropiate sau îndepărtate cu aceste divergenţe trec în prim-plan. Nu folosesc nici avertismentele şi nici impunerea de sancţiuni.
Pe scurt, în disputele internaţionale, precum şi în ordinea internă a ţării, nu există o autoritate care să intervină într-un mod eficient în conflicte cu justiţia sa, cu forţele sale de securitate.
Deci, diplomaţia sau „forţa neagresivă” sunt eficiente până la un moment dat, nu pot elimina disputele înainte de a se ajunge la o criză şi la o confruntare.
De asemenea, cea mai mare contribuţie şi cel mai mare beneficiu al acestei metode, chiar dacă nu soluţionează în totalitate problemele, este crearea unei stări de dezescaladare, de îngheţare.
Ultimile evoluţii din regiune au evidenţiat eficienţa „forţei dure” în divergenţele internaţionale.
„Realitatea forţei” nu este un fenomen nou. De-a lungul istoriei s-a ntâmplat aşa.
Şi în evenimentele din trecutul apropiat sunt multe exemple în acest sens. În regiunea noastră, în ultima perioadă se poate vedea că Turcia, menţinând opţiunea „forţei neagresive” sau a diplomaţiei, apelează din ce în ce mai des la „forţa dură”.
Faţă de acţiunile unilaterale ale Greciei şi Ciprului grecesc din Mediterana de Est, Ankara recurge la strategia demilitarizării şi încearcă să stabilească un nou statut. Pentru a avea această capacitate şi oportunitate, guvernul turc şi-a consolidat forţa militară în ultima perioadă şi şi-a dovedit superioritatea pe teren în acest domeniu.
Se speră că noua situaţia apărută în Mediterana de Est va oferi posibilitatea părţilor pentru a se aşeza la masa trativelor şi a găsi soluţii la problemele existente.
Într-o altă regiune, în Irak şi în Siria, Turcia îşi implementează „strategia forţei” prin implicarea în lupta armată, obţinând succese.
Şi în Caucaz, Azerbaidjanul, sprijinit de Turcia, aplicând strategia „forţei dure” este pe cale „să elibereze” teritoriile aflate sub ocupaţia armeană. Acest obiectiv la care nu s-a putut ajunge ani de-a rândul prin eforturi diplomatice, pare acum mai aproape ca oricând să se realizeze.
Aceste exemple sunt constatări obiective care reflectă realitatea. Ce bine ar fi fost dacă aceste dispute nu ar fi născut obligativitatea folosirii „forţei dure” şi, soluţiile găsindu-şi rezolvarea la masa negocierilor şi nu pe terenul de luptă, să fie instaurată pacea şi stabilitatea.
Ce păcat că în lume nici în zilele noastre nu a fost instaurată o asemenea ordine... (comentariu de Sami Kohen)
Sursa: Rador. Traducerea: Emel - Birgül Mauki