„Turcia ar putea fi împinsă de Rusia în antagonism politic și militar cu restul NATO”, crede fostul ambasador al Uniunii Europene în Turcia, Marc Pierini.

Turcia, între Rusia și NATO

Ankara continuă să se poziționeze la jumătatea distanței dintre Rusia și NATO. Totuși, ajustările ar face posibilă pacificarea și consolidarea legăturilor esențiale cu lumea occidentală, scrie, într-o rubrică din „Le Monde”, Pierini.

Din punct de vedere istoric, livrarea de rachete rusești S-400 către Turcia în 2019 a reprezentat un câștig strategic dublu pentru Moscova. Pe de o parte, prezența acestor rachete a exclus efectiv orice livrare ulterioară de rachete American Patriot sau franco-italiene SAMP/T.

Pe de altă parte, posibilitatea activării rachetelor rusești a determinat Washingtonul, în 2020, să adopte sancțiuni împotriva Turciei – o anulare a comenzii pentru 120 de avioane de luptă Lockheed Martin F-35 și F-35B și o excludere a industriei turce din producția F-35.

Turcia a refuzat să se alăture sancțiunilor contra Rusiei

Văzute de la Moscova, rezultatele sunt pozitive: interfața de sud dintre Rusia și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a fost „curățată” de două dintre cele mai avansate sisteme aeriene care, în mod logic, ar fi trebuit să echipeze Forțele Aeriene Turce.

Această evoluție a relațiilor militare dintre Ankara și Moscova pune la îndoială fiabilitatea unui membru NATO care a constituit multă vreme bastionul Alianței Atlantice din sud-estul Europei. Ankara explică că prăbușirea Uniunii Sovietice a schimbat situația, dar că Turcia vrea totuși să-și mențină rolul în cadrul NATO. În plus, urmărește activ obiectivul autonomiei strategice și al exporturilor de arme.

Din februarie 2022, această îndoială a fost întărită după refuzul Turciei de a se alătura sancțiunilor împotriva Rusiei și dezvoltarea considerabilă a relațiilor energetice și financiare cu Moscova (scăderea prețului gazului plătit în ruble, avans la redevențele aferente centralei nuclearo-electrice Akkuyu).

Constrângerile războiului din Ucraina

Aceste elemente au jucat un rol esențial în cadrul alegerilor prezidențiale din Turcia din 2023, iar tranzacțiile petroliere au permis Rusiei să eludeze anumite sancțiuni occidentale.

Războiul rusesc din Ucraina s-ar putea înrăutăți considerabil și noi puncte fierbinți ar putea preocupa Turcia din cauza proximității lor. Cum ar fi, de exemplu, necesitatea unei protecții consolidate a navelor de marfă civile utilizate pentru exporturile și importurile ucrainene sau o posibilă destabilizare a Republicii Moldova de către Rusia.

Ambiguitatea strategică a Turciei ar putea deveni mai vizibilă: fie ar trebui să se asocieze clar cu operațiunile NATO din Europa de Est, fie să se abțină deschis de la acestea.

Numeroase mijloace de presiune

Atitudinea Rusiei față de Turcia ar trebui atent monitorizată. Așa cum a fost cazul în 2019, Moscova ar putea continua să împingă Ankara către un antagonism politic și militar de durată cu restul NATO, împreună cu o Ungarie dornică să iasă în evidență față de restul Uniunii Europene.

Mijloacele de presiune ale Moscovei asupra Ankarei sunt numeroase: aprovizionarea cu gaze (prețuri, volume, tranzit profitabil către Europa de Sud-Est), prelucrarea țițeiului, noi oferte de echipament militar, opoziție față de cooperarea turco-ucraineană în materie de aeronautică militară, acceptarea sau refuzul ofertelor de mediere din partea președintelui Recep Tayyip Erdogan, autorizarea sau nu a operațiunilor turcești împotriva forțelor kurde din nordul Siriei.

Într-un context de înrăutățire a războiului, Turcia s-ar putea găsi astfel sfâșiată între presiunea rusă pe mai multe planuri și solidaritatea așteptată de celelalte țări NATO, mai ales că securitatea Europei și ajutorul acordat Ucrainei vor fi în centrul discuțiilor la summitul Alianței Atlantice din Washington în iulie.

Erdogan, condiții pentru numirea lui Mark Rutte

Poziția politică a președintelui Erdogan va fi influențată de alegerile locale din 31 martie. Fără a-i afecta prerogativele la nivel național și internațional, aceste alegeri care reprezintă un regres major au deschis o breșă în imaginea sa de lider incontestabil. Această pierdere a legitimității populare are două consecințe.

Prima este o reevaluare a opțiunilor de politică internă în vederea respingerii politicilor președintelui Erdogan (controlul justiției, mass-media și societatea civilă, promovarea tineretului cu educație religioasă strictă). Manifestarea aspirației democratice a majorității turcilor implică riscul de a genera mai mult autoritarism, dar unii speră într-o reabilitare a statului de drept în conformitate cu Tratatul Atlanticului de Nord.

A doua este o afirmare a statutului său de putere esențială pe scena internațională: numeroase interviuri, din 31 martie, cu lideri prieteni; condițiile impuse pentru numirea lui Mark Rutte [prim-ministrul olandez] în funcția de secretar general al NATO; accentul pus, în cadrul reuniunii ministeriale NATO din 3 și 4 aprilie, pe lupta împotriva terorismului care vizează PKK, dar și a mișcării güleniste [creată de predicatorul și oponentul turc Fethullah Gülen]; vizită la Washington pe 9 mai. Acest joc diplomatic nu este nou, dar slăbirea politică bruscă a președintelui îl complică.

Abilitatea de a ajusta anumite politici

La nivel militar, este de așteptat o creștere a operațiunilor actuale ale forțelor turce împotriva PKK în Irak, însoțită de un control întărit în nordul Siriei și de o solicitare presantă adresată Washingtonului de a abandona sprijinul pentru milițiile kurde în lupta lor împotriva Statului Islamic.

Între Ankara și Washington se profilează o negociere dură, complicată de escaladarea dintre Iran și Israel, care plasează Turcia într-o poziție foarte incomodă.

În schimb, în alte domenii, Turcia a demonstrat, în ultimele zece luni, o capacitate reală de ajustare a anumitor politici: încheierea blocajului de 20 de luni privind aderarea Suediei la NATO; abandonarea scăderii ratei dobânzilor pentru a combate inflația, deschizând calea altor schimbări de politică economică.

Turcia ar putea reveni la programul F-35

Ceea ce se întâmplă în continuare sunt speculații. Un scenariu discutat recent ar putea include casarea rachetelor S-400 și revenirea industriei turce la programul F-35.

Un altul ar iniția o revenire la statul de drept, care să pună Turcia în armonie cu partenerii săi atlantici și să o elimine cele mai flagrante cazuri de nerespectare a drepturilor omului, restabilind astfel încrederea în cercurile economice occidentale purtătoare de investiții și tehnologie. Astfel de ajustări ar pacifica și întări legăturile atât de necesare dintre Ankara și lumea occidentală. Turcia și Europa își vor vedea securitatea consolidată.

(Autor: Marc Pierini, fost ambasador UE în Turcia, în Le Monde; Traducerea: Ruxandra Lambru, RADOR RADIO ROMANIA)