Grecia şi Turcia, anunţ-bombă. Se va stinge disputa din Marea Mediterană?

Grecia şi Turcia, anunţ-bombă. Se va stinge disputa din Marea Mediterană?

Grecia şi Turcia ar putea cădea la o înţelegere cu privire la disputa din Marea Mediterană, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției.

Grecia este aproape de reluarea convorbirilor cu Turcia cu privire la zonele maritime, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al guvernului grec Stelios Petsas, după ce în această lună Ankara a retras o navă de explorare din apele disputate în estul Mediteranei.

Reamintim că cele două țări vecine membre în NATO sunt angajate într-o dispută acerbă privind dreptul de forare în estul Mediteranei, iar Grecia, țară membră în UE, secondată de Cipru, a îndemnat blocul cu 27 de membri să o sprijine. „Amenințările cu șantaj și sancțiuni împotriva Turicei nu vor servi la nimic”, a avertizat purtătorul de cuvânt de la Ankara Ibrahim Kalin, după ce spusese că „discuțiile exploratorii” cu Atena s-ar putea relua curând.

Turcia şi Grecia, membre ale NATO, au un diferend legat de jurisdicţia maritimă şi de drepturile de explorare energetică în Mediterana de Est

Ankara a provocat iritarea Greciei în luna august atunci când a trimis în zona disputată vasul de studii seismice Oruc Reis. Turcia afirmă că în prezent nava este retrasă pentru mentenanţa tehnică periodică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Suntem aproape de a relua discuţiile exploratorii, dar cât de curând se va întâmpla acest lucru depinde de ambele părţi, de Grecia şi Turcia. Atmosfera este bună, a declarat Petsas pentru jurnalişti, adăugând că şi Turcia şi-a exprimat dorinţa de reluare a dialogului.

Discuţiile dintre Atena şi Ankara privind demarcarea zonelor maritime s-au blocat în 2016. Media greceşti au anunţat că discuţiile s-ar putea relua în această săptămână.

Liderii statelor Uniunii Europene urmează să evalueze situaţia în cadrul unui summit extraordinar prevăzut pentru 24-25 septembrie, deşi între ţările membre există diferenţe de opinie privind maniera în care să se procedeze.

Ciprul susţine impunerea unor sancţiuni contra Turciei, după decizia de săptămâna trecută a Ankarei de a extinde operaţiunile pentru două nave în apropierea apelor cipriote până la jumătatea lunii octombrie.

Subliniind tonul mai moderat al Greciei în urma retragerii navei Oruc Reis, Stelios Petsas a spus luni că Uniunea Europeană ar trebui să examineze modalităţi de a activa sancţiunile numai dacă Turcia nu respectă poziţia sa recentă de detensionare a situaţiei în Mediterana de Est.

Secretarul de stat american Mike Pompeo urmează să viziteze Grecia până la finalul lunii septembrie. El a afirmat că SUA sunt ''profund îngrijorate'' în legătură cu acţiunile Turciei în Mediterana Orientală şi s-a pronunţat pentru o soluţionare diplomatică a crizei, conform celor relatate de Agerpres.